Tag Archives: dorinalexandrescu.ro

De la corporate la IMM. Cum se implementează viziunea unui manager?

Încă nu am găsit nici eu raspunsul dar te provoc pe tine să îl cauți.

În toate documentarele și cărțile despre Steve Jobs se spune același lucru: era un control freak, obsedat de fiecare detaliu, își impunea viziunea în fiecare element al afacerii: de la strategia de extindere pe piețele emergente și prezentarea lansărilor de noi produse, până la alegerea nuanței de alb-pur al propriilor produselor.

Acestea erau  rezultatul cercetărilor lui, butonul unic de pe Iphone era viziunea lui, până și de scările din Apple Retail Store s-a ocupat personal ca acestea să fie transparente.

Dar de ce nu se spune în aceste cărți și documentare care este sistemul prin care el – ca manager/proprietar/vizionar  își impunea aceste idei și le transforma în decizii implementate fără greșeală? Se ducea el in laboratorul de culori pentru a sta de vorba cu chimiștii? Le spunea el designerilor de interior să facă acele scări transparente?

Asta ar fi și contra-productiv și limitat ca model de luare a deciziei. Centralizarea face compania să fie dependentă de omul cheie, să se miște greu, ceea ce mulți dintre clienții Apple și analiști invocă în acest moment, după moartea lui Jobs.

Care este drumul unei viziuni de la idee la implementarea constantă?

Polul opus al acestei strategii îl observăm la companiile de stat. Acestea nu au o viziune, nu au un manager, iar decizia se ia individual, centralizat (“Să vedem ce zice șefu’ “) sau deloc. Deși au proceduri stricte, angajații – inclusiv cei de decizie – interpretează sau nu își asumă răspunderea.

Și la companiile mari din industrie observăm același lucru: în afara procedurilor ce țin strict de producție, aceste firme nu par a aplica politici unitare; nu știe stânga ce face dreapta, comunicarea internă de brand este zero.

IMM-urile. Cum să implementeze managerii  “mici” viziuni mari? 

Oricât de genială poate fi o idee de afacere, managerul nu va putea de unul singur să o implementeze. Are nevoie de oameni de calitate care să îi transmită viziunea. Și de metode prin care această viziune să fie asimilată și aplicată în toate aspectele afacerii.

Totul începe de la recrutare. Nu ai cum să dezvolți viziuni mari cu oameni mici. Se spune că oamenii pe care îi angajezi ar trebui să fie mai buni ca tine. Bine ar fi să nu fie doar un mesaj de facebook.

Din păcate puține companii mici au tehnici și proceduri de urmat. Și mai puține le folosesc cu adevărat. Adică angajații ori fac ce cred ei că trebuie făcut, ori nu fac deloc.

Majoritatea managerilor de companii mici cu care am vorbit cred că trimiterea oamenilor la traininguri ține loc educație în cadrul firmei. E ca și când un părinte se așteaptă ca școala sau meditațiile particulare să-i facă treaba lui, ca părinte. Conceptul de “cei 7 ani de acasă” există și în companii. Doar teoretic.

Recrutarea, tehnicile și procedurile, trainingurile și relația strânsă cu angajații sunt așadar elemente care contribuie la transmiterea cu succes a unei viziuni de la manager la angajați. Pare atât de simplu încât e cert că lipsește ceva…

 

DA-marketing.ro, din 1 Iulie

www.da-marketing.ro

Un mic preview: www.da-marketing.ro

1 Iulie 2012: www.da-marketing.ro.

Cât timp să pierzi făcând o ofertă

Am întâlnit agenţi de vânzări cărora le era lene să răspundă prin email la o cerere de ofertă extinsă. Extinsă însemna câteva detalii în plus, o analiză comparativă, adică 20-30 de minute cu tot cu send. Le-am spus că nu-şi merită comisionul pentru vânzările pe care le fac. Le-aş fi dat penalităţi pentru fiecare client pe care îl pierd din cauza indolenţei.

Zilele trecute am primit un newsletter despre cum să faci ofertele de preţ. Chiar în timp ce compuneam una. Printre ideile de-acolo, am reţinut că în prealabil ar trebui să-ţi iei timp să te interesezi dacă persoana/firma în cauză merită timpul acordat. Dacă este o firmă mică, neserioasă – de ce să pierzi timpul?

Îţi dau eu 3 motive:

1. pentru că timpul tău nu este niciodată atât de preţios precum îţi imaginezi.

2. pentru că o ofertă în care depui efort, energie şi inteligenţă poate să fie cea mai bună recomandare, chiar dacă solicitantul nu o să-ţi devină pe loc client.

Atunci când cer o recomadare primesc deseori contacte din oferte scrise, dar neconcretizate, sub pretextul:

Mi-a plăcut oferta dar nu am lucrat cu ei. Erau prea scumpi/nu-mi trebuia acum/a venit şefu’ cu altă idee

3. din orice ofertă eşuată ai ce învăţa. Asta dacă se presupune că faci şi partea de follow-up. Pentru că o ofertă înaintată fără să revii cu cel puţin un telefon este ca şi când ai dansa cu o gagică tare dar muzica o auzi doar tu. Şi presupui că şi ei îi place. Sau nu.

Asta nu înseamnă că trebui să pierzi nopţi, zile, săptămâni întregi compunând oferte. Uşurează-ţi procesul acesta prin nişte paşi simpli:

– află cine este clientul tău, în detaliu

– află care sunt exact cererile potenţialului client: ce vrea, când vrea, ce buget are, cum vrea, pentru cine…

– fă-ţi nişte proceduri concrete pentru fiecare tip de client în parte. Nu reinventa apa caldă de fiecare dată când te solicită un client nou

– fii realist în deadline-uri şi respectă-le. Ştiu că sună deja banal, dar toate relaţiile bune de afaceri încep dintr-un sentiment de siguranţă. Atunci când spui că luni la ora 12 revii cu oferta şi aşa faci, imprimi încredere. Deciziile nu se iau numai cu mintea, se iau şi cu inima. Iar atunci când logica spune că oferta ta nu este atât de avantajoasă, dar tu ai fost punctual, serios, amuzant, flexibil – atunci l-ai câştigat.

Cineva îmi spunea odată că procesul vânzării este ca un ritual de împerechere: introducere, dans prenupţial, spectacol, curtare, flirtrare. Nu te duci la client din prima şi îi spui: “Vreau să ţi-o trag!”. Chiar dacă amândoi ştiţi scopul final, mai întâi pierdeţi vremea cu lucuri mărunte. Lucuri care pun baza unei relaţii ulterioare. Faci o ofertă, revii cu un telefon, negociezi…

Cât timp să pierzi cu o ofertă? Invers proporţional cu cât timp ai vrea să îşi aloce clientul atunci când virează banii în cont.

 

Băsescu are derapaje? Uitaţi-vă la Sarkozy!

Recent, preşedintele Franţei a aşezat iarăşi brutal un punct pe i în chestiunea sensibilă, dar atât de dragă în campanii electorale, a imigranţilor în Franţa.

Domnul Sarkozy are în intenţie reducerea imigranţilor la jumătate, de la 180.000 pe an la maxim 100.000. Şi reducerea drastică a drepturilor acestora. Adică acel gest normal pe care l-ar face orice om cu instinct de conservare a propriei specii. Pe o insulă pustie, cu resurse limitate, nu e nicio bucurie dacă vin peste tine alţi refugiaţi fomişti.

Iar când refugiaţii mai fac şi năzbâtii e şi mai enervant. Dealtfel preşedintele a avut o ieşire prea sinceră în cazul incidentelor din ghetourile Franţei, etichetând perturbatorii drept gunoaie.

Îl găsesc pe Sarkozy simpatic. El însuşi fiu de imigrant ungur, a adus administraţiei franceze un suflu cu atitudine. Ce este ciudat la preşedintele francez este tocmai această contradicţie între sarcina asumată a Franţei de jucător cheie în Europa şi impulsul nervos de a respinge din oficiu orice pericol, fără însă a da soluţii concrete.

E ca şi când îţi protejezi terenul agricol deversând deşeurile toxice puţin mai departe. Să polueze mai încolo, eu sunt ferit aici. Fals. Franţa s-a angajat să fie garant al ideilor europene împreună cu Germania, mai ales în condiţiile în care politica recentă a Marii Britanii este una exagerat de egocentrică. Cu toate acestea, domnul Sarkozy pretinde faima cuvenită eroului dar nu vrea să îşi asume responsabilitatea implicită.

Franţa îşi va reveni la un moment dat. Cu sau fără UE, Franţa va ieşi din acalmia economică şi va avea creşteri mari. Cine oare va avea atunci nevoie de forţă de muncă ieftină? Că doar nu vă închipuiţi că va ţine în spate francezul de rând întreaga industrie auto sau câmpurile infinite de cereale?

Nicidecum, francezul va bea vinul şi se va uita la Le Tour. Imigrantul va creşte PIB-ul.

 

5 motive pentru care trebuie să-ţi faci blog acum

Blog de companie

Nu mă gândeam că o să fie atât de greu sa îi conving pe unii dintre clienţii mei să îşi facă un blog. Recunosc că am tratat subiectul cu oarecare uşurinţă, crezând că motivele pentru care trebuie să ai un blog, ca manager de companie, profesionist sau freelancer, sunt evidente.

Am fost totuşi surprins să văd că nu toată lumea vede utilitatea unui blog. Iar motivul invocat cel mai des de aceştia este lipsa de timp. Totuşi, după câteva discuţii mai aprofundate, am aflat că lipsa de timp nu este decât o scuză. Managerii şi freelancerii cu care am stat de vorbă nu văd valoarea pe care o s-o aducă un blog afacerii lor sau lor, personal. Timpul ar fi unul pierdut şi nu unul investit.

Iată 5 motive pentru care tu, ca manager, freelancer sau profesionist care vrei să avansezi în carieră, indiferent din ce industrie faci parte, ar trebui să îţi faci un blog chiar acum:

1. Un blog îţi permite să comunici personal. Le dai ocazia oamenilor să te “audă”, să te înţeleagă, să fie de acrord sau în dezacord cu tine; cu alte cuvinte – să te cunoască personal. La ce ajută asta? Uite 2 argumente esenţiale în marketingul modern:

– relaţionarea cu oamenii

şi

– încrederea pe care le-o câştigi.

E uşor să stai pe un scaun ergonomic la un birou şi să spui că e criză, clienţii n-au bani, nu cumpără şi să-ţi rogi secretara să devină social media expert peste noapte. Dar pune-ţi întrebarea: “De când n-am mai stat eu de vorbă cu un potenţial client?”.

Politicienii câştigă cele mai mari procente atunci când coboară în mulţime. Niciun primar n-a câştigat vreun sufragiu din scaunul călduţ din sediul partidului. Ce te face să crezi că tu ai vreo şansă să-ţi faci firma cunoscută dacă nu comunici direct?

Coboară în mulţime, discută cu clienţii. Un blog îţi dă şansa asta.

2. Promovare. Directă sau indirectă. Aici lucrurile stau destul de clar: poţi alege să îţi promovezi produsele/serviciile pe blog, iar astfel să câştigi clienţi de unde te aşteptai mai puţin.

Dacă nu vrei să fii atât de evident în promovarea pe blog nu-i nicio problemă. Vizitatorii tot vor fi curioşi să afle cine eşti tu şi cu ce te ocupi. Dar asta numai dacă scrii interesant şi util. Lumea vrea să cunoască detalii despre oamenii interesanţi. 

3. Branding personal. Au mai spus-o şi alţii, am repetat-o şi eu:  Consumatorii sunt igoranţi. Ei nu mai cumpără de la branduri noi, cumpără de la oameni noi şi interesanţi. Gândeşte-te la Apple: ce succes ar fi avut iPhone-ul fără prezenţa carismatică a lui Steve Jobs?

Dacă vrei ca lumea să cumpere de la tine constant atunci trebuie ca lumea să te iubească mai întâi. Un blog îţi oferă ocazia de a te face cunoscut, de a fi special şi de a le da clienţilor motive să iubească ceea ce faci. Să devină avocaţii brandului tău, recomandându-te.

4. Prospeţime. Gândeşte-te că eşti într-un hypermarket la raionul de legume. Ai 3 opţiuni:

a. să cumperi din lăzi, vrac, produse importate

b. să cumperi legume preambalate

c. să te duci la piaţă şi să le iei fresh

A treia opţiune te încântă cel mai mult dar…

– pentru că eşti deja acolo la hypermarket (COMODITATEA),

– pentru că n-ai mai fost de mult la piaţă (INERŢIA)

şi

– pentru că la piaţă e mai scump/sunt produse stricate/te fură la cântar (PREJUDECATA)…

…vei alege compromisul în defavoarea a ceea ce vrei cu adevărat.

Acum gândeşte-te că ai ocazia să fii managerul hypermarketului şi să oferi permanent ceva proaspăt. Să nu îţi obligi clienţii să aleagă compromisul. Pentru a-ţi fideliza clienţii existenţi şi pentru a atrage clienţi de la concurenţă.

Conţinutul blogurilor este proaspăt. Este fresh. Nimic artificial, nimic importat; autentic, personal, negociabil. Vei avea succes pentru că transmiţi dinamism, conţinut fraged; creezi reflexul vizitatorilor tăi de a te citi zilnic şi de a-ţi simţi lipsa atunci când nu scrii.

5. Google iubeşte blogurile. Te va indexa instant. Poţi folosi cuvinte cheie inteligent şi, curând, blogul tău va fi mai accesat decât site-ul companiei tale în care ai investit bani, timp şi speranţe.

Blogurile nu mai sunt de mult ceva nou. Ele sunt consacrate, eficienţa lor în marketing este dovedită. Dacă tot crezi că nu ai timp să scrii pe un blog, atunci înseamnă că nu ai timp să te îngrijeşti de imaginea ta, ca manager, şi a companiei tale. Înseamnă că laşi lucrurile să decurgă de la sine. E ca şi când te-ai duce la birou neras, nepieptănat şi cu hainele şifonate.

Nicio problemă, dar atunci nici să nu te plângi când va veni din nou criza sau când când un concurent îţi va lua 3 sferturi din piaţă. Atunci îţi vei fi dorit să-ţi fi cunoscut clienţii mai bine şi să fi comunicat cu ei tête à tête.

foto 1

foto 2

Despre cum să ceri păreri

Acum două zile, Lorand Soares-Szasz, la ale cărui seminarii mă duc ori de câte ori am ocazia, a cerut păreri despre proaspătul logo cu care se afişează. Un logo simplu, dar elegant, care însă nu zburdă de originalitate sau creativitate.

Părerile primite pe contul său de facebook au diferit, aşa cum era şi de aşteptat. Asta mi-a adus aminte de şedinţele pe care le aveam în firmele în care am lucrat, în care inclusiv portarul îşi dădea cu părerea despre creşterea PIB-ului.

Nu mă înţelege greşit. Este absolut ok să primeşti cât mai multe păreri. Şi da, inclusiv părerea portarului contează. Dar oare ştii să le deosebeşti pe cele folositoare de cele care nu te ajută?

Mi-a venit în minte o sintagmă pe care eu o folosesc frecvent:

Mai binele este duşmanul binelui.

Atunci când lucrez de unul singur sunt dependent de părerile altor oameni. Dar întotdeauna, atunci când cer feedback, am grijă să nu pierd din vedere cine îmi furnizează acea părere şi cui i se adresează obiectul părerii.

De exemplu, atunci cand analizez un logo (cum era cazul lui Lorand) sau un site (cum mi se cere deseori) nu trebuie să îl analizez exclusiv prin prisma specialistului (grafician, respectiv webdesigner); ci prin prisma clienţilor caruia i se adresează, a targetului.

Mai mult decât atât, în servicii complexe b2b (consultanta, coaching, HR etc) creativitatea excesivă, originalitatea cu orice preţ – atât de invocată de specialişti – devine riscantă într-un logo, pentru că poate polariza potenţialii clienţi. Unii devin fani,  alţii  o să te antipatizeze doar datorită faptului ca eşti prea îndrăzneţ şi încalci anumite “convenţii”. Ceea ce, în multe industrii nu este rău.  Gandeşte-te la rebrandingul Dacia sau Vodafone. Au creat şi fani şi hateri. Dar ei au nevoie de polarizare. Asta a creat rumoare.

Atunci când faci coaching, în schimb, lucrurile se modifică. Extravaganţa (originalitatea) se interpretează rapid în lipsă de profesionalism. Totul aici trebuie să exprime siguranţă. Exact ca la un cabineti de dentişti: gândeşte-te la cele mai de succes 5 cabinete  din oraşul tău: Se promovează vreunul diferit faţă de întreaga industrie? Debordează de originalitate? NU! Pentru că ei au nevoie de constanţa încrederii.

Într-unul dintre seminariile sale, Lorand spunea că, la un moment dat, prezentările sale ppt au primit critici cum că ar încălca multe reguli de bun simţ ale prezentărilor: prea multe culori, fonturi diferite, lipsa de consistenţă etc. Ceea ce – şi o zic ca un om care face 3-4 prezentări ppt pe săptămână de peste 6 ani – era perfect adevărat. Şi eu gândeam la fel. Dar Lorand a spus un lucru cu care nu am fost de acord pe loc: “Felul în care este făcută prezentarea ajută audienţa să reţină mult mai bine şi uşurează procesul de notare a lucrurilor esenţiale…”.

Am fost surprins şi a trebuit să recunosc că Lorand avea dreptate: oamenii veniţi la prezentare au plecat discutând despre exemplele din acele slideuri, cu 2-3 pagini de notiţe. Audienţa (piaţa ţintă) nu avea nevoie de originalitate excesivă ci de eficienţă. Targetul era format din oameni de afaceri sau angajaţi care doreau să cunoască lucruri noi, interesante, iar formula de prezentare trebuia să fie una simplă, atrăgătoare. Lorand nu avea de-aface cu audienţa de la Business Days sau conferinţele TED.

De aceea spun că atunci când ceri păreri, să nu pierzi niciodată din vedere cui te adresezi cu adevărat şi să ai capacitatea de pune cap la cap părerile avizate (ale specialiştilor) cu cele ale targetului. Altfel, rişti să te înţeleagă doar specialiştii.

Atenţie la patima indicatorilor!

Se întâmplă ca oamenii de business să aibă diferite vicii: unora le place să citească mult (dacă acesta poate fi numit viciu), altora le place să bea un wisky fin sau să tragă din trabucuri scumpe. Alţii, în schimb, şi nu puţini, dau în patima indicatorilor de business. 

Trebuie să recunosc că şi eu am avut o vreme  – şi încă mai am parţial această tendinţă – de a vedea cifre peste tot: măsor potenţiale;  mă plimb prin magazine încercând să estimez valoarea vadului comercial pentru o afacere sau corelând mărimea de la pantofi a clienţilor cu valoarea medie pe care o consumă pe bon.

N-ar fi ăsta un mare viciu, numai că patima analizării în exces atrofiază flerul în afaceri. Limitează instinctul de killer şi dorinţa de asumare a unui risc.

Totuşi, săptămâna trecută, ne-am hotărât (adică prietenul şi clientul meu, Alex Văcaru de la Regency împreună cu mine) să asamblăm  o statistică ceva mai curioasă:

cu cât se tranzacţionează de fapt imobilele din Braşov?

Adică nu cât se cere! Ci care este valoarea efectivă, post negociere, a tranzacţiilor. Activitatea asta necesită însă o documentare serioasă.  Scopul final: să estima tendinţa pieţei, cât mai aproape de realitate. Să vedem care este puterea de negociere a clienţilor pe timp de criză.

Aşadar în maxim două săptămâni o să citeşti aici şi aici informaţii interesante, o să vezi grafice drăguţe şi colorate şi, nu în ultimul rând, o să vezi care este cu adevărat valoarea pieţei imobiliare din Braşov.

Pinterest e pe val. Dar cum face bani?

Pinterest se bazează pe un principiu simplu, modern şi sănătos în marketing şi online: ce e mişto merită shareuit.

Se întâmplă asta de când lumea:  când vezi ceva interesant, când miroşi ceva deosebit, când eşti într-un loc unic – simţi nevoia să te lauzi cu asta; să laşi şi lumea să vadă. Şi, la rândul ei, şi lumea să arate mai departe.

Pinterest.com şi-a dublat traficul din Noiembrie până în Ianuarie, ajungând la 11 milioane de vizitatori unici pe lună, care petrec 100 de minute în medie pe site, conform Wall Street Journal. Sunt cifre care impresionează şi ridică valoarea estimată a companiei la circa 200 milioane dolari.

Este Pinterest.com în concurenţă cu Facebook? Nu prea. Pinterest se foloseşte chiar de Facebook, este parte din reţeaua lui Zuckerberg care, apropo, are şi el cont pe Pinterest.com.

Dar ce e deocamdată cel mai provocator pentru Pinterest este cum să facă bani? Site-ul nu scoate bani în momentul de faţă. N-o să vedeţi nici reclame, nici alte forme de monetizare pe site. Co-fondatorul proiectului, Ben Silbermann – fost angajat al Google – nu a pornit la drum cu un model de business.  Culmea este că traficul lor generează vânzări, dar nu pentru ei, ci pentru companiile ce au produse shareuite pe Pinterest.

Dar deocamdată nu este nicio tragedie. Puţine business-uri on-line de succes au avut toate calculele făcute de la început. Ideea este să adune trafic, iar abia apoi să vadă cum îl monetizează. Oricum, va fi foarte interesant.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă Pinterest şi cum îţi poate ajuta afacerea, ai mai jos o foarte interesantă prezentare, care conţine şi un video sugestiv. Câteva lucuri intersante din prezentare despre Pinterest:

– Pinterest.com are în total 10 milioane de utilizatori, din care 2 milioane activi zilnic

– 70% sunt femei

– Armata Statelor Unite foloseşte Pinterest.com pentru a recruta