Tag Archives: cercetare de marketing

MasterChef

18 minute cumulat m-am uitat la noul show al ProTv, Masterchef. Nu sunt un fan al emisiunilor de divertisment, deci am rezistat eroic. Dar m-a atras acum acest show pentru că, pe de o parte, sunt pasionat de gătit şi de filosofia bucătăriei trăite şi, pe de altă parte, eram curios să văd cum transpune ProTv-ul în România şi de această dată un concept pe care îl cunoşteam dar care este nou la noi.

Ca întotdeauna, ProTv a ştiut exact ce-are de făcut:

După cantităţile nemăsurate de teasing şi promovare pe toate căile posibile a unei emisiuni de mijlocul săptămânii, ProTv a dat drumul la o producţie impecabilă: lumini, decor, regie, muzică, poveste; totul este la locul său pe o astfel de scenă.

La asta contribuie desigur şi exploatarea emoţiile participanţilor, implicând astfel publicul în acelaşi angrenaj al reacţiilor incontrolabile. Un public pasiv nu o să-ţi fie niciodată loial.

Aţi observat probabil cum totul pare natural deşi e foarte multă regie în astfel de show-uri; nimic nu este lăsat la întâmplare, dar totuşi nimic nu pare fals. Sunt multe gesturi de amploare, exagerate: enervare punctuală, lacrimi spontane, bucurie dezlănţuită – toate astea fac ca publicul să îşi dea cu părerea; când personajele trăiesc, atunci trăieşte şi lumea de lângă ei.

Telespectatorii se scindează astfel: vedetele spectacolului niciodată nu sunt politicaly corect; ei judecă, îşi dau cu părerea, sunt subiectivi şi dau verdicte uneori jignitoare. Asta îi face pe oamenii din faţa televizoarelor să comenteze, să ia partea unor concurenţi, să acuze gazdele emisiunii. Asta agită spiritul competitiv şi îi face să revină din nou şi din nou în faţa televizoarelor.

La asta se mai adaugă şi impresia că oricine poate să ajungă acolo, să fie vedeta show-ului. Ingredientul care contribuie decisiv la hipnoza generată în rândul audienţei.

Nici nu trebuie să ştiu cifrele de rating. E clar ca cei din Pache Protopopescu au dat din nou lovitura cu aceeaşi reţetă reîncălzită de ei şi de alţii din afară, uşor de analizat dar greu de reprodus de alţii de la noi.

 

 

Despre cum să ceri păreri

Acum două zile, Lorand Soares-Szasz, la ale cărui seminarii mă duc ori de câte ori am ocazia, a cerut păreri despre proaspătul logo cu care se afişează. Un logo simplu, dar elegant, care însă nu zburdă de originalitate sau creativitate.

Părerile primite pe contul său de facebook au diferit, aşa cum era şi de aşteptat. Asta mi-a adus aminte de şedinţele pe care le aveam în firmele în care am lucrat, în care inclusiv portarul îşi dădea cu părerea despre creşterea PIB-ului.

Nu mă înţelege greşit. Este absolut ok să primeşti cât mai multe păreri. Şi da, inclusiv părerea portarului contează. Dar oare ştii să le deosebeşti pe cele folositoare de cele care nu te ajută?

Mi-a venit în minte o sintagmă pe care eu o folosesc frecvent:

Mai binele este duşmanul binelui.

Atunci când lucrez de unul singur sunt dependent de părerile altor oameni. Dar întotdeauna, atunci când cer feedback, am grijă să nu pierd din vedere cine îmi furnizează acea părere şi cui i se adresează obiectul părerii.

De exemplu, atunci cand analizez un logo (cum era cazul lui Lorand) sau un site (cum mi se cere deseori) nu trebuie să îl analizez exclusiv prin prisma specialistului (grafician, respectiv webdesigner); ci prin prisma clienţilor caruia i se adresează, a targetului.

Mai mult decât atât, în servicii complexe b2b (consultanta, coaching, HR etc) creativitatea excesivă, originalitatea cu orice preţ – atât de invocată de specialişti – devine riscantă într-un logo, pentru că poate polariza potenţialii clienţi. Unii devin fani,  alţii  o să te antipatizeze doar datorită faptului ca eşti prea îndrăzneţ şi încalci anumite “convenţii”. Ceea ce, în multe industrii nu este rău.  Gandeşte-te la rebrandingul Dacia sau Vodafone. Au creat şi fani şi hateri. Dar ei au nevoie de polarizare. Asta a creat rumoare.

Atunci când faci coaching, în schimb, lucrurile se modifică. Extravaganţa (originalitatea) se interpretează rapid în lipsă de profesionalism. Totul aici trebuie să exprime siguranţă. Exact ca la un cabineti de dentişti: gândeşte-te la cele mai de succes 5 cabinete  din oraşul tău: Se promovează vreunul diferit faţă de întreaga industrie? Debordează de originalitate? NU! Pentru că ei au nevoie de constanţa încrederii.

Într-unul dintre seminariile sale, Lorand spunea că, la un moment dat, prezentările sale ppt au primit critici cum că ar încălca multe reguli de bun simţ ale prezentărilor: prea multe culori, fonturi diferite, lipsa de consistenţă etc. Ceea ce – şi o zic ca un om care face 3-4 prezentări ppt pe săptămână de peste 6 ani – era perfect adevărat. Şi eu gândeam la fel. Dar Lorand a spus un lucru cu care nu am fost de acord pe loc: “Felul în care este făcută prezentarea ajută audienţa să reţină mult mai bine şi uşurează procesul de notare a lucrurilor esenţiale…”.

Am fost surprins şi a trebuit să recunosc că Lorand avea dreptate: oamenii veniţi la prezentare au plecat discutând despre exemplele din acele slideuri, cu 2-3 pagini de notiţe. Audienţa (piaţa ţintă) nu avea nevoie de originalitate excesivă ci de eficienţă. Targetul era format din oameni de afaceri sau angajaţi care doreau să cunoască lucruri noi, interesante, iar formula de prezentare trebuia să fie una simplă, atrăgătoare. Lorand nu avea de-aface cu audienţa de la Business Days sau conferinţele TED.

De aceea spun că atunci când ceri păreri, să nu pierzi niciodată din vedere cui te adresezi cu adevărat şi să ai capacitatea de pune cap la cap părerile avizate (ale specialiştilor) cu cele ale targetului. Altfel, rişti să te înţeleagă doar specialiştii.