Tag Archives: Analiza de Piata Brasov

Infografic – Ce mai fac investitorii germani prin România

Am avut de căutat prin weekendul trecut nişte informaţii despre afacerile germane din România. Numai bine, pentru că AHK (Camera de Comerţ Româno-Germană) a făcut cunoscute datele studiului anual prin care sunt chestionate firme germane de pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Est.

La o primă vedere nemţii sunt destul de mulţumiţi de businessurile lor din România. Ar mai investi aici chiar dacă haosul economic, corupţia sau licitaţiile publice îi nemulţumesc. Stăm totuşi mai bine la capitolul atractivitate decât Ungaria sau Bulgaria. Probabil ne salvează şi aici raportul bun al forţei de muncă pregătire/costuri.

Pentru o cât mai bună înţelegere a principalelor conluzii din studiu, dar şi pentru că îmi place 🙂 , am pus datele într-un Infografic.

Marketingul produselor pentru animale

Unul dintre cele mai persuasive marketinguri din câte există este cel care promovează produsele pentru animale, în special pentru câini. Poate doar produsele pentru copii să mai trezească decizii de achiziţie ilogice, împinse de factorul emoţional atât de mult.

Şi aici nu mă refer la produsele de bază, cum ar fi mâncarea, accesoriile obligatorii gen lese, zgarde, cuşti, acvarii, botniţe; fascinaţia supremă o oferă jucăriile pentru animale. Lucruri despre care nu ştiai că există sau că pot fi inventate. Te uiţi la ele şi te întrebi:

Ok, asta cum funcţionează? Nu are manual de instrucţiuni? La ce ajută?  

Dar ştii unde e fascinaţia? Animalul va ştii întotdeauna cum să foloseasca obiectul. De parcă ar fi fost inventat de însăşi o companie a animalelor. 

Observi de ce sunt aceste produse geniale? Sunt făcute de oameni pentru animale, neînţelese de ceilalţi oameni dar percepute perfect de necuvântătoare.

Iar aici ajung la ce-am vrut să evidenţiez de la bun început: activitatea de cercetare a produselor pentru animale este una dintre cele mai dezvoltate din lume. Concurează cu cercetarea in domeniul armamentului, medicamentelor sau auto. Îţi dai seama ce înseamnă să faci un focus grup printre hamsteri? Sau o testare de produs către grupul ţintă de rottweileri?

Să încerci să deduci dacă forma aia e potrivită, dacă nu se va plictisi de jucărie peste o săptămână, dacă nu le va face rău celor din jur? Un animal, oricât de expresiv sau dresat ar fi, nu va completa un chestionar cu întrebări despre produsul pe care tocmai l-a folosit.

Şi să nu crezi că aceste produse sunt rodul întâmplării. Ele nu sunt puse pe rafturi pentru a le umple doar, iar apoi retrase dacă nu merg. Produsele pentru animale sunt rezultatul unor metode geniale de marketing de produs şi cercetare, care mă fac să mă gândesc că Seinfeld avea dreptate:

If aliens are watching this through telescopes, they’re gonna think the dogs are the leaders. If you see two life forms, one of them’s making a poop, the other one’s carrying it for him, who would you assume was in charge?   

Dar care sunt metodele de marketing folosite în prezent de Pet Shopurile de la noi? Nu prea vedem reclame în presă, nu se investeşte în brand, produsele sunt scumpe, totuşi cum fac să îşi vândă produsele?

Petshopurile din România, cel puţin, nu prea ştiu ce-i ăla marketing. Asta e o caracteristică a pieţelor aflate în dezvoltare, care beneficiază de cererea constantă a unor clienţi fanatici dar şi de o concurenţă slabă. Toată strategia magazinelor se bazează pe un vad comercial excelent, în marile aglomeraţii. Şi pe parteneriatele pe care le au cu cabinetele veterinare, farmaciile şi asociaţiile de profil.

La asta se mai adaugă şi caracterul de “exotic” pe care îl au pet store-urile: oricine îşi face drum să vadă animalele vii, peştii coloraţi, porcii de Guineea simpatici. Este un foarte mic Zoo, dar pe gratis şi la îndemână.

Va fi foarte interesant însă atunci când posesorii de animale vor fi şi mai mulţi, puterea de cumpărare a acestora va creşte, iar magazinele vor fi forţate să facă marketing, să implice clienţii, să comunice. Atunci vor fi nevoite să îşi ridice standardele la nivelul produselor pe care le vând.

Atunci când calitatea vânzătorului este sub cea a produsului pe care îl vinde, asta se cheamă că să află în bătaia vântului. Uite 5 metode de marketing neconvenţionale care se pot aplica pentru petshopuri:

1. Scrisori personalizate pentru toţi posesorii de animale. Dar de unde ştii unde stau aceştia? Dacă nu poţi face rost de o bază de date (destul de imposibil de fapt se pot obţine de la asociaţii – de profil sau de locatari, de la primărie, de la cabinetele veterinare) dar dacă chiar nu se poate, urmează calea logică: fac pariu că 90% dintre cei care locuiesc la casă au un animal de companie. 60-70% dintre cei care stau îm cartiere rezidenţiale deţin şi ei un papagal, o pisică, o igoană ceva… O scrisoare sinceră, elegantă şi directă în care să le descrii unde se află magazinul tău şi că va beneficia de o reducere la un produs, de un cupon de reducere la un serviciu (dresaj, cosmetică, consult) îl va atrage către magazin.

2. Abordarea directă: dacă totuşi vrei să iei contact direct cu posesorul de animale, parcurile îţi oferă o targhetare excelentă. Poţi sta de vorbă cu posesorii de animale, îi poţi invita la un eveniment (îţi explic îndată ce eveniment), le poţi cunoaşte nevoile, iar ei te vor descoperi pe tine.

3. Fă pe psihologul: în parc îi găseşti doar pe posesorii de câini. Dar ce-ar fi să încerci să intri în mintea celor care au pisică, papagali, hamsteri sau alte animale şi să încerci să-ţi dai seama unde îi poţi găsi pe aceştia. Îţi spun din experienţa mea în cercetarea comportamentului consumatorilor: oamenii care au o pasiune comună, în mod cert îşi petrec timpul în aceleaşi locuri.

Dacă faci un mic sondaj la magazin printre iubitorii de animale, poţi observa că cei care au pisici preferă teatrul şi joggingul sau cei cu animale exotice fac mai multe drumuri la Zoo, cei care au hamsteri sunt şi părinţi (grădiniţe, şcoli…). Dacă ştii unde sunt aceştia îi poţi aborda şi pe ei dar, şi mai important, poţi transforma şi alţi oameni în posesori de animale şi potenţiali clienţi.

Ca să nu mai amintesc de social media şi de câţi fani ar atrage o pagină de petshop plină cu animăluţe simpatice. Or să te găsească ei pe tine fără ca măcar să-i cauţi.

4. Evenimente la locul vânzării. Anca de la Ceai etc este un exemplu grăitor. Oamenii aştia n-au stare: proiecţii de scurt metraje, jocuri, întâlniri tematice, schimburi de cărţi, expoziţii tematice, dezbateri, cu alte cuvinte nu stau să îşi aştepte clienţii. Da, Ceai etc nu este un petshop, dar exemplul lor îl poate urma oricine. Un petshop poate organiza demonstraţii de dresaj, dezbateri în temă, expoziţii de animale sau accesorii, demonstraţii de cosmetică; sunt o sumedenie de exemple prin care clientul devine implicat.

5. Evenimente afară. Nu te limita la locul vânzării. Alege parcurile pentru întâlniri periodice cu iubitorii de animale şi natură. Implică comunitatea. Crează tu comunităţi. Păi nu spunea Godin că e vremea triburilor?

A tribe is any group of people, large or small, who are connected to one another, a leader, and an idea. For millions of years, humans have been seeking out tribes, be they religious, ethnic, economic, political, or even musical. It’s our nature. 

 

 

Încă o lecţie de marketing de la Forrest Gump

Am mai adus aminte aici de Forrest Gump şi cum i-a asigurat mama lui educaţia 🙂 dar adevărul este că acest splendid film reprezintă o lecţie de viaţa din multe puncte de vedere. Naivitatea lui şi capacitatea de a trata cu uşurinţa caracteristică unui copil, lucrurile frivole pe care noi le considerăm importante  te fac să te gândeşti dacă nu cumva luăm viaţa prea în serios.

Inclusiv în marketing am avut ce învăţa de la Forrest:

– cum să priveşti lucrurile fără idei preconcepute – marketing fără prejudecăţi

– cum să te concentrezi asupra persoanelor care contează cu adevărat – segmentare şi targhetare riguroasă a pieţei

– cum să te foloseşti de activităţile de care eşti cu adevărat pasionat – scoate în evidenţă lucrurile care trezesc pasiune, clienţii se câştigă prin emoţie, nu prin detalii tehnice

– cum să te detaşezi de o problemă la care aparent nu găseşti soluţie – atunci când eşti blocat într-o idee, ieşi din context (birou, anturaj, şedinţă, grup de influenţă); run forrest, run!

Toate acestea şi încă multe altele te pot ajuta să abordezi acest minunat domeniu – marketingul – fără ochelari de cal.

Între timp, am dat de o prezentare  foarte simpatică şi utilă care te va ajuta în public speaking şi în alte prezentări, toate ‘lecţiile’ direct de la Forrest Gump.

Ce-am văzut la Târgul Imobiliar Braşov?

Am fost în weekend împreuna cu Alex la TIB, parte în calitate de potenţial client, parte în interes de serviciu. Nu mi-a atras atenţia nimic în mod deosebit. Nimic care să spună că Braşovul este unul dintre centrele dezvoltării imobiliare din ţară.

Prin 2007 am participat ca şi consultant de piaţă la un proiect pentru una dintre cele mai importante companii de construcţii din Finlanda. Aceştia vroiau să dezvolte un cartier rezidenţial într-unul din oraşele cu potenţial din România şi ar fi vrut să cunoască piaţa, ce potenţial are, la ce să se aştepte. Ce vremuri, ce grafice, ce potenţial, ce profituri estimate…

Acum Târgul Imobiliar Braşov pare un oraş în reconstrucţie după un tsunami. Şi nu mă refer aici la organizare; din acest punct de vedere totul părea în regulă.

În schimb, e un cerc vicios: clienţii (cei care au bani şi nevoie) sunt nehotărâţi, iar dezvoltatorii sunt resemnaţi. Primii spun că mai aşteaptă să … se întâmple ceva, cei din urmă spun “că n-are lumea bani”. 

Câteva lucruri observate de mine:

1. În afara celor de la Bermo Group şi al lor AlphaVille din Răcădău (de fapt nu e chiar în Răcădău, e pe Carpaţilor dar deh…marketingul ăsta!) nu am văzut nicio soluţie de finanţare din partea dezvoltatorilor. Adică tocmai problema din cauza căreia se plâng cel mai mult (“n-are lumea bani”) este lăsată să se rezolve de la sine.

Cei de la Bermo vând şi în rate la dezvoltator. Şi din câte am înţeles au vândut 80% din prima clădire. Or mai fi şi alţii care  au astfel de soluţii dar cel puţin eu nu am observat; şi am stat de vorba cu aproape toţi. Şi cei de la Stupinii Noi ofereau ceva soluţii de finanţare, dar pentru alte categorii de clienţi (case cu suprafeţe mari, preţuri de peste 100.000 euro, TVA de 24%).

Nicio bancă nu a fost prezentă în parteneriat cu vreun dezvoltator. Nici măcar un broker de credite sau o altă instituţie de finanţare. Cineva care să ofere o soluţie clientului. Niciun parteneriat strategic observabil.

2. Reduceri şi oferte.  Cel puţin pe perioada târgului sau a primăverii. Unii ziceau că plătesc ei TVA-ul, alţii fac cadaou un Logan, am mai observat reduceri de 4% şi de 10%. Sunt curios dacă aceste reduceri vor aduce vreun client, dar sunt pregătit să fac un pariu că nu.

De ce? Pentru că preţul mai mic nu atrage întotdeauna, nu înlătură cauzele  reale ale retincenţei clienţilor: taxa de management pentru cartierelor noi, avansul prea mare, locul de parcare aberant de scump, împrejurimile neamenajate specifice unui cartier nou, teama de bănci. Dacă dezvoltatorii s-ar gândi să aducă soluţii la aceste probleme, atunci clienţii ar fi gata să plătească chiar cu 10% în plus! 

3. Prezentare impecabilă. Trebuie să recunosc că prezentarea, cel puţin vizuală a dezvoltatorilor, a fost impecabilă. Cu vreo două excepţii, toţi cei prezenţi au încercat să-ţi ia ochii cu prezentări video, cu machete, cu poze frumoase, cu printuri de calitate. Totul profesionist, cu stil, chiar dacă – şi aici iar critic – niciun proiect nu reuşeşte să se distingă măcar din punct de vedere vizual: acelaşi verde (am numărat cel puţin 8 proiecte a căror identitate vizuală se baza pe verde), aceleaşi denumiri idealiste dar lipsite de realism, aceleaşi argumente (aer curat, aproape de oraş, relaxare etc)…

Acestea sunt detalii care, în condiţii de cerere scăzută şi concurenţă mare, fac diferenţa.  

4. Forţa de vânzări a fost dezamăgitoare. Îi las deoparte pe cei care au fost prezenţi acolo şi nici măcar nu aveau fixate preţurile (proiecte în dezvoltare, nepromovate însă). Dar nici acum nu au înţeles unii că nu este îndeajuns să-ţi pui la stand 2 fete drăguţe dacă habar nu au câteva reguli de bază în vânzări sau măcar relaţii cu publicul. Dacă tot dai cîteva sute de euro pe un stand la cel mai important târg şi vinzi apartamente de zeci de mii de euro, poţi da şi alte sute de lei pentru un training de bază în vânzări sau o recutare profesionistă. În fine, poate sunt eu pretenţios.

Erau acolo şi câţiva oameni de vânzări care aveau habar de treaba lor, iar succesul proiectului pe care îl reprezentau se putea observa cu ochiul liber.

5. Promovarea târgului a fost zero. Cunosc 3 clienţi potenţiali care sunt interesaţi de achiziţia unui imobil. Niciunul nu ştia de acest târg. Eu însumi nu aflasem fără ajutorul lui Alex, care este din domeniu. Dacă mesajul nu ajunge la clientul potenţial, atunci comunici degeaba.

Una peste alta, dacă stai să analizezi la rece un astfel de târg, poţi observa de ce piaţa imobiliară pare blocată. Dezvoltatorii nu se grăbesc să vândă, iar clienţii sunt hiper-reticenţi şi nehotărâţi.  Şi, de vreme ce băncile – factor decisiv pe piaţa imobiliară – nu dau semne că ar debloca finanţarea (blocată şi de BNR, e drept) e de aşteptat să mai avem încă cel puţin 2-3 ani de acalmie imobiliară. 

 

Atenţie la patima indicatorilor!

Se întâmplă ca oamenii de business să aibă diferite vicii: unora le place să citească mult (dacă acesta poate fi numit viciu), altora le place să bea un wisky fin sau să tragă din trabucuri scumpe. Alţii, în schimb, şi nu puţini, dau în patima indicatorilor de business. 

Trebuie să recunosc că şi eu am avut o vreme  – şi încă mai am parţial această tendinţă – de a vedea cifre peste tot: măsor potenţiale;  mă plimb prin magazine încercând să estimez valoarea vadului comercial pentru o afacere sau corelând mărimea de la pantofi a clienţilor cu valoarea medie pe care o consumă pe bon.

N-ar fi ăsta un mare viciu, numai că patima analizării în exces atrofiază flerul în afaceri. Limitează instinctul de killer şi dorinţa de asumare a unui risc.

Totuşi, săptămâna trecută, ne-am hotărât (adică prietenul şi clientul meu, Alex Văcaru de la Regency împreună cu mine) să asamblăm  o statistică ceva mai curioasă:

cu cât se tranzacţionează de fapt imobilele din Braşov?

Adică nu cât se cere! Ci care este valoarea efectivă, post negociere, a tranzacţiilor. Activitatea asta necesită însă o documentare serioasă.  Scopul final: să estima tendinţa pieţei, cât mai aproape de realitate. Să vedem care este puterea de negociere a clienţilor pe timp de criză.

Aşadar în maxim două săptămâni o să citeşti aici şi aici informaţii interesante, o să vezi grafice drăguţe şi colorate şi, nu în ultimul rând, o să vezi care este cu adevărat valoarea pieţei imobiliare din Braşov.

Astăzi mi-am făcut program

“Politics arises between men…and so quite outside of man.” Hannah Arendt, The Promise of Politics. Centre Pompidou, Paris. (sursa)

Am fost rugat recent de o prietenă dragă sa o ajut la un mic studiu legat de primarii din Bucureşti şi implicarea lor în proiecte comunitare. Ma rog…studiu îmi place mie să-l alint, e vorba de fapt de un desk research care implică o activitate de săpat ceva mai intensă şi, venind din zona politicului, mai murdară. Mi-am spus că dacă-i ordin cu plăcere, că şi-aşa ce să fac altceva într-o zi de sâmbătă (?!) …

Dar sarcina asta mi-a adus aminte de un proiect, un amplu studiu de piaţă, la care am participat în calitate de analist, prin 2008, pe vremea când lucram la EP. A fost unul dintre cele mai complexe proiecte, care a rezultat într-un monstru de peste 150 de pagini (slideuri). O să vă explic puţin mai jos de ce a fost atât de complicat. Pe scurt, una dintre cele mai mari companii de salubrizare din Portugalia şi-a manifestat interesul de a investi pe piaţa din România şi, eventual, de a achiziţiona una dintre companiile locale de salubrizare. Iar rolul nostru era de a le furniza toate informaţiile posibile (analiza pieţei, estimarea potenţialului, analiza indicatorilor, a concurenţei, bursa zvonurilor, posibile probleme vs soluţii ş.a.).

Dar proiectul a fost mult mai complicat decât a părut la prima vedere: industria gunoaielor este puternic legată de zona politicului. Nu întâmplător. Informaţiile publice erau greu de obţinut, dedesubturile contractelor erau greu de înţeles şi, cel mai dificil, cum explicăm clientului mecanismele unei industrii care aduce mai curând cu Cosa Nostra decât cu Adam Smith. 

Mult am mai săpat la acel proiect. Cu greu şi prin efort susţinut de marketing a reuşit colegul meu şi manager de proiect să găsească contacte ale oamenilor de decizie din  marile companii româneşti.

Oricum, the job was done: portughezii au înţeles, şi-au văzut de treabă şi n-au investit. Le-a rămas site-ul în limba română şi, din câte ştiu, cam atât legat de România. Chiar dacă, consultanţa într-o eventuală achiziţie ne-ar fi adus nouă, ca şi companie, faimă şi bani, atunci am învăţat pentru prima dată: clientul trebuie să ştie tot adevărul, chiar dacă nu este în interesul tău, ca şi consultant. 

De ce a blocat România Serbia?

Sunt unii care se gândesc acum:

Ce comunităţi avem noi pe la alţii?

România a ţinut ieri în şah Serbia, cu privire la negocierile obţinerii statutului de candidat UE al ţării din balcanii de vest. S-a cerut de către partea română introducerea unei clauze prin care să se monitorizeze statutul minorităţii vlahe din Serbia.

Cine sunt vlahii?

Cel mai bine descrie termenul de valah Neagu Djuvara în cartea sa, “O scurtă istorie a Românilor povestită celor tineri”:

Valah nu e un termen peiorativ, cum ar vrea ungurii sau alţi străini, de pildă grecii, să-l considere. Valah e un nume foarte nobil, dat de germanici tuturor romanilor, pornind de la numele unui trib celt care se numea Volcae, aşezat pe unde sunt azi Elveţia şi Austria. Aceştia s-au romanizat, astfel încât germanii, vecinii lor, cu vremea au numit volcae pe toţi romanii, pe toţi cei ce vorbeau limba latină.

Tot de la Volcae vin şi numele de Wales (Ţara Galilor) sau Valonia.  Valahii sunt deci descendenţi ai romanilor răspândiţi în toată Europa (inclusiv noi). Vlahii reprezintă vorbitorii de daco-română stabiliţi  pe Valea Timocului şi a Moravei din Estul Bulgariei. Acolo se află între 300.000 şi 400.000 vorbitori de română.

Deci pentru ei a militat diplomaţia română ieri. Totuşi, ca să nu ne gândim că dintr-o dată am găsit motiv să ne pese de comunităţile de vlahi, trebuie spus că ar fi şi alte 2 motive (cel puţin) pentru care România a condiţionează statutul de candidat UE al Serbiei:

1. Schengen: în primul rând este şi ocazia noastră de a pune condiţii şi de a arăta că putem avea argumente de negociere şi de presiune politică în cazul acceptării noastre în mult-râvnitul spaţiu  Schengen. Cu alte cuvinte nici voi n-aţi vrut, nici noi nu vrem.

2. Concurenţa: Serbia ar deveni oficial ţinta multor investitori străini, investitori ce până acum au dat năvală în România şi Bulgaria. Dacă în privinţa Bulgariei ne-am fi descurcat noi, Serbia mai prezintă şi avantajul unei pieţe nu foarte mari, dar flămânde. Ceva de genul României la nivelul anului 1998-2000: fără supermarketuri multe, fără creditare masivă, fără servicii multe, gata să ofere facilităţi fiscale şi forţă de muncă ieftină.

Iată cum concurenţa nu se manifestă numai la nivel de individ şi de firmă. Ci şi la nivel de economii naţionale. Teoretic, la nivel micro, concurenţa duce la accelerarea calităţii. Vezi unde bat? Întârziată sau nu de România, pre-aderarea Serbiei ar trebui să fie o veste bună pentru noi, care să ne împingă într-o competiţie a competitivităţii economice.

poza

Pinterest e pe val. Dar cum face bani?

Pinterest se bazează pe un principiu simplu, modern şi sănătos în marketing şi online: ce e mişto merită shareuit.

Se întâmplă asta de când lumea:  când vezi ceva interesant, când miroşi ceva deosebit, când eşti într-un loc unic – simţi nevoia să te lauzi cu asta; să laşi şi lumea să vadă. Şi, la rândul ei, şi lumea să arate mai departe.

Pinterest.com şi-a dublat traficul din Noiembrie până în Ianuarie, ajungând la 11 milioane de vizitatori unici pe lună, care petrec 100 de minute în medie pe site, conform Wall Street Journal. Sunt cifre care impresionează şi ridică valoarea estimată a companiei la circa 200 milioane dolari.

Este Pinterest.com în concurenţă cu Facebook? Nu prea. Pinterest se foloseşte chiar de Facebook, este parte din reţeaua lui Zuckerberg care, apropo, are şi el cont pe Pinterest.com.

Dar ce e deocamdată cel mai provocator pentru Pinterest este cum să facă bani? Site-ul nu scoate bani în momentul de faţă. N-o să vedeţi nici reclame, nici alte forme de monetizare pe site. Co-fondatorul proiectului, Ben Silbermann – fost angajat al Google – nu a pornit la drum cu un model de business.  Culmea este că traficul lor generează vânzări, dar nu pentru ei, ci pentru companiile ce au produse shareuite pe Pinterest.

Dar deocamdată nu este nicio tragedie. Puţine business-uri on-line de succes au avut toate calculele făcute de la început. Ideea este să adune trafic, iar abia apoi să vadă cum îl monetizează. Oricum, va fi foarte interesant.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă Pinterest şi cum îţi poate ajuta afacerea, ai mai jos o foarte interesantă prezentare, care conţine şi un video sugestiv. Câteva lucuri intersante din prezentare despre Pinterest:

– Pinterest.com are în total 10 milioane de utilizatori, din care 2 milioane activi zilnic

– 70% sunt femei

– Armata Statelor Unite foloseşte Pinterest.com pentru a recruta