Tag Archives: strategie on line Brasov

Încă o lecţie de marketing de la Forrest Gump

Am mai adus aminte aici de Forrest Gump şi cum i-a asigurat mama lui educaţia 🙂 dar adevărul este că acest splendid film reprezintă o lecţie de viaţa din multe puncte de vedere. Naivitatea lui şi capacitatea de a trata cu uşurinţa caracteristică unui copil, lucrurile frivole pe care noi le considerăm importante  te fac să te gândeşti dacă nu cumva luăm viaţa prea în serios.

Inclusiv în marketing am avut ce învăţa de la Forrest:

– cum să priveşti lucrurile fără idei preconcepute – marketing fără prejudecăţi

– cum să te concentrezi asupra persoanelor care contează cu adevărat – segmentare şi targhetare riguroasă a pieţei

– cum să te foloseşti de activităţile de care eşti cu adevărat pasionat – scoate în evidenţă lucrurile care trezesc pasiune, clienţii se câştigă prin emoţie, nu prin detalii tehnice

– cum să te detaşezi de o problemă la care aparent nu găseşti soluţie – atunci când eşti blocat într-o idee, ieşi din context (birou, anturaj, şedinţă, grup de influenţă); run forrest, run!

Toate acestea şi încă multe altele te pot ajuta să abordezi acest minunat domeniu – marketingul – fără ochelari de cal.

Între timp, am dat de o prezentare  foarte simpatică şi utilă care te va ajuta în public speaking şi în alte prezentări, toate ‘lecţiile’ direct de la Forrest Gump.

MasterChef

18 minute cumulat m-am uitat la noul show al ProTv, Masterchef. Nu sunt un fan al emisiunilor de divertisment, deci am rezistat eroic. Dar m-a atras acum acest show pentru că, pe de o parte, sunt pasionat de gătit şi de filosofia bucătăriei trăite şi, pe de altă parte, eram curios să văd cum transpune ProTv-ul în România şi de această dată un concept pe care îl cunoşteam dar care este nou la noi.

Ca întotdeauna, ProTv a ştiut exact ce-are de făcut:

După cantităţile nemăsurate de teasing şi promovare pe toate căile posibile a unei emisiuni de mijlocul săptămânii, ProTv a dat drumul la o producţie impecabilă: lumini, decor, regie, muzică, poveste; totul este la locul său pe o astfel de scenă.

La asta contribuie desigur şi exploatarea emoţiile participanţilor, implicând astfel publicul în acelaşi angrenaj al reacţiilor incontrolabile. Un public pasiv nu o să-ţi fie niciodată loial.

Aţi observat probabil cum totul pare natural deşi e foarte multă regie în astfel de show-uri; nimic nu este lăsat la întâmplare, dar totuşi nimic nu pare fals. Sunt multe gesturi de amploare, exagerate: enervare punctuală, lacrimi spontane, bucurie dezlănţuită – toate astea fac ca publicul să îşi dea cu părerea; când personajele trăiesc, atunci trăieşte şi lumea de lângă ei.

Telespectatorii se scindează astfel: vedetele spectacolului niciodată nu sunt politicaly corect; ei judecă, îşi dau cu părerea, sunt subiectivi şi dau verdicte uneori jignitoare. Asta îi face pe oamenii din faţa televizoarelor să comenteze, să ia partea unor concurenţi, să acuze gazdele emisiunii. Asta agită spiritul competitiv şi îi face să revină din nou şi din nou în faţa televizoarelor.

La asta se mai adaugă şi impresia că oricine poate să ajungă acolo, să fie vedeta show-ului. Ingredientul care contribuie decisiv la hipnoza generată în rândul audienţei.

Nici nu trebuie să ştiu cifrele de rating. E clar ca cei din Pache Protopopescu au dat din nou lovitura cu aceeaşi reţetă reîncălzită de ei şi de alţii din afară, uşor de analizat dar greu de reprodus de alţii de la noi.

 

 

5 motive pentru care trebuie să-ţi faci blog acum

Blog de companie

Nu mă gândeam că o să fie atât de greu sa îi conving pe unii dintre clienţii mei să îşi facă un blog. Recunosc că am tratat subiectul cu oarecare uşurinţă, crezând că motivele pentru care trebuie să ai un blog, ca manager de companie, profesionist sau freelancer, sunt evidente.

Am fost totuşi surprins să văd că nu toată lumea vede utilitatea unui blog. Iar motivul invocat cel mai des de aceştia este lipsa de timp. Totuşi, după câteva discuţii mai aprofundate, am aflat că lipsa de timp nu este decât o scuză. Managerii şi freelancerii cu care am stat de vorbă nu văd valoarea pe care o s-o aducă un blog afacerii lor sau lor, personal. Timpul ar fi unul pierdut şi nu unul investit.

Iată 5 motive pentru care tu, ca manager, freelancer sau profesionist care vrei să avansezi în carieră, indiferent din ce industrie faci parte, ar trebui să îţi faci un blog chiar acum:

1. Un blog îţi permite să comunici personal. Le dai ocazia oamenilor să te “audă”, să te înţeleagă, să fie de acrord sau în dezacord cu tine; cu alte cuvinte – să te cunoască personal. La ce ajută asta? Uite 2 argumente esenţiale în marketingul modern:

– relaţionarea cu oamenii

şi

– încrederea pe care le-o câştigi.

E uşor să stai pe un scaun ergonomic la un birou şi să spui că e criză, clienţii n-au bani, nu cumpără şi să-ţi rogi secretara să devină social media expert peste noapte. Dar pune-ţi întrebarea: “De când n-am mai stat eu de vorbă cu un potenţial client?”.

Politicienii câştigă cele mai mari procente atunci când coboară în mulţime. Niciun primar n-a câştigat vreun sufragiu din scaunul călduţ din sediul partidului. Ce te face să crezi că tu ai vreo şansă să-ţi faci firma cunoscută dacă nu comunici direct?

Coboară în mulţime, discută cu clienţii. Un blog îţi dă şansa asta.

2. Promovare. Directă sau indirectă. Aici lucrurile stau destul de clar: poţi alege să îţi promovezi produsele/serviciile pe blog, iar astfel să câştigi clienţi de unde te aşteptai mai puţin.

Dacă nu vrei să fii atât de evident în promovarea pe blog nu-i nicio problemă. Vizitatorii tot vor fi curioşi să afle cine eşti tu şi cu ce te ocupi. Dar asta numai dacă scrii interesant şi util. Lumea vrea să cunoască detalii despre oamenii interesanţi. 

3. Branding personal. Au mai spus-o şi alţii, am repetat-o şi eu:  Consumatorii sunt igoranţi. Ei nu mai cumpără de la branduri noi, cumpără de la oameni noi şi interesanţi. Gândeşte-te la Apple: ce succes ar fi avut iPhone-ul fără prezenţa carismatică a lui Steve Jobs?

Dacă vrei ca lumea să cumpere de la tine constant atunci trebuie ca lumea să te iubească mai întâi. Un blog îţi oferă ocazia de a te face cunoscut, de a fi special şi de a le da clienţilor motive să iubească ceea ce faci. Să devină avocaţii brandului tău, recomandându-te.

4. Prospeţime. Gândeşte-te că eşti într-un hypermarket la raionul de legume. Ai 3 opţiuni:

a. să cumperi din lăzi, vrac, produse importate

b. să cumperi legume preambalate

c. să te duci la piaţă şi să le iei fresh

A treia opţiune te încântă cel mai mult dar…

– pentru că eşti deja acolo la hypermarket (COMODITATEA),

– pentru că n-ai mai fost de mult la piaţă (INERŢIA)

şi

– pentru că la piaţă e mai scump/sunt produse stricate/te fură la cântar (PREJUDECATA)…

…vei alege compromisul în defavoarea a ceea ce vrei cu adevărat.

Acum gândeşte-te că ai ocazia să fii managerul hypermarketului şi să oferi permanent ceva proaspăt. Să nu îţi obligi clienţii să aleagă compromisul. Pentru a-ţi fideliza clienţii existenţi şi pentru a atrage clienţi de la concurenţă.

Conţinutul blogurilor este proaspăt. Este fresh. Nimic artificial, nimic importat; autentic, personal, negociabil. Vei avea succes pentru că transmiţi dinamism, conţinut fraged; creezi reflexul vizitatorilor tăi de a te citi zilnic şi de a-ţi simţi lipsa atunci când nu scrii.

5. Google iubeşte blogurile. Te va indexa instant. Poţi folosi cuvinte cheie inteligent şi, curând, blogul tău va fi mai accesat decât site-ul companiei tale în care ai investit bani, timp şi speranţe.

Blogurile nu mai sunt de mult ceva nou. Ele sunt consacrate, eficienţa lor în marketing este dovedită. Dacă tot crezi că nu ai timp să scrii pe un blog, atunci înseamnă că nu ai timp să te îngrijeşti de imaginea ta, ca manager, şi a companiei tale. Înseamnă că laşi lucrurile să decurgă de la sine. E ca şi când te-ai duce la birou neras, nepieptănat şi cu hainele şifonate.

Nicio problemă, dar atunci nici să nu te plângi când va veni din nou criza sau când când un concurent îţi va lua 3 sferturi din piaţă. Atunci îţi vei fi dorit să-ţi fi cunoscut clienţii mai bine şi să fi comunicat cu ei tête à tête.

foto 1

foto 2

Despre cum să ceri păreri

Acum două zile, Lorand Soares-Szasz, la ale cărui seminarii mă duc ori de câte ori am ocazia, a cerut păreri despre proaspătul logo cu care se afişează. Un logo simplu, dar elegant, care însă nu zburdă de originalitate sau creativitate.

Părerile primite pe contul său de facebook au diferit, aşa cum era şi de aşteptat. Asta mi-a adus aminte de şedinţele pe care le aveam în firmele în care am lucrat, în care inclusiv portarul îşi dădea cu părerea despre creşterea PIB-ului.

Nu mă înţelege greşit. Este absolut ok să primeşti cât mai multe păreri. Şi da, inclusiv părerea portarului contează. Dar oare ştii să le deosebeşti pe cele folositoare de cele care nu te ajută?

Mi-a venit în minte o sintagmă pe care eu o folosesc frecvent:

Mai binele este duşmanul binelui.

Atunci când lucrez de unul singur sunt dependent de părerile altor oameni. Dar întotdeauna, atunci când cer feedback, am grijă să nu pierd din vedere cine îmi furnizează acea părere şi cui i se adresează obiectul părerii.

De exemplu, atunci cand analizez un logo (cum era cazul lui Lorand) sau un site (cum mi se cere deseori) nu trebuie să îl analizez exclusiv prin prisma specialistului (grafician, respectiv webdesigner); ci prin prisma clienţilor caruia i se adresează, a targetului.

Mai mult decât atât, în servicii complexe b2b (consultanta, coaching, HR etc) creativitatea excesivă, originalitatea cu orice preţ – atât de invocată de specialişti – devine riscantă într-un logo, pentru că poate polariza potenţialii clienţi. Unii devin fani,  alţii  o să te antipatizeze doar datorită faptului ca eşti prea îndrăzneţ şi încalci anumite “convenţii”. Ceea ce, în multe industrii nu este rău.  Gandeşte-te la rebrandingul Dacia sau Vodafone. Au creat şi fani şi hateri. Dar ei au nevoie de polarizare. Asta a creat rumoare.

Atunci când faci coaching, în schimb, lucrurile se modifică. Extravaganţa (originalitatea) se interpretează rapid în lipsă de profesionalism. Totul aici trebuie să exprime siguranţă. Exact ca la un cabineti de dentişti: gândeşte-te la cele mai de succes 5 cabinete  din oraşul tău: Se promovează vreunul diferit faţă de întreaga industrie? Debordează de originalitate? NU! Pentru că ei au nevoie de constanţa încrederii.

Într-unul dintre seminariile sale, Lorand spunea că, la un moment dat, prezentările sale ppt au primit critici cum că ar încălca multe reguli de bun simţ ale prezentărilor: prea multe culori, fonturi diferite, lipsa de consistenţă etc. Ceea ce – şi o zic ca un om care face 3-4 prezentări ppt pe săptămână de peste 6 ani – era perfect adevărat. Şi eu gândeam la fel. Dar Lorand a spus un lucru cu care nu am fost de acord pe loc: “Felul în care este făcută prezentarea ajută audienţa să reţină mult mai bine şi uşurează procesul de notare a lucrurilor esenţiale…”.

Am fost surprins şi a trebuit să recunosc că Lorand avea dreptate: oamenii veniţi la prezentare au plecat discutând despre exemplele din acele slideuri, cu 2-3 pagini de notiţe. Audienţa (piaţa ţintă) nu avea nevoie de originalitate excesivă ci de eficienţă. Targetul era format din oameni de afaceri sau angajaţi care doreau să cunoască lucruri noi, interesante, iar formula de prezentare trebuia să fie una simplă, atrăgătoare. Lorand nu avea de-aface cu audienţa de la Business Days sau conferinţele TED.

De aceea spun că atunci când ceri păreri, să nu pierzi niciodată din vedere cui te adresezi cu adevărat şi să ai capacitatea de pune cap la cap părerile avizate (ale specialiştilor) cu cele ale targetului. Altfel, rişti să te înţeleagă doar specialiştii.

De ce au succes jocurile pe Facebook?

strategie promovare companie facebook

Alec Baldwin a fost dat jos dintr-un avion pentru ca nu a vrut sa-si inchida Ipadul. Se juca Words For Friends, pe Facebook. Dupa ce incidentul a fost mediatizat, acest joc a adunat 100.000 de noi jucatori in ziua urmatoare.

Geez!

Care sunt cele mai tari jocuri pe facebook si ce le face sa aiba succes in superbul infographic de aici