Tag Archives: Brasov

Anul 2014 în pozele mele

DSC_0427

Între zăpada de ianuarie de 40 cm și apusul de Vama Veche de septembrie nu stau decât câteva gâze, alte apusuri, peisaje de la înălțime sau una-două scene de interior. Pentru un an atât de ploios au ieșit câteva poze bune, chiar dacă lipsesc clasicele cu maci, rapiță și lună plină.

Fiecare lună din 2014 e reprezentată de câte o poză dintre cele de mai jos. Și, la final, câteva care au rămas în plus.

Pozele mele din 2012 sunt aici, iar cele din 2013 – aici.

DSC_0397
Ianuarie 2014, cod portocaliu în Ploiești

DSC_0511
Februarie 2014, turle și turnuri în Brașov

DSC_1165
Martie 2014, albine prin Brașov

DSC_0556
Aprilie 2014, ninsoare de primăvară în Brașov

DSC_0654a
Mai 2014

DSC_0548
Iunie 2014

DSC_0782b
Iulie 2014, undeva pe Tâmpa

DSC_0595b
August 2014, tinovul Mohoș

DSC_0427
Septembrie 2014, apus de Vama Veche

DSC_0876a
Octombrie 2014

DSC_0158
Noiembrie 2014

DSC_0579b
Decembrie 2014, natură aproape moartă

 

Alte poze din 2014:

DSC_0564

DSC_0665

DSC_0463

DSC_0035a

DSC_0942

DSC_0683

 

Anul 2013 în pozele mele

182963_380547465387816_1959623072_n

N-a fost un an deloc rău. Pentru poze. Mult cer albastru cu vânt, zăpadă timpurie și apoi dusă tot timpuriu, aceleași peisaje urbane în ușoară schimbare, unghiuri noi de ochit. De oameni nu vorbesc pentru că nu fac portrete. Am ales pentru fiecare lună câte o poză care să-mi rezume 2013, așa cum l-am trăit eu. Începe cu alb și se termină cu ceață. Fără nicio interpretare.

Poate conține urme de maci, cireșe, rapiță, ciulini, struguri, pere și alte chestii mai mult sau mai puțin comestibile.

Anul 2013 în pozele mele

Ianuarie 2013, Cișmigiu

Ianuarie 2013, Cișmigiu

Februarie 2013, zăpadă în Brașov

Februarie 2013, zăpadă în Brașov

 

Martie 2013, plimbare pe Republicii

Martie 2013, plimbare pe Republicii

Aprilie 2013, vedere înspre Mureșenilor

Aprilie 2013, vedere înspre Mureșenilor

 

Mai 2013, undeva pe DN1

Mai 2013, undeva pe DN1

 

Iunie 2013, în cireș

Iunie 2013, în cireș

 

Iulie 2013, capul Kaliakra

Iulie 2013, capul Kaliakra

 

August 2013, cer albastru

August 2013, cer albastru

 

Septembrie 2013, o lună plină

Septembrie 2013, o lună plină

 

Octombrie 2013, sub Tâmpa

Octombrie 2013, sub Tâmpa

 

Noiembrie 2013

Noiembrie 2013

 

Decembrie 2013, peste ceață

Decembrie 2013, peste ceață

 Alte poze care merită menționate

 

DSC_9452

Mai 2013, început de recoltă

image4

Iunie 2013, ziua copilului 🙂

DSC_8215

Ianuarie 2013, Cișmigiu

DSC_8332

Februarie 2013, Brașov de aproape

DSC_9117

Aprilie 2013, Paște în Piața Sfatului

DSC_9161

Mai 2013, printre maci

Noiembrie 2013

Noiembrie 2013

 

Ce-am învățat în 10 ani de Brașov [cu poze] [UPDATE Aprilie 2014]

Brasov Eminescu panoramic

Notă: acest post a fost scris în data de 4 Octombrie 2013 și a primit un update în data de 25 Aprilie 2014 (de la punctul 16 la 22). Nu am învățat aceste lucruri noi între timp, doar că le-am omis în prima variantă și m-am decis să le includ la 6 luni distanță. Plus că am adăugat poze noi din Brașov  

Du-te direct la punctul 16

Nu mă consider brașovean. Și niciodată n-o să fiu. Recunosc că am mândria celor din Regat și nostalgia ploieșteanului care știe că orașul său natal a putut și poate mai mult. Dar de când m-am mutat în Brașov nu am stat în afara acestui oraș mai mult de 7 zile consecutive.

Chiar și atunci când n-am mai avut motive să mă aflu aici, mi-am creat premise. Am refuzat cu încăpățânare să-l părăsesc, deși chiar eu rămăsesem fără argumente în fața celor care s-au retras acolo unde au găsit condiții mai bune.

În 2003 am ajuns într-un oraș în care mă îngrozeau gangurile sinistre, mă deprimau străzile întunecate, vedeam oameni cu datorii uriașe la întreținere și tocmai ratasem “bomba socială” cu 1 an sau 2 – faimoasele greve care paralizau orașul. Dar în același oraș descoperisem deja cafenelele și barurile călduțe de la demisol, istoria străzilor săsești vechi care fascinează orice sudist și oameni cu care împărtășeam aceleași gusturi la muzică.

La 10 ani distanță am început să enumăr lucrurile pe care le-am învățat și observat la Brașov, cu ușurința celui care nu s-a născut aici și deci, poate cu ușurință să judece fără a fi părtinitor.

Toamna Brasov 4 Noi 2011 015b

1. Vara și toamna plăcută se termină la 15 septembrie. Am fost fost șocat în primul an de facultate să observ cum pantalonii scurți nu mai au ce căuta pe mine după 1 septembie, iar ploaia care tocmai s-a pornit ușor nu durează 10-15 minute, ci de la 3 la 48 de ore. Și nu, n-o poți ignora umblând frumos prin ploaie fără umbrelă.

La mine-n oraș ne jucam fotbal și umblam printre frunzele uscate pe căldură plăcută până aproape de 15 octombrie. La Brașov poate să ningă pe 15 octombrie.  Ceea ce mă conduce la următoarea idee:

2. În Brașov, să nu-ți faci planuri în funcție de vreme. Asta ar însemna să nu mai faci nimic dintre lucrurile pe care ți le-ai propus. Nu există “să vedem dacă plouă”. În schimb putem spune “Mergem și dacă plouă vedem noi cum facem.”.

3. Brașovenii (cel puțin cei originali, pe unde or mai fi ascunși) sunt conservatori. Uneori e necesar să generalizezi ca să scoți în evidență o tendință clară. Brașovenii adoptă greu o idee nouă, sunt suspicioși înainte de a fi deschiși la minte, se îmbracă la fel ani de-a rândul, nu-și schimbă mașinile des, cumpără din aceleași locuri. Nu sunt fashion victims.

4. Brașovul este frumos. Dar nu este un oraș în care să-ți câștigi traiul liniștit. Auzind că locuiesc în Brașov, mulți oameni mă felicită pentru alegerea făcută:

“Ah ce frumos! Ai ales bine, Brașovul este un oraș foarte frumos!”.

De acord. Doar că giratoriile și panseluțele nu-ți țin de foame. 90% dintre foștii mei colegi de facultate au plecat rapid pentru că nu și-au găsit joburi în Brașov. 90% dintre clienții mei nu sunt din Brașov, cu toate că lor mă adresez. Mediul de business se dezvoltă dar rămâne discret.

Prin 2006  mă gândeam că o să ajungem la nivelul capitalei cam în 5-6 ani din punct de vedere economic. Eram desigur naiv și optimist. Acum îmi dau seama că 20-25 de ani este un termen mai realist.

Dacă vrei să rămâi în Brașov și să te și bucuri de acest oraș cea mai bună opțiune este să mergi pe cont propriu. În continuare cred că Brașovul este mediul optim pentru dezvoltarea unei afaceri. Dar te pune totuși pe gânduri să vezi cum marii dezvoltatori de malluri ocolesc sau amână Brașovul, Starbucks analizează de 7-8 ani să investească dar nu o face, afacerile B2B sunt inexistente sau au clienți în altă parte.

În schimb se fac bani din imobiliare, start-up-urile sunt multe, iar turismul promite de la an la an mai mult.

Brasov strada Republicii

Brasov de pe strada Republicii

5. În Brașov am învățat cum să pierzi vremea cu stil. Brașovenii sunt lenți: văd verdele de la semafor mai târziu, răspund la telefon greu, durează mult să trimită sau să răspundă la o ofertă. În schimb respectă punctualitatea.

6. Se poate și fără buticuri. Brașovul este un oraș fără magazine mici. În București, orice scară care se respectă are un butic la parter (nu vorbesc de Mega Image-uri). În blocul în care locuiam acum 10 ani (cartier Tractorul) aveam 3 chioșcuri, frizerie, second-hand, cramă și magazin auto pe o rază de max 50 de m. Acum nu mai e niciunul. Dovadă de sănătate în retail. Sau poate traficul s-a îmbunătățit atât de mult încât mai bine te duci la supermarket, unde e mai ieftin.

7. Brașovul are trafic de vis. Vom găsi mii de contestatari ai giratoriilor dar amnezia îi îndeamnă să uite coloanele de mașini din Livada Poștei până la Gemenii, de prin 2007. Azi în 15 minute te plimbi prin Brașov pe diagonală. Faci mai mult prin Săcele de la un cap la celălalt.

8. Am învățat câte ceva de la fiecare loc în care am stat prin Brașov: 

  • în Tractorul mi-am dat seama că ghetoul are farmecul său. De asemenea am învățat să pronunț “Constructorilor” în orice condiții;
  • pe Galaxiei știam mersul trenurilor pe de rost; nici atunci nu-l respectau;
  • pe Victoriei am aflat că e greu să faci curat în 3 camere; și cum să prinzi șoricei, metoda cu stetoscopul Tom și Jerry;
  • în Scriitorilor am învățat să dau chefuri de 3 zile fără să te deranjeze nimeni;
  • în Răcădău e ca în safari: știam tabieturile urșilor și cum e să ieși din scară și să vezi căprioare;
  • în centru nu umblă câinii cu covrigi în coadă; doar câinii.

9. În Brașov niciun apartament nu seamănă cu celălalt. Nici chiar în același bloc. Am avut ocazia să fac chestionare și să citesc repartitoare intrând astfel în sute de apartamente. Le-am văzut pe toate: cabinete stomatologice la subsol, 4 camere reduse la una singură imensă, bucătării “deschise”, coloane în mijlocul sufrageriei, pereți de sticlă.

Cert este că în Brașov toate apartamentele au centrală termică proprie. Țin minte cum se striga prin 2003 printre blocuri “cumpăr fiare”. Mi-a trebuit ceva timp să deslușesc misterul acestui ritual.

10. În Brașov nu ai cum să te rătăcești. Cu un munte mare în mijloc, care știi că e în centrul istoric nu-ți trebuie GPS. Poate și din acest motiv cunosc Brașovul mult mai bine decât pe orașul natal.

Brasov Republicii

Brașov, vedere dinspre Modarom

11. În Brașov întotdeauna este ceva nou de descoperit. M-am plimbat de sute de ori pe Republicii și încă observ ceva care să merite să fie pozat. Acum câțiva ani buni îmi plăcea să stau în liniștea Piaței George Enescu, acum descopăr locuri noi de parcare pe lângă Poarta Schei. Sunt mereu în căutare de vederi panoramice și încă sunt câteva locuri din care nimeni nu a făcut poze.

Fie că e o poieniță ascunsă  pe drumul până la cetate, o pictură pe un perete de balcon pe Maior Cranța, balconul plin de flori de pe Dobrogeanu Gherea sau statuetele de pe Reduta pe care nimeni nu le observă decât dacă ridică ochii – Brașovul oferă mici experiențe noi de fiecare dată. 

Brasov Ceasu Rau

Brașov – Terasa Ceasu’ Rău

12. Îmi plac cârciumile din Brașov (a se înțelege prin cârciumă orice restaurant, cafenea, ceainărie, bar, birt, speluncă, împinge-tava – de lux sau ordinară, exclusiv fast-food-uri). Sunt mereu cu ochii deschiși către noii intrați dar, în ciuda numărului ridicat de localuri, puține sunt cele care merită vizitate de mai multe ori. Și mai puține cele în care să mănânci bine.

Aș aminti aici (fără clasificare) de Festival 39, Bistro de l’Arte, Bellagio (chiar dacă s-a închis), Sergiana, Ceasu’ Rău, Pizza DaVinci, Cerbul Carpatin, Casa Tudor, Ceai etc, Times Pub, Prato, Roata Norocului, Trattoria Del Chianti, Casa Românească, Crew Bar (rebranduit între timp), Tei, Britania, Cafeteca, Keller’s Steak House, Ambasador, Panonia, Transilvania, Groapa cu Bere, berăria Ciucaș, Mado.  Nu sunt toate excepționale (dimpotrivă) dar sunt testate și au farmecul lor.

Mai sunt (sau erau) unele no-name care m-au distrat la un moment dat: o berărie pe Brândușelor, o speluncă la parterul clădirii Cobco, 3 mese și un chioșc în spate la Capitol (din care au rămas doar plăcile de faianță de pe zid) – noi îi spuneam “La 3 Căcați”, Rothmans (de pe 13 Decembrie), La Fifi și Mavas (astea au nume dar tot la categoria asta intră).

13. La Brașov nu o să vezi apus. La început căutam cu ochii rafinăriile  pentru că știam că acolo se duce soarele la mine-n oraș. În schimb nu vedeam decât brazi și umbra muntelui.

14. În Brașov nu mergi cu taxiul decât dacă nu vrei. Ca studenți ne permiteam acest “lux” pentru că un drum către colină împărțit la 3 era mai ieftin comparativ cu autobuzul.

15. Brașovul este exemplul cel mai bun că un oraș se poate transforma în bine într-un timp scurt. Cel puțin vizual. Cu gropi multe și tramvaie ieșite din uz, fără hypermaket, cu parcuri neîngrijite sau case vechi în cădere, Brașovul anului 2003 era un amestec trist de de Stalingrad și burg săsesc părăsit.

Azi, indiferent din ce direcție vii, e imposibil să nu observi contrastul dintre orașul de sub Tâmpa și restul așezărilor pe o rază de 3-400 de km. E curat, are flori, îți dă o stare de bine. Nu mă interesează detaliile politice, știu doar că acum 10 ani dealul de după ziduri era o rampă de gunoi și nimeni nu știa unde era cetatea de pe Straja.

Brașov Iarna: strada Republicii

Brașov Iarna: strada Republicii

Update Aprilie 2014

16. “Decât un Brașov frumos”. La câțiva ani distanță de la mutarea mea în Brașov, amicii mei binevoitori au avut grijă să-mi corecteze unul dintre reflexele lingvistice dăunătoare: folosirea cuvântului “decât” fără nicio restricție.

Nu sunt un ignorant: îmi place să scriu și să citesc corect, am citit multe cărți până azi, dar regula asta pur și simplu nu există la noi (în sud). Mi-au trebuit 6 luni să-mi corectez această greșeală și deseori am încercat să propovăduisesc regula asta și pe la alții. Se uită la mine ca și când aș încerca să-i convertesc la o altă religie.

În schimb, m-am pricopsit cu alte expresii “locale”. Îmi place să cred (deși nu este așa) că am un aer interesant atunci când folosesc expresia “mno…”, dar mă ajută să închid niște conversații mai ales la telefon. Și să evit “deci”. “Mno…cam asta e…rămâne să mai vorbim”. Zici că parcă m-am născut în inima Ardealului și am mâncat slănină fiartă cu paprika de la vârsta de 1 an.

Doar că alternativa natală este prea brutală:  “Bine, hai pa, că te caut eu…”.

Vestea bună e că am evitat asimilarea variantelor prescurtate a verbului “a fi”: o fost, îi bun și alte devieri pe care nu le suport.

Brașov, ninsoare de primăvară

Brașov, ninsoare de primăvară

17. Sportul în Brașov este foarte discret. Mai exact, patima sportului. Și dacă v-ați putea gândi că se poate trăi și fără – asta e perfect adevărat. Doar că, dacă ești și te-ai născut microbist, nu prea ai cum să accepți că în orașul în care locuiești “nimeni nu ține cu nimeni”.

FC Brașov adună tot atâtea sentimente câți clienți la magazinul de la Carrefour, iar echipa de hochei Corona nu umple un micuț patinoar (dar foarte cochet) de 2000 de locuri. Spectaculosul raliu al Brașovului strânge mai mulți turiști decât împătimiți, iar sporturile de iarnă se practică precum biliardul: toată lumea se pricepe, dar nu o să avem un campion la nivel internațional nici în următorii 30 de ani. Și nimeni n-ar observa dacă echipa de handbal ar dispărea (nimeni n-a observat că și-a schimbat numele din Rulmentul).

Știți când am observat cu adevărat chestia asta: când am văzut că 30.000 de ploieșteni au blocat intrările în București, la finala “de Cupă” din Iunie 2013 (Petrolul – CFR Cluj). Așteptam momentul ăsta de când aveam 11 ani. Nu am văzut niciodată în Brașov așa entuziasm pentru o echipă. În Ploiești, centrul se blochează la aproape fiecare meci. Aici, la Brașov, doar după ce vezi nocturna aprinsă îți dai seama că s-ar putea să fie un meci.

Dar este un lucru normal: Brașovul și-a dublat populația între anii ’40 și ’90, oamenii încă nu se confundă 100% cu urbea. Și – chiar dacă o să credeți că exagerez – un om se identifică cu adevărat cu orașul în care trăiește doar atunci când este pregătit să plângă pentru eșecurile și bucuriile echipei din acel oraș (oricare ar fi sportul).

Brașov sub ceață, de la Belvedere

Brașov sub ceață, de la Belvedere

18. Brașovul are un specific culinar ciudat, amestecat, dar perfect acceptabil. În Brașov se fac borșuri fără borș, se pune smântână în orice, ciorbele reci sunt inexistente, slănina – groasă, doar semi-afumată și deloc sărată, peștele românesc este la fel de exotic ca fructele de mare, iar “papanașiul” (o gogoașă cu smântână și gem) este desertul universal. N-ai zice că la 100 km distanță lucrurile pot fi atât de diferite, dar după ce locuiești aici ceva timp și te întorci pe meleaguri sudice – lucrurile devin evidente.

19. Conflictul româno-maghiar este fals și alimentat tocmai de cei din sudul României. Știu oameni care nu au cunoscut un ungur în viața lor dar îi înjură din reflex. Habar n-au ce sunt ăia secui, dar cunosc ei legenda cu cumpărătorul român de pâine din Covasna.

Am cunoscut mulți unguri, am fost primit la ei în case mai bine decât la alții, merg frecvent în Harghita și Covasna. În orașe precum Brașovul, acest conflict nu există, iar în Harghita și Covasna sunt prea puțini români ca neînțelegerile să fie constant alimentate. Ah, că sunt idioți și de o parte și de cealaltă – accept. Dar un conflict constant există – repet – doar în capul celor care nu au nicio treaba cu ungurii.

 

Aprilie în Brașov, într-o curte veche

Aprilie în Brașov, într-o curte veche

20. Cultura în Brașov – de la discretă la promițătoare. Când am ajuns în Brașov, îmi plăcea la nebunie să-mi pierd vremea dintre cursuri în librării (mai ales la George Coșbuc, nici nu visam atunci la Cărturești sau Humanitas). Mergeam la teatru (nu foarte des, dar mergeam) și la alte spectacole de muzică. Totuși, comparația cu București era supărătoare. Acolo se “întâmplau lucruri”, erau evenimente dese, concerte bune.

Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. În bine. Doar că, în contextul actual, nu ajunge să faci cultură doar cu teatru și operă. Îți trebuie spectacole, inițiativă privată, concerte, arte urbane, festivaluri, muzee moderne. La câte cârciumi faine sunt la Brașov, artiștii de jazz, folk sau blues (de exemplu) nu ajung aproape niciodată. De câte ori ați văzut pe un afiș nume ca Luiza Zan, Maria Răducanu, Alina Manole, Nadia Trohin sau Emy Drăgoi? Lucrurile încă se întâmplă în capitală.

Perspectiva capitalei Europene a culturii este încă departe și un hei-rup propagandistic parcă mai mult peticește lucrurile decât le rezolvă frumos.

21. Junii Braşovului: nu ştiu cum am uitat în articolul iniţial să scriu tocmai despre cea mai frumoasă manifestare urbană (şi nu numai) care are loc în România. Junii trebuie descoperiţi chiar de acolo de unde vin ei: din Prund. Exact atunci când coboară de pe străzile lor, privesc lumea în ochi şi urează “Hristos A Înviat!”. Apoi, când coboară pe străzile principale, evenimentul deja capătă un iz turistic, caii sunt mai blânzi, iar junii mai impersonali. Nu e neapărat mai rău, dar mai puțin autentic.

Nu am văzut toate evenimentele și locurile frumoase ale României, dar am văzut ceva. De la festivalul de la Padina – la cel medieval de la Sighișoara, de la Muzeul Obiceiurilor Populare de la Gura Humorului – la apusul de vară-toamnă din Delta Dunării, Junii reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase momente tursitico-culturale din România.

Junii la Brașov

Junii la Brașov

22. Am învățat în acești ani că Brașovul este un oraș într-atât de frumos încât merită să te chinui puțin pentru a te stabli și a-ți crește copilul aici. Este un loc bun pentru inadaptaţii de orice fel: freelanceri, hipsteri, studenţi eterni, rockeri, anarhişti…

Dincolo de clişee precum aerul curat sau spaţiile verzi, în Braşov simţi pe umeri istoria de 1000 de ani a unei urbe care a fost mereu cosmopolită dar şi a unui viitor care promite un modernism benefic. Asta cu mai puţine sacrificii decât la Bucureşti. Este deci locul în care îmi pot crește copilul cu cât mai puține compromisuri și fără frustrarea de a fi făcut alegerea greșită.

 Sursă poze: sunt toate făcute de mine.

Brasov Republicii

Brașov, vedere dinspre Modarom

Brașov Republicii

Brașov, pe strada Republicii

Brașov apus

Brașov, apus pe Mureșenilor

Brasov Iarna

Brașov Iarna

Brasov Tampa

Brașov zoom Tâmpa

Brasov noaptea

Brașov vedere nocturnă

Brasov Tampa

Brașov zoom Tâmpa

Brasov Muresenilor

Brasov cetate

Brașov, cetatea noaptea

Brasov parc central

Brașov, primăvara în Parcul Central

Brasov Casa Sfatului

Brașov, Casa Sfatului

Brasov Republicii

Brasov, clădiri pe Republicii

Brasov Tampa

Brașov, Tâmpa iarna

Brasov om de zapada

Brașov, om de zăpadă printre blocuri

Brașov septembrie

Brașov, început de septembrie

Brasov centru

Brașov, zona Hircher

Brasov panorama

Brașov, văzut din zona Eminescu

 

Brasov primavara

Brașov, primăvara

Brasov colina universitatii

Brașov, Colina Universității

Brasov Tampa

Brașov, Tâmpa

Brasov Tampa

Brașov, Tâmpa

Brasov schei

Brașov, parte din cartierul Șchei

Brasov toamna

Toamnă târzie Brașov

Toamna Brasov

Toamna târzie Brașov

 

Brasov centru

Brașov, cofătărie pe Michael Weiss

DSC_90031

Brasov Paste

Piața Sfatului noaptea Învierii

Brasov poza

Brașov, gang Piața Enescu

 

 

 

Nu cred într-un aeroport la Brașov!

Ca fiecare om care locuiește aici, am multe cunoștințe care tânjesc după un aeroport la Brașov. Acestea se văd cu trolerul lor cochet plecând pe centura Brașovului și ajungând în maxim 15 minute la aeroport. 10 lei, cu tot cu ciubuc, pentru taximetrist. Apoi se suie în cursa pentru Veneția – dacă e vacanță – sau Spania – dacă e muncă – și ajung în maxim 3 ore în orice colț al Europei.

Este perfect de înțeles să avem dorințe și nevoi imediate. Unii le-ar numi chiar pretenții față de orașul care se pretinde unul dintre polii de dezvoltare ai României.

Dar ce-ar fi să disecăm puțin problema rentabilității aeroportului? Pentru că – dincolo de nevoile noastre – aeroportul este o afacere. Și, ca orice afacere, trebuie să fie rentabilă. Să aibă un potențial sustenabil și surse de finanțare care să nu se numească donații.

Ce potențial ar putea să aibă aeroportul din Brașov?

Turiștii. Să luăm spre exemplu lunile  Februarie-Martie: adică atunci când mai nimeni nu pleacă în vacanțe (cu excepția schiorilor sătui de Poiană) sau Octombrie-Noiembrie, când cu mici excepții, Brașovul doarme sub ploaie. Câți din cei 230.000 de locuitori (500.000 în județ) să asigure constanța unei afaceri care trebuie să aibă venituri? Câți turiști străini ar veni în aceste luni? Sau îl închidem temporar?

Poate oamenii de afaceri. Da, numai că oamenii de afaceri din București își fac următorul calcul: merg din București (oraș) către Otopeni cu mașina în 40-50 minute. Să spunem că îmbarcarea durează o oră. Obținem aproape 2 ore pentru un drum de 160 de km. La care mai adăugăm zborul efectiv. Nu mai bine investește omul nostru de afaceri în Pitești (o oră pe autostradă), Ploiești (25 de minute  pe autostradă) sau Cluj (2 ore și 40 de minute cu avionul, cu tot cu drumuri)? O afacere bună nu se ține numai cu aer de munte.

Dar poate investitorii străini ar putea susține un astfel de aeroport. La urma urmei, Brașovul este ținta multor investiții nemțești care și-au făcut și o școală profesională aici. De ce n-ar susține un aeroport? Măcar prin lobby.

Sunt sigur că l-ar susține. Ba chiar ar merge și cu avionul. Dar sunt puține șanse să-și ducă și marfa pe avioane. Sau să-și justifice investițiile în funcție de aeroport.

Să vă spun de ce:

În Februarie-Martie am efectuat un studiu de piață, ca subcontractor, pentru compania de consultanță Excedea care, la rândul său, ar fi vrut să-i răspundă la câteva întrebări esențiale unui producător de componente auto din Europa, dornic să investească într-o țară din Europa de Est. Concret, potențialii investitori ar fi vrut să afle cât de atractivă este România în ansamblu, dar și diferitele zone de dezvoltare din cadrul acesteia. Au întrebat de forța de muncă (pregătire+costuri), de relația cu autoritățile, de legislație, de politică, de fiscalitate, de evoluția economiei, de motivele pentru care au ales investitorii străini România, de timpul parcurs de la principalele orașe până la graniță. Nimic de aeroport. Eu le-am zis și de aeroporturi, au zis că nu îi interesează.

Am efectuat peste 10 interviuri cu companii de componente auto care au investit în România, întrebându-i de ce au făcut-o și ce-i nemulțumește. Iarăși nimic de aeroport. În schimb supărați de infrastructura drumurilor. De lipsa autostrăzilor. Se pare că nimeni nu căra nimic cu avionul. Ba mai mult, unii ar fi preferat Constanța pentru că are port.

Transportul de mărfuri pe avion este costisitor. Chiar dacă timpul este mult redus, în cazul unor industrii nu se justifică. Si dacă ne gândim că principala industrie exportatoare a României este cea auto, inclusiv în Brașov, atunci putem estima potențialul scăzut al unui aeroport, cel puțin pentru partea comercială.

Orașul Sibiu are aeroport. Îmi povestea un prieten anul trecut cum, aterizând din Austria, a găsit un loc pustiu cu 4-5 curse zilnice. De ce ar fi la Brașov ceva diferit?

Într-un oraș în care oamenii au strâmbat din nas pentru un patinoar de 1800 de locuri (!) la 230.000 de locuitori, investim prea multe energii în a ne dori ceva ce nu ar fi extrem de util acum. Dacă 75% din această energie (lobby, petiții, grupuri de inițiativă) s-ar îndrepta către o autostradă București-Brașov, ar fi mult mai justificat.

În proiectele pe care lucrez, îmi structurez prioritățile în 2 categorii: must have și nice to have. Un aeroport la Brașov ar face parte din a doua categorie. Sigur că ar fi bine să-l avem, dar câte probleme concrete ar rezolva acesta?

Mai ales că acele cunoștințe de care vorbeam în primul paragraf nu sunt nici oameni de afaceri, nici investitori străini și nici nu își fac 10 concedii în străinătate pe an.

 

Câteva chestiuni din campanie

Proaspăt revenit dintr-o vacanţă nu m-am putut abţine să nu bag de seamă elementele de marketing folosite în campanie electorală încheiată. Mai ales acum când putem evalua şi eficienţa.

O să încep cu concluzia: o campanie slabă, fără spirit, înghesuită, de guerillă, lipsită de imaginaţie. Când eram mici făceam un concurs tâmpit: care scuipă mai departe. Cam aşa a fost şi acum.

Nu te gândi totuşi că lipsa strategilor şi strategiilor deştepte a cauzat asta. Până la un moment dat e şi logic: De ce să-ţi pierzi vremea şi bugetele când toate sondajele arată că oricum majoritatea oamenilor complicaţi nu se vor deranja să voteze?

De ce să elaborezi mesaje deştepte, să creezi brand, să aduci proiecte, să participi la dezbateri? Oricum va fi (a fost) un vot politic, partidul va conta mai mult decât omul.

Ce-am observat eu, prin prisma unui călător prin mai multe aşezări în ultimele 2 săptămâni:

– cel puţin pe DN1 şi în special pe Valea Prahovei am văzut sute de steguleţe pe stâlpi. Cu zeci de candidaţi. Steguleţul era mama şi tatăl marketingului. De parcă eu eram cel vizat să aleg, am ajuns să cunosc mai bine candidaţii din Sinaia şi Predeal decât cei din care am avut eu de-alege.  E drept, n-am intrat prin cartiere, dar ştiu sigur că oamenii care locuiesc acolo se cam feresc de DN1.

– Facebook Ads s-a animat rău săptămânile trecute. Cei care duc campanii calculate şi pe termen lung au avut de furcă cu supralicitările haotice ale pseudo-siteurilor de ştiri  care demascau fel de fel de inepţii ale politicienilor.  Ceilalţi politicieni, normal. Ce n-au înţeles oamenii aştia este că Facebook nu este Antena 3.

Verdele PDL-ului va intra în istoria marketingului electoral ca una dintre cele mai proaste abordări. Iar şi iar votanţii au fost subconsideraţi. Schimbându-şi doar părul, candidaţii PDL au ratat şi de data asta momentul bărbătesc al asumării cu demnitate a ceea ce sunt şi ceea ce au făcut. În schimb ei s-au băgat în dulap, asemenea amantului suprins la nevastă, care se scuză că de fapt el făcea ordine în şifonier.

– Am văzut în schimb site-uri ale candidaţilor bine compuse: vizuale, puternice, informative, clare, curate, uşor de navigat. Câteva exemple: chiliman.ro, prigoana.ro, tucunel.ro, georgescripcaru.ro, olgutavasilescu.ro, nicoaramarius.ro. Totuşi, degeaba ai site dacă nu-l foloseşti. În afară de campanii ppc, nicio interacţiune, nicio inovaţie. Nu mai zic că aceste siteuri o să îngheţe începând de azi şi pâna peste 4 ani.

– Concerte, playback, circ. Pe la ţară mai înţeleg, dar ce rost mai au ele în oraşele mari? Mai ales că cei care cântă, o fac prost.

Marketingul politic e poate cea mai complexă componentă a marketingului. Vizează o piaţă maximă, presupune segmentare detaliată şi folosirea tuturor tacticilor posibile, intregrat. Este o treabă murdară, polarizează clienţii, enervează, energizează. Iar atunci când candidaţii sunt limitaţi sau fac blaturi este şi mai provocator pentru strategi. 

 

Băsescu are derapaje? Uitaţi-vă la Sarkozy!

Recent, preşedintele Franţei a aşezat iarăşi brutal un punct pe i în chestiunea sensibilă, dar atât de dragă în campanii electorale, a imigranţilor în Franţa.

Domnul Sarkozy are în intenţie reducerea imigranţilor la jumătate, de la 180.000 pe an la maxim 100.000. Şi reducerea drastică a drepturilor acestora. Adică acel gest normal pe care l-ar face orice om cu instinct de conservare a propriei specii. Pe o insulă pustie, cu resurse limitate, nu e nicio bucurie dacă vin peste tine alţi refugiaţi fomişti.

Iar când refugiaţii mai fac şi năzbâtii e şi mai enervant. Dealtfel preşedintele a avut o ieşire prea sinceră în cazul incidentelor din ghetourile Franţei, etichetând perturbatorii drept gunoaie.

Îl găsesc pe Sarkozy simpatic. El însuşi fiu de imigrant ungur, a adus administraţiei franceze un suflu cu atitudine. Ce este ciudat la preşedintele francez este tocmai această contradicţie între sarcina asumată a Franţei de jucător cheie în Europa şi impulsul nervos de a respinge din oficiu orice pericol, fără însă a da soluţii concrete.

E ca şi când îţi protejezi terenul agricol deversând deşeurile toxice puţin mai departe. Să polueze mai încolo, eu sunt ferit aici. Fals. Franţa s-a angajat să fie garant al ideilor europene împreună cu Germania, mai ales în condiţiile în care politica recentă a Marii Britanii este una exagerat de egocentrică. Cu toate acestea, domnul Sarkozy pretinde faima cuvenită eroului dar nu vrea să îşi asume responsabilitatea implicită.

Franţa îşi va reveni la un moment dat. Cu sau fără UE, Franţa va ieşi din acalmia economică şi va avea creşteri mari. Cine oare va avea atunci nevoie de forţă de muncă ieftină? Că doar nu vă închipuiţi că va ţine în spate francezul de rând întreaga industrie auto sau câmpurile infinite de cereale?

Nicidecum, francezul va bea vinul şi se va uita la Le Tour. Imigrantul va creşte PIB-ul.

 

Despre cum să ceri păreri

Acum două zile, Lorand Soares-Szasz, la ale cărui seminarii mă duc ori de câte ori am ocazia, a cerut păreri despre proaspătul logo cu care se afişează. Un logo simplu, dar elegant, care însă nu zburdă de originalitate sau creativitate.

Părerile primite pe contul său de facebook au diferit, aşa cum era şi de aşteptat. Asta mi-a adus aminte de şedinţele pe care le aveam în firmele în care am lucrat, în care inclusiv portarul îşi dădea cu părerea despre creşterea PIB-ului.

Nu mă înţelege greşit. Este absolut ok să primeşti cât mai multe păreri. Şi da, inclusiv părerea portarului contează. Dar oare ştii să le deosebeşti pe cele folositoare de cele care nu te ajută?

Mi-a venit în minte o sintagmă pe care eu o folosesc frecvent:

Mai binele este duşmanul binelui.

Atunci când lucrez de unul singur sunt dependent de părerile altor oameni. Dar întotdeauna, atunci când cer feedback, am grijă să nu pierd din vedere cine îmi furnizează acea părere şi cui i se adresează obiectul părerii.

De exemplu, atunci cand analizez un logo (cum era cazul lui Lorand) sau un site (cum mi se cere deseori) nu trebuie să îl analizez exclusiv prin prisma specialistului (grafician, respectiv webdesigner); ci prin prisma clienţilor caruia i se adresează, a targetului.

Mai mult decât atât, în servicii complexe b2b (consultanta, coaching, HR etc) creativitatea excesivă, originalitatea cu orice preţ – atât de invocată de specialişti – devine riscantă într-un logo, pentru că poate polariza potenţialii clienţi. Unii devin fani,  alţii  o să te antipatizeze doar datorită faptului ca eşti prea îndrăzneţ şi încalci anumite “convenţii”. Ceea ce, în multe industrii nu este rău.  Gandeşte-te la rebrandingul Dacia sau Vodafone. Au creat şi fani şi hateri. Dar ei au nevoie de polarizare. Asta a creat rumoare.

Atunci când faci coaching, în schimb, lucrurile se modifică. Extravaganţa (originalitatea) se interpretează rapid în lipsă de profesionalism. Totul aici trebuie să exprime siguranţă. Exact ca la un cabineti de dentişti: gândeşte-te la cele mai de succes 5 cabinete  din oraşul tău: Se promovează vreunul diferit faţă de întreaga industrie? Debordează de originalitate? NU! Pentru că ei au nevoie de constanţa încrederii.

Într-unul dintre seminariile sale, Lorand spunea că, la un moment dat, prezentările sale ppt au primit critici cum că ar încălca multe reguli de bun simţ ale prezentărilor: prea multe culori, fonturi diferite, lipsa de consistenţă etc. Ceea ce – şi o zic ca un om care face 3-4 prezentări ppt pe săptămână de peste 6 ani – era perfect adevărat. Şi eu gândeam la fel. Dar Lorand a spus un lucru cu care nu am fost de acord pe loc: “Felul în care este făcută prezentarea ajută audienţa să reţină mult mai bine şi uşurează procesul de notare a lucrurilor esenţiale…”.

Am fost surprins şi a trebuit să recunosc că Lorand avea dreptate: oamenii veniţi la prezentare au plecat discutând despre exemplele din acele slideuri, cu 2-3 pagini de notiţe. Audienţa (piaţa ţintă) nu avea nevoie de originalitate excesivă ci de eficienţă. Targetul era format din oameni de afaceri sau angajaţi care doreau să cunoască lucruri noi, interesante, iar formula de prezentare trebuia să fie una simplă, atrăgătoare. Lorand nu avea de-aface cu audienţa de la Business Days sau conferinţele TED.

De aceea spun că atunci când ceri păreri, să nu pierzi niciodată din vedere cui te adresezi cu adevărat şi să ai capacitatea de pune cap la cap părerile avizate (ale specialiştilor) cu cele ale targetului. Altfel, rişti să te înţeleagă doar specialiştii.

Atenţie la patima indicatorilor!

Se întâmplă ca oamenii de business să aibă diferite vicii: unora le place să citească mult (dacă acesta poate fi numit viciu), altora le place să bea un wisky fin sau să tragă din trabucuri scumpe. Alţii, în schimb, şi nu puţini, dau în patima indicatorilor de business. 

Trebuie să recunosc că şi eu am avut o vreme  – şi încă mai am parţial această tendinţă – de a vedea cifre peste tot: măsor potenţiale;  mă plimb prin magazine încercând să estimez valoarea vadului comercial pentru o afacere sau corelând mărimea de la pantofi a clienţilor cu valoarea medie pe care o consumă pe bon.

N-ar fi ăsta un mare viciu, numai că patima analizării în exces atrofiază flerul în afaceri. Limitează instinctul de killer şi dorinţa de asumare a unui risc.

Totuşi, săptămâna trecută, ne-am hotărât (adică prietenul şi clientul meu, Alex Văcaru de la Regency împreună cu mine) să asamblăm  o statistică ceva mai curioasă:

cu cât se tranzacţionează de fapt imobilele din Braşov?

Adică nu cât se cere! Ci care este valoarea efectivă, post negociere, a tranzacţiilor. Activitatea asta necesită însă o documentare serioasă.  Scopul final: să estima tendinţa pieţei, cât mai aproape de realitate. Să vedem care este puterea de negociere a clienţilor pe timp de criză.

Aşadar în maxim două săptămâni o să citeşti aici şi aici informaţii interesante, o să vezi grafice drăguţe şi colorate şi, nu în ultimul rând, o să vezi care este cu adevărat valoarea pieţei imobiliare din Braşov.

Inca 2 motive pentru care mic.ro s-a dus

micro-numarul-1

“Pai la ce preturi mari avea, e normal ca s-a dus!”

Asa suna analiza omului simplu, din fata scarii pe langa care am trecut, socializand la o lopata de zapada, client si nu prea al deja fostului lant de magazine Mic.ro.

Nu stiu cum se face dar falimentul parea previzibil de inca acum 6-7 luni. Parca mirosea in magazine a insucces. Dar, contrar parerii multora dintre “analistii ad-hoc” nu politica de pret a fost factorul decisiv in acest faliment.

Am citit analize interesante, tehnice sau personale dintre care cele mai interesante aici si aici. E curios, de exemplu, ca reteaua s-a extins exclusiv din banii francizatilor (asa cum ar zice cei de la Coface). De asemenea, este inadmisibil ca o afacere cu pretentii si cu o asa extindere sa acumuleze atatea datorii.

Probabil managerii s-au gandit ca lumea o sa dea navala la magazine, cash-flow-ul o sa fie sanatos, concurentii imediati (buticurile care nu au aderat la mic.ro) or sa falimenteze rapid. Totusi, in acele ocazii in care am intrat in magazine (unitati diferite, din locatii diferite si chiar din orase diferite – sa zic un total de 20-25 de microuri) cam batea vantul de lume. De ce?

1. Consumatorul roman este indemnat mult de inertie. Daca el este invatat sa se duca la buticul din colt, se va duce acolo pana la moarte, numai daca o oferta irezistibila nu-l va atrage intr-o alta directie si asta mai ales punctual. Mic.ro avea altfel de oferte (rezonabile dealtfel): curatenie, amabilitatea angajatilor, varietatea de produse, prospetime (cel putin teoretic) si altele.

Inertia asta pacatoasa pentru afaceri si prezenta mai ales in provincie, nu poate fi inlaturata decat cu un buzz puternic de marketing. Nu degeaba supermarketurile nou deschise adopta astfel de tactici generatoare de isterie. O tentativa de buzz a existat (acele afise lipite in scari care invitau clientii la magazinul de langa ei, taloane puse in posta, parca, cu reduceri…) dar facuta stangaci si necontinuata nu a avut impact, decat punctual.

2. Una dintre cele mai mari greseli de produs (si chiar pozitionare) pe care am observat-o la mic.ro este tocmai varietatea de produse. Ceea ce s-a vrut a fi un important atu, s-a dovedit a fi o idee gresita. La mic.ro gasesti (sau ma rog, gaseai): bere Leffe, branza Camembert, somon afumat, jucarii (wtf?) si alte asemenea produse pe care ori le cumperi rar, ori le cumperi de la supermarket unde sunt cu 20-25% mai ieftine, cel putin, fata de magazinul de la colt.

Pana la urma, totusi, cu ce dauneaza varietatea asta de produse? Daca se vinde – bine, daca nu – nu. Nu e chiar asa: spatiul pe raft ocupat de aceste produse, impiedica alte produse, mult mai  cautate in acest gen de magazine, sa fie gasite. In plus, aceasta abordare pe verticala (mai multe produse de tipuri diferite) nu este pliata pe nevoile consumatorului mic.ro (mai multe produse, din aceeasi gama).

Adica, decat sa ai si jucarii, si 2-3 produse bio, si 3-4 produse premium din peste, mai bine te concentrezi sa vinzi mai multe fructe si legume proaspete, mai multe tipuri de apa minerala, de lactate, de mezeluri, adica ce se cere. Este un lucru elementar de cercetare a pietei. Ce-ar fi fost daca i-ar fi intrebat pe oameni “Ce-ati dori sa gasiti aici si nu ati gasit?”, ca sa nu mai zic de o cercetare minimala de piata, in zonele din jurul magazinelor.

Cei de la mic.ro au vrut tot. Nu degeaba a spus cineva mai priceput: “Daca te adresezi tuturor, nu te adresezi nimanui!”.