Tag Archives: consultanta investitori straini

Nu cred într-un aeroport la Brașov!

Ca fiecare om care locuiește aici, am multe cunoștințe care tânjesc după un aeroport la Brașov. Acestea se văd cu trolerul lor cochet plecând pe centura Brașovului și ajungând în maxim 15 minute la aeroport. 10 lei, cu tot cu ciubuc, pentru taximetrist. Apoi se suie în cursa pentru Veneția – dacă e vacanță – sau Spania – dacă e muncă – și ajung în maxim 3 ore în orice colț al Europei.

Este perfect de înțeles să avem dorințe și nevoi imediate. Unii le-ar numi chiar pretenții față de orașul care se pretinde unul dintre polii de dezvoltare ai României.

Dar ce-ar fi să disecăm puțin problema rentabilității aeroportului? Pentru că – dincolo de nevoile noastre – aeroportul este o afacere. Și, ca orice afacere, trebuie să fie rentabilă. Să aibă un potențial sustenabil și surse de finanțare care să nu se numească donații.

Ce potențial ar putea să aibă aeroportul din Brașov?

Turiștii. Să luăm spre exemplu lunile  Februarie-Martie: adică atunci când mai nimeni nu pleacă în vacanțe (cu excepția schiorilor sătui de Poiană) sau Octombrie-Noiembrie, când cu mici excepții, Brașovul doarme sub ploaie. Câți din cei 230.000 de locuitori (500.000 în județ) să asigure constanța unei afaceri care trebuie să aibă venituri? Câți turiști străini ar veni în aceste luni? Sau îl închidem temporar?

Poate oamenii de afaceri. Da, numai că oamenii de afaceri din București își fac următorul calcul: merg din București (oraș) către Otopeni cu mașina în 40-50 minute. Să spunem că îmbarcarea durează o oră. Obținem aproape 2 ore pentru un drum de 160 de km. La care mai adăugăm zborul efectiv. Nu mai bine investește omul nostru de afaceri în Pitești (o oră pe autostradă), Ploiești (25 de minute  pe autostradă) sau Cluj (2 ore și 40 de minute cu avionul, cu tot cu drumuri)? O afacere bună nu se ține numai cu aer de munte.

Dar poate investitorii străini ar putea susține un astfel de aeroport. La urma urmei, Brașovul este ținta multor investiții nemțești care și-au făcut și o școală profesională aici. De ce n-ar susține un aeroport? Măcar prin lobby.

Sunt sigur că l-ar susține. Ba chiar ar merge și cu avionul. Dar sunt puține șanse să-și ducă și marfa pe avioane. Sau să-și justifice investițiile în funcție de aeroport.

Să vă spun de ce:

În Februarie-Martie am efectuat un studiu de piață, ca subcontractor, pentru compania de consultanță Excedea care, la rândul său, ar fi vrut să-i răspundă la câteva întrebări esențiale unui producător de componente auto din Europa, dornic să investească într-o țară din Europa de Est. Concret, potențialii investitori ar fi vrut să afle cât de atractivă este România în ansamblu, dar și diferitele zone de dezvoltare din cadrul acesteia. Au întrebat de forța de muncă (pregătire+costuri), de relația cu autoritățile, de legislație, de politică, de fiscalitate, de evoluția economiei, de motivele pentru care au ales investitorii străini România, de timpul parcurs de la principalele orașe până la graniță. Nimic de aeroport. Eu le-am zis și de aeroporturi, au zis că nu îi interesează.

Am efectuat peste 10 interviuri cu companii de componente auto care au investit în România, întrebându-i de ce au făcut-o și ce-i nemulțumește. Iarăși nimic de aeroport. În schimb supărați de infrastructura drumurilor. De lipsa autostrăzilor. Se pare că nimeni nu căra nimic cu avionul. Ba mai mult, unii ar fi preferat Constanța pentru că are port.

Transportul de mărfuri pe avion este costisitor. Chiar dacă timpul este mult redus, în cazul unor industrii nu se justifică. Si dacă ne gândim că principala industrie exportatoare a României este cea auto, inclusiv în Brașov, atunci putem estima potențialul scăzut al unui aeroport, cel puțin pentru partea comercială.

Orașul Sibiu are aeroport. Îmi povestea un prieten anul trecut cum, aterizând din Austria, a găsit un loc pustiu cu 4-5 curse zilnice. De ce ar fi la Brașov ceva diferit?

Într-un oraș în care oamenii au strâmbat din nas pentru un patinoar de 1800 de locuri (!) la 230.000 de locuitori, investim prea multe energii în a ne dori ceva ce nu ar fi extrem de util acum. Dacă 75% din această energie (lobby, petiții, grupuri de inițiativă) s-ar îndrepta către o autostradă București-Brașov, ar fi mult mai justificat.

În proiectele pe care lucrez, îmi structurez prioritățile în 2 categorii: must have și nice to have. Un aeroport la Brașov ar face parte din a doua categorie. Sigur că ar fi bine să-l avem, dar câte probleme concrete ar rezolva acesta?

Mai ales că acele cunoștințe de care vorbeam în primul paragraf nu sunt nici oameni de afaceri, nici investitori străini și nici nu își fac 10 concedii în străinătate pe an.

 

Poziționarea pe piață pentru afacerile mici

Asist involuntar la următoarea destăinuire a proprietarului magazinului din stația de autobuz:

“Lumea zice că ne merge bine când vede coada până la intrare. Dar oamenii cumpără un covrig, o pâine, un bilet de autobuz, un pachet de țigări. Și nu poți trăi din asta.”

Magazinul respectiv este unul clasic, specific anilor ’90-2000: vinde și pâine, și bilete de autobuz, și covrigi, și cafea expresso, și lactate, și mezeluri, și torturi la comandă. Conversația avea loc cu un distribuitor de marfă.

Poziționarea pe piață este privită ca un moft și de către companiile mari. Cele mici au impresia că poziționarea se referă la așezarea lor geografică.

În fapt, poziționare fac toate companiile, indiferent de mărimea lor. Până și PF-urile se poziționează cumva, involuntar. Poziționarea pe piață în marketing se referă la segmentul țintă de clienți căruia o afacere se adresează, în funcție de anumite criterii: preț, concurență, prestigiu, calitate ș.a.. Poziționarea dictează comportamentul afacerii tale: unde și cum te promovezi, cum să oferi produsele/serviciile și așa mai departe.

Dacă vinzi covrigi, țigări bilete de autobuz într-o zonă de tranzit cu vad comercial, iar tu te aștepți să faci profit din mezeluri răsuflate  la supra-preț, înseamnă că te-ai poziționat greșit. Dacă te adresezi tuturor, de fapt nu te adresezi nimănui.

Mai jos am expus 3 exemple de poziționare pe piață din 3 proiecte diferite la care am lucrat. În două dintre aceste cazuri, clientul nici măcar nu știa că acolo se află sau trebuie să se afle afacerea lui. Concluziile au venit în urma unor cercetări de piață.

Așadar, strategiile de marketing corecte pornesc de la o poziționare de piață corectă. Dacă nu știi unde ești și unde vrei să ajungi, îți va fi imposibil să știi ce mijloc de transport să folosești. Dacă ai de mers un singur kilometru, n-are rost să iei trenul, așa cum nu poți trece oceanul decât cu avionul sau vaporul.

Pentru discreție anumite date au fost excluse din graficele de mai jos (numele companiilor în special)

 

De ce n-am mai scris pe blog

De 2 săptămâni n-am mai scris nimic. Aproape nimic, am câteva drafturi cu titlu, punctuaţie si ideile principale, cât să nu înţelegi nimic. N-am mai scris pentru că nu am avut timp. Desigur, mă puteam trezi la 5 dimineaţa în loc de 8-9, dar îmi place să ţin orele cele mai bune ori pentru mine, ori pentru proiectele cele mai importante. Iar în ultimele 2 săptămâni, proiectele urgente au fost destule şi mă gândeam să le pun aici, că tot n-am avut timp să pun la punct o secţiune de portofoliu pe DA-marketing:

  1. o analiză de piaţă despre piaţă ouălor din România, cu estimare de potenţial pentru un segment foarte specific şi…inexistent. Adică un produs nou ce se vrea pe piaţă. Detalii la timpul lor.
  2. un brainstorming frumos şi oarecum experimental pentru Ceai etc. O să vă descriu tehnica şi rezultatele cât de curând. Cert este că ideile trebuie gâdilate ca să iasă la suprafaţă.
  3. finalizarea unui site drag mie, foto portfolio, fullscreen, cu tot cu logo, la care lucrez din vară şi la care mai sunt unele detalii de pus la punct.
  4. un market brief pentru o piaţă pe care aştept s-o analizez din 2006, de când lucrez în consultanţă: piaţa berii :D. Ar fi vorba de un producător important de bere, pe care colegii mei de la Start Ukraine vor să-l convingă să investească într-una dintre cele mai puternice piaţe din UE – România.
  5. am pus la cale o campanie Adwords care deja dă roade, pentru cel mai simpatic site de proiect imobiliar pe care l-ai văzut (www.suntacasa.ro). Urmăriţi melcul.

 

 

6 surse de informaţii despre companii

Cum să gaseşti uşor date despre companiiPuţini oameni ştiu că datele despre companii sunt informaţii publice. Şi mai puţini ştiu de unde să facă rost de aceste date. Ce cifră de afaceri are o firmă, topul firmelor din judeţul Braşov de exemplu, care sunt cele mai profitabile companii din oraş, câte companii cu mai mult de 50 de angajaţi sunt în domeniul auto, într-un anumit judeţ. Sau care sunt acţionarii unei anumite companii.

Acestea sunt date care  sunt indispensabile pentru mine în proiectele de consultanţă. Iar acurateţea lor trebuie să fie maximă. De asemenea poţi folosi informaţiile utile atunci când vrei să ştii mai multe despre concurenţă, potenţiali clienţi sau vrei să ai baze de date actualizate cu furnizori, clienţi sau concurenţi.

Iată cele x surse din care poţi afla cifra de afaceri, structura acţionariatului sau alte date utile despre companiile care te interesează.

1. Ministerul de Finanţe. Greu o să găseşti linkul cu informaţiile utile despre companii şi, bineînţeles, greu de utilizat. Important este că poţi obţine rapid date de la sursă. Linkul unde găseşti bilanţul companiilor la Ministerul de Finanţe este aici

2. Dacă totuşi nu ai răbdare să foloseşti baza de date a ministerului poţi oricând să foloseşti sursele alternative: Firme.info sau Doingbusiness.ro sunt două surse de încredere, gratuite, relativ uşor de mânuit şi cu date actualizate despre companii. 

3. Pentru topurile de companii cu filtre specifice (după judeţ, cifră de afaceri, profit, activitate, oraş, număr de angajaţi etc) eu folosesc ListaFirme.ro Aceasta este o sursă plătită, dar are funcţionalităţi care pot fi folosite gratuit. Nu e chiar user friendly dar filtrele făcute pe listafirme.ro pe mine m-au ajutat foarte mult. Dacă îţi faci un cont o să primeşti şi câteva credite gratuite pentru vizualizare date companii.

4. Datele despre structura acţionariatului companiilor le găseşti la Registrul Comerţului. Datele sunt contra cost din câte îmi aduc aminte (nu am mai folosit de mult site-ul). Linkul este acesta.

5. Atunci când mă interesează date mai actuale decât cele din bilanţuri – estimări de sfârşit de an, cifre de afaceri semestriale – apelez la presa de business. Desigur, în business press vei găsi date sau estimări despre marile companii. Numai că şi în acest caz experienţa mă îndeamnă să folosesc mai întâi Ziarul Financiar, apoi alte publicaţii dar nu oricare. De exemplu, dacă mă interesează cifra de afaceri Praktiker România, pe firme.info voi găsi date din 2010, în timp ce pe zf.ro pot afla vânzările inclusiv pe 2011.

6. Pentru firmele mai mici care nu sunt în atenţia presei e ceva mai greu. Paradoxal tocmai aceste companii sunt cele mai paranoice, dezvăluie date foarte greu sau chiar le inventează pentru a te induce în eroare. Am întâlnit cazuri în care managerii erau indignaţi că eu ştiu care este sediul lor sau câţi angajaţi au. Habar n-aveau că sunt date publice. Dacă totuşi îţi trebuie neapărat astfel de date, sunt metode prin care se pot obţine. Interviurile de profunzime, sub pretextul unui studiu de piaţa sau chiar un interviu venit ca din partea unui reprezentant al presei (blogger) îi pot descoase pe manageri. Într-unul din primele mele proiecte m-am dat drept student (de fapt nu m-am dat, chiar eram la vremea aceea) şi vroiam să aflu date pentru a le folosi la lucrarea mea de diplomă. După câteva telefoane şi insistenţe am reuşit. 

sursa foto

Potenţialul pieţei. Cum îl determini şi ce rol are?

potential piata marketing brasov

Piaţa e îndeajuns de mare pentru toţi…

Cum să afli ce potenţial are produsul tău. Ce plan folosesc eu şi cum cercetez piaţa.

Merită sau nu să mă bag?

Câţi oameni mi-ar căuta/cumpăra produsul?

Pentru cât timp?

Astea sunt câteva dintre cererile pe care le-am primit în ultimele 5 luni. Investitori, manageri, antreprenori care vor să-şi măsoare riscurile. Din fel de fel de domenii: auto, piaţa jucăriilor, produse de igienă, invenţii cu potenţial.

Asta denotă un anumit grad de maturitate către care se îndreaptă, cel puţin aparent, mediul antreprenorial din România, dar şi din zonă. Sunt şi oameni de afaceri care nu se aruncă cu capul înainte. Preferă să măsoare, să pipăie atent terenul pe care urmează să joace. Să tacticizeze. Nu mai aruncă cu bani, iar planificarea este prima etapă a afacerii.

Este poate o consecinţă a lipsei de creştere explozivă (nu-mi place cuvântul criză) de pe mai toate pieţele în prezent: îţi taie apetitul de risc, te face în schimb să faci lucrurile “ca la carte”.

Dar poţi afla dacă piaţa te vrea sau nu? Care sunt mai exact clienţii tăi şi care sunt riscurile investiţiei tale?

Am pus la punct, prin proiectele la care am lucrat, un plan prin care să îmi dau seama cum ar reacţiona piaţa (clienţi, utilizatori finali, distribuitori, concurenţi) la un produs/serviciu nou.  La fiecare proiect am adăugat ceva sau am perfecţionat, în funcţie de fiecare piaţă în parte.

Ceea ce le propun eu clienţilor este un plan “ca la carte”. În funcţie de bugete şi nevoile reale, unii clienţi aleg numai un “overview” al pieţei, alţii preferă pragmatismul unei cercetări riguroase.

Paşii determinării unui potenţial de piaţă sunt următorii:

1. Care sunt întrebările tale cheie? Dintre toate nelămuririle şi presupunerile tale selectează-le pe cele mai importante. Acestea sunt de obicei legate de piaţă şi clienţi:

  • În ce măsură este piaţa pregătită pentru produsul tău?
  • Ar cumpăra clienţii potenţiali produsul? De ce da? De ce nu?
  • Cât ar fi dispuşi să cheltuie? Cât de des?
  • Care sunt criteriile de achiziţie? Care este procesul de achiziţie?
  • Cine influenţează decizia finlă? Este cumpărătorul acelaşi cu utilizatorul final?

Atenţie însă la nuanţe: cunosc un antreprenor care a făcut un mic studiu de piaţă despre succesul pe care l-ar putea avea produsul său (o revistă de peisagistică şi amenajări). Întrebarea centrală suna astfel:

“Ce părere aţi avea despre o revistă care cuprinde…..?”

Tendinţa respondenţilor este de a fi receptivi: “Da, sună interesant, ar fi o idee bună”.

“Cercetarea” aceasta a omis însă problema centrală:

“Aţi fi dispus să cumpăraţi produsul acesta? Cât de des? Câţi bani a-ţi cheltui?”

Produsul despre care vorbesc nu a rezistat pe piaţă, a dispărut  în câteva luni.

Întrebările cheie stabilite în această etapă coincid cu obiectivele centrale ale clientului şi constituie ghidul de interviu pentru cercetarea de piaţă ce va urma.

2. Cercetarea de piaţă. 

Indiferent de buget , obiective sau produs cercetarea de piaţă nu are cum să lipsească. Şi, aş adăuga eu, interviurile cu experţii sunt obligatorii.

Experţi de piaţă este sintagama de alint a profesioniştilor care sunt implicaţi în industria cercetată: oameni de vânzări, distribuitori, manageri, reprezentanţi ai asociaţiilor, analişti de la reviste de profil. Oricine are experienţă şi know-how în domeniul cercetat şi care îţi poate explica:care sunt mecanismele pieţei

  • care sunt trendurile şi planurile de viitor
  • cum văd ei piaţa peste un an, doi, trei…
  • care sunt principalele probleme/oportunităţi
  • statistici utile disponibile la cerere
  • orice altă informaţie care merită să fie stoarsă

Interviurile de profunzime cu experţii se pot face şi la telefon şi faţă în faţă. Nu poate fi vorba de eşantion sau eroare, avem de-aface cu o cercetare calitativă, dar asta nu înseamnă ca trebuie făcută haotic: ar fi bine să fie acoperită toată gama de specialişti din piaţă: producători, vânzători, asociaţii, furnizori; şi din fiecare categorie un număr îndeajuns de mare de interviuri pentru a rezulta nişte concluzii ferme.   

Marea provocare cu experţii este să ajungi la ei şi să îi convingi să îţi divulge informaţii. La urma urmei poţi fi un concurent, ceea ce de cele mai multe ori am şi fost 🙂 . Dar despre cum pot fi convinşi am să vă zic cu altă ocazie.

Să nu uităm de clienţi. Dacă experţii ne dau imaginea de ansamblu, interogarea clienţilor potenţiali ne oferă răspunsurile concrete. Nu şi fără o segmentare precisă. 

Împreună cu clientul stabilesc cu exactitate care sunt potenţialii clienţi şi ce caracteristici au. Am făcut cercetări de piaţă în care clienţii erau de 6 tipuri, total diferiţi, care necesitau întrebări diferite.

Spre deosebire de cercetarea cu experţii, aici trebuie asigurată o reprezentativitate mai mare şi un eşantion “gândit”, dar eu personal nu recomand o cercetare cantitativă (am mai vorbit despre asta aici).  Şi aici interviurile de profunzime mă ajută întotdeauna să văd nu numai câţi clienţi ar avea produsul tău, ci şi cum gândesc clienţii tăi despre produsul tău. Acel “dar” esenţial care se află după “Aş cumpăra, dar…”.

Aşadar întrebări deschise, interviuri faţă în faţă, operatori de interviu responsabili şi avem o imagine cât mai completă a pieţei.

Cu toate acestea, sunt anumite domenii în care mi-a fost greu să pun măcar întrebările, să fac segmentarea exactă. Pentru a putea susţine un interviu cu un consumator, trebuie să fii ancorat în produsul respectiv. Iar dacă nu pot testa eu însumi produsul (pentru că este unul industrial sau nu există încă) atunci recomand un focus grup. O pre-cercetare realizată înainte de toate, în care invit potenţialii clienţi să dezbată, să genereze idei care să mă ajute să fac un ghid de interviu impecabil şi o segmentare relevantă.

3. Analiza. Eu personal pun un accent foarte mare pe modul de prezentare. Degeaba am informaţii interesante dacă le pun într-un tabel şi te las pe tine, clientul, să descifrezi ideile. Folosesc infografice, corelaţii între întrebări, citate din interviuri, claritate în prezentarea informaţiilor.

Şi, cel mai important, concluziile clare la întrebările cheie.

4. Propuneri. Degeaba ai cifre dacă n-ai scenarii. Chiar dacă concluziile cercetării ar putea fi sumbre, asta nu înseamnă să renunţi. Dacă am făcut cercetarea corect înseamnă că ştiu de ce piaţa nu vrea produsul încă. Şi pot genera soluţii sau metode prin care se pot găsi soluţii.

Unde sunt statistici sunt şi concluzii cuantificabile: estimare de cotă de piaţă, estimate de vânzări/costuri pe perioade. Eu folosesc metoda scenariilor care îmi permite să estimez în funcţie de tactica adoptată.  Dar găsesc utile şi alte variante de analiză şi concluzionare care merită un post separat în viitorul apropiat.

5. Suport în implementare. Aici n-am ce să adaug. Este exact cum sună. Nu pun raportul în braţele clientului şi trec la următorul. Urmează un focus grup pentru planul de marketing… 😀

 

Aflarea potenţialului unui produs/serviciu pe o piaţă ar trebui să fie parte obligatorie a unui plan de afaceri. Şi dacă acum câţiva ani nimeni n-avea timp de planuri, acum nimeni nu are bani de pierdut. Semn că antreprenorii cu care am colaborat până în prezent au devenit curioşi să afle cum se comportă piaţa lor.

Află cât costă o cercetare de piaţă sau un plan de marketing şi cum să procedezi.

 

da-marketing.ro. De ce?

Consultanţa la noi sună deopotrivă vag şi misterios. Poate fi vorba de ceva profesionist şi scorţos dar şi dubios. Când spui consultanţă în management de fapt nu spui nimic. E ca şi când ai spune inginerie.

Când spui consultanţă în business deja devii interesant. Consultanţa financiară te cataloghează ca fiind un contabil alintat, iar cea juridică – un avocat.

Consultanţa în marketing nu există. De aceea când le spun oamenilor cu ce mă ocup, ridică sprâncenele, uneori admirativ, alteori încurcaţi. Şi mă întreabă:

ok, marketing. Dar ce faci tu de fapt?

www.da-marketing.ro are rolul de a arăta concret obiectul activităţii mele. Ca om de marketing am învăţat să gândesc strategic, să planific, să elaborez texte care să vândă, să conduc campanii adwords, să coordonez sau să fac eu, personal, proiecte de design si blogging, să efectuez cercetări de marketing, să analizez piaţa imobiliară, să ajut investitori străini (de fapt, cu asta am şi început). Toate, desigur, folosindu-mă şi de Power Point. Desigur că nu le fac eu pe toate. Dar le înţeleg şi ştiu ce să cer colaboratorilor mei.

DA.marketing. ro este într-o fază iniţială. Urmează a fi completat portofoliul de servicii şi, mai ales, cel cu studii de caz.

Infografic – Ce mai fac investitorii germani prin România

Am avut de căutat prin weekendul trecut nişte informaţii despre afacerile germane din România. Numai bine, pentru că AHK (Camera de Comerţ Româno-Germană) a făcut cunoscute datele studiului anual prin care sunt chestionate firme germane de pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Est.

La o primă vedere nemţii sunt destul de mulţumiţi de businessurile lor din România. Ar mai investi aici chiar dacă haosul economic, corupţia sau licitaţiile publice îi nemulţumesc. Stăm totuşi mai bine la capitolul atractivitate decât Ungaria sau Bulgaria. Probabil ne salvează şi aici raportul bun al forţei de muncă pregătire/costuri.

Pentru o cât mai bună înţelegere a principalelor conluzii din studiu, dar şi pentru că îmi place 🙂 , am pus datele într-un Infografic.

Schimbările politice te influenţează. Da, şi pe tine.

În afaceri dar şi în viaţa personală, confortul este…incomod. Duce la relaxare şi lipsă de competitivitate. În politică însă, mai ales în vremuri prezente, predictibilitatea este crucială. Să fii sigur, ca investitor, că nu se va schimba puterea în următorii 3 ani, iar taxele vor rămâne neatinse ca în momentul proiecţiilor financiare pe care le-ai făcut, asta ar fi o informaţie de aur.

Îmi aduc aminte când lucram aici, cum jubila colegul meu atunci când preşedintele Băsescu a fost suspendat. Nu putea să-l sufere.  Şi cum şeful nostru ‘a temperat’ situaţia: “Păi nu prea e bine. Nu se vede bine din străinătate”.

Întâmplător sau nu, după episodul cu suspendarea am pierdut câteva proiecte. Investitorii străini deveneau şi mai circumspecţi decât oricum erau.

Schimbările sunt bune în politică. Alternanţa este recomandată. Numai că trebuie să ştim când se petrec aceste schimbări. Pieţele percep suprizele ca pe nişte cutremure şi dau serioase bătăi de cap. Dacă schimbarea de guvern se făcea în toamnă, aşa cum era de aşteptat, cursul de schimb, de exemplu, nu ar fi înregistrat fluctuaţii.

Oare câte investiţii preconizate s-au amânat/anulat în aceste zile? Nici nu mai vorbesc de ratele populaţiei la credite, care se măresc peste noapte şi care afectează consumul. Iar consumul scăzut afectează locurile de muncă şi contribuţiile la buget. Cercul vicios.

Desigur exportatorii câştigă, beneficiind de un curs umflat. Dar ce afaceri sunt acelea care se bazează pe speculă?

Rezultatul este că mai pierdem un an. Un an în care investiţiile îndrăzneţe – adică cele care aduc cu adevărat valoare – vor lăsa locul pragmatismului. Şi atunci întreb:

Chiar crezi că politicul nu îţi influenţează viaţa?

 

Vreau autostradă spre Braşov!

panorama poza brasov centrul istoric schei cetatea brasov biserica neagra postavarul

Dacă jumătate dintre cei care urlau pentru demisii politice sau pentru o lege legată de internet pe care oricum n-au citit-o şi n-o înţeleg, aşadar dacă măcar jumătate ar fi strigat pentru grăbirea şi finalizarea autostrăzii Bucureşti-Braşov, am fi dovedit ceva mai multă maturitate şi orientare corectă către priorităţi.

Autostrăzile sunt subiect tabu atunci când

nu sunt discuţie de băşcălie. Ne-am împăcat toţii cu gândul că nu o să avem parte de ele în această viaţă. Ne place să le folosim în străinătate, dar nu mai avem nicio pretenţie de la Nădlac încoace.

Nici măcar nu ne mai ofticăm. Pur şi simplu ne resemnăm, ca la gândul unui handicap cu care te-ai născut şi ştii sigur că o să îl ai toată viaţa. 

Trecând pe lângă Ploieşti nu am putut să nu realizez că peste câteva luni vom putea face 25-30 de minute între Bucureşti şi Ploieşti. Acum facem vreo oră. Poate nu pare o diferenţă majoră, dar este un prag psihologic. În marile capitale ale lumii se întâmplă să faci şi 2-3 ore până la principalul aeroport.

Nu pot să nu mă gândesc cum i-ar fi stat Braşovului cu autostradă. Şi nu  gândesc ca pe un moft al comodităţii turiştilor de weekend care oricum nu o să plătească taxa de autostradă. Dar posibilitatea de a face puţin peste o oră până la aeroport şi şansa de a avea întâlniri de afaceri fără să te gândeşti că trebuie să-ţi iei o marjă de 6 ore – acestea sunt oportunităţi pierdute.

 

Personal cunosc afaceri în Braşov care s-au închis deoarece managerii s-au săturat de timpul pierdut între drumuri. Drumul Braşov-Otopeni dura la fel de mult cât zborul Otopeni-Charles de Gaulle.  Oportunităţile sunt reduse la 10%.

Oraşul Ploieşti beneficiază de nişte investiţii industriale majore. Parcuri logistice imense. Braşovul, în schimb, pare izolat. Trebuie să urci şi să cobori un munte ca să ajungi la unul dintre oraşele importante ale României. Investiţiile majore lipsesc, locurile de muncă sunt limitate, oportunităţile par a pluti în aer, dar fără să le poţi prinde. Turismul e afacerea oportuniştilor, nu produce locuri de muncă, nu generează taxe locale. Cel puţin, nu acum.

Braşovul este un oraş în dezvoltare. Este poate cel mai frumos oraş din România. Are potenţial. Dar treaba asta cu potenţialul am mai auzit-o şi acum 6 ani. Şi mi-e să n-o aud şi peste încă 6. Braşovul este un oraş mult prea versat ca să-şi permită să rămână tânără speranţă.

Panorama Poza Brasov Centrul Civic Universitatea Transilvania

Drumul până la Dl. Director sau cum să scapi de secretară

Orice om ancorat cât de cît în business a avut de-aface, sub o formă sau alta, cu secretara. Personaj de obicei tăios dar de multe ori cu o voce plăcută, cunoscut şi sub numele de asistentă, office assistant sau chiar office manager, reprezintă cheia iniţierii oricărei afaceri de succes; un adevărat test al anduranţei relaţionale.

Relaţie care întotdeauna este formată între doi oameni cu scopuri diametral opuse:

  • secretara are ţelul suprem de a nu divulga nicio informaţie în afara unui email care începe cu office@…. şi care este accesat o dată pe săptămână maxim,
  • iar cel care sună trebuie să facă tot posibilul să treacă de secretară, exact aşa cum te-ai căţăra pe un gard şi ar trebui să treci de sârma ghimpată de sus.

Cunoaşteţi desigur: rolul secretarei atunci când primeşte un telefon este să filtreze. N-ar fi nicio problemă, numai că nivelul de paranoia la care este setat acest filtru este de multe ori la cote ridicol de mari. Nu numai că ai impresia că ai sunat la administraţia prezidenţială dar dacă însuşi preşedintele ar suna i-ar fi greu să treacă de secretară.

Încă de la începuturile activităţii mele am avut de-aface cu secretara. Şi ştiţi cum m-am simţit? Exact cum, virgin fiind, m-aş simţi într-un bordel atunci când dau nas în nas cu cea mai experimentată dintre damele de acolo. Pot doar să presupun… 🙂 Ies de-acolo fără a ştii ce s-a petrecut, mă trezesc afară, cu pantalonii în vine, fără bani, mulţumind frumos dar neştiind exact cum şi ce s-a întâmplat acolo.

Exact aşa au fost şi primele mele experimente telefonice cu secretarele: ştiam că trebuie să vorbesc cu şefu’ , ele îmi spuneau că nu se poate, eu insistam cuminte, ele îmi dădeau o adresă de email, eu mulţumeam frumos, închideam şi apoi îmi dădeam seama că n-am rezolvat nimic.

În proiectele de consultanţă la care particip, realizez şi interviuri de profunzime cu experţii din anumite industrii: manageri generali, directori de marketing, directori de vânzări, directori de dezvoltare, agenţi de vânzări ş.a.. Ai spune că provocarea este să îi convingi pe aceştia să divulge informaţii. Greşit. Provocarea este să obţii un contact direct de-al lor. De aceea, de-a lungul timpului am învăţat şi am aplicat câteva tehnici care măresc şansele de a trece de secretară. Metodele sunt desigur testate dar perfectibile.

Aşadar 6 metode care te vor ajuta să scapi sau să treci de secretară:

1. Interesează-te foarte exact cu cine doreşti să vorbeşti în cadrul companiei, la nivel de nume şi funcţie. Este mare diferenţă dintre a cere cu cineva din departamentul de marketing şi a solicita să vorbeşti cu domnul director de marketing X Escu. Dacă ai noroc, secretara te va întreba numai în ce chestiune doreşti să vorbeşti cu dumnealui.  Ceea ce ne duce la etapele următoare.

2. De la unul din seminariile organizate de Lorand, am aflat şi testat cu succes următoarele: prezintă-i secretarei lucruri care o depăşesc în importanţă şi competenţe. Îi poţi spune că ai un raport important care arată că piaţa va creşte cu 10-15% în următoarele 6 luni pe fondul unei noi legi cu privire la fondurile nerambursabile de consultanţă acordate de UE bla bla şi că doreşti să vorbeşti despre această oportunitate cu domnul director. Este o mare posibilitate ca secretara să nu înţeleagă decât că este vorba de un lucru important şi să îţi facă legătură cu o persoană competentă.

3. Într-o discuţie pe care am avut-o toamna trecută cu Dmytro Shvets, partener la compania de consultanţă în investiţii Start Ukraine, companie pe care o reprezint în România, acesta îmi spunea că de multe ori încearcă să responsabilizeze secretara, atribuindu-i un rol important în obiectivul solicitantului. Îi solicită numele complet şi  îi cere permisiunea de a o cita într-un studiu/raport/proiect. Asta o poate face pe secretară să se simtă importantă şi să colaboreze cu tine.

4. O altă metodă propusă de Dmytro Shvets ar fi aceea de a te recomanda ca reprezentant al unei companii cu o mare influenţă pe piaţa respectivă, cu contacte internaţionale ş.a.m.d.. Asta o va stresa pe secretară şi va da fuga la şef. Importante sunt tonul şi personalitatea vocii folosite.

5.  Mi-a plăcut şi abordarea lui Mircea Enescu (senior sales trainer), în al cărui ebook “Cum să găseşti noi clienţi” (pe care eu l-am descărcat abonându-mă la site-ul său)  am citit un interesant studiu de caz, pe care deasemenea l-am aplicat cu succes. Pe scurt, solicitantul doreşte să îi prezinte directorului de vânzări o ofertă, secretara propune e-mail sau fax, după care vin câteva elemente cheie ale conversaţiei:

Agent: – Sigur, cu mare plăcere. În atenţia cui să o trimit?
Secretara: – În atenţia mea.
Agent: – :))) Da, dar ce nume să trec? În firma noastră avem un protocol de respectat şi întotdeauna trimitem doar mesaje comerciale personalizate. Mă înţelegeţi?
Secretara: – Da, înţeleg. Scrieţi atunci Maria Dinuţescu.
Agent: – Vă mulţumesc tare mult, d-nă Dinuţescu. Să ştiţi că mi-a părut bine că am avut plăcerea de a sta de vorbă cu dvs., aţi fost foarte drăguţă şi amabilă. […] Când credeţi că aş putea să sper la un răspuns? Indiferent care ar fi el: da ori ba?
Secretara: – Cred că în câteva zile o să-l aveţi.
Agent: – O săptămână maxim?
Secretara: – Da, cam aşa, dar nu vă pot promite nimic.
Agent: – Am înţeles. Aş avea însă o rugăminte: cum ar trebui să procedez pentru a intra în legătură directă cu responsabilul de gestionarea serviciilor de telefonie?
Secretara: – Păi e foarte simplu, dacă e interesat, o să vă contacteze dânsul.
Agent: – Da, într-adevăr, aveţi dreptate. Însă ştiţi ce se întâmplă deseori? Persoanele pe care trebuie să le contactez sunt foarte ocupate şi aglomerate. Şi foarte des clienţii mi-au spus că au rătăcit oferta noastră printre celelalte sute de hârtii. Iată de ce mulţi dintre potenţialii mei clienţi s-au bucurat atunci când i-am contactat telefonic direct pentru a sta de vorba. Vă e teamă că dacă mi-aţi da numărul de telefon mobil al persoanei pe care o caut voi fi insistent ori agresiv? V am creat eu acum această impresie?
Secretara: – Nu, nu e vorba despre asta. Pur şi simplu, nu vă pot da acest număr de telefon.
Agent: – OK, vă înţeleg. Atunci am să vă transmit oferta noastră prin email şi rămâne să aştept un semn din partea dvs.

6. Dacă te-ai blocat şi chiar nu poţi trece de secretară încearcă şi metode alternative:

  • Sună la alt departament, poate secretarele de acolo vor fi mai volubile. Contactează agenţii de vânzări, ale căror numere le găseşti mai uşor şi spune-le care este problema ta şi că poate fi o oportunitate şi pentru ei.
  • Caută printre cărţile tale de vizită, printre emailurile şi contactele tale, pe social media şi mai ales pe LinkedIn sau chiar pe google. Poate ai noroc de un prieten ‘cu relaţii’ sau de o cunoştinţă de-a unei cunoştinţe.

Mai adaug doar că ne putem mândri cu cele mai bine instruite secretare: 2 manageri de companii străine mi-au subliniat faptul că le-a fost foarte greu sau chiar imposibil să ajungă la persoana responsabilă în anumite companii româneşti. Eu credeam că aşa se întâmplă peste tot sau măcar în partea asta a Europei, pentru a afla că, de fapt, România are particularităţile sale simpatice.