Tag Archives: Basescu

Pro şi contra Băsescu

Politica românească este ca un film de Woody Allen. Dacă nu eşti cunoscător, te vei uiţi buimac, nu ştii când începe, nu ştii când se termină, totul e ciudat, habar nu ai cine glumeşte şi cine vorbeşte serios, personaje frustrate, apropouri sexuale exagerate, la final nu ştii cine a câştigat, care sunt personajele negative şi pozitive, ţi-e greu să-i povesteşti cuiva ce tocmai ai văzut, totul e o mahmureală.

Vorba cuiva:

Sunt două categorii de oameni în lumea asta: cei care împart lumea în 2 categorii şi cei care nu o fac. Eu fac parte din prima categorie.

Observând activ electoratul din jurul meu apropiat (familie, prieteni, vecini, cunoştinţe) dar şi mai îndepărtat (autobuz, piaţă, trecători, băgători de seamă) mă înfig în a-i fragmenta superficial în 2 specii diferite, în funcţie de opţiunile lor: pro Băsescu şi anti-Băsescu.

1. Tabăra 1: cei care îşi asumă responsabilitatea eşecului. Fie că este eşecul lor, al copiilor, al părinţilor, al societăţii. Sunt cei care a doua zi după ce au rămas fără slujbă au făcut un curs de recalificare. Sunt cei care nu au muncit nici un minut la stat. Nu se simt confortabil cu un ajutor de la stat. Sunt cei care au plecat în străinătate, nu s-au mulţumit să stea şi să aştepte. Cei care tranformă frustrarea în oportunitate. Cei care şi-au deschis firmă pe timp de criză. Cei care învăţau la şcoală şi când ştiau că nu sunt scoşi la tabla în ziua respectivă. Cei care preferă să meargă cu trenul sau autobuzul doar pentru a citi o carte. Cei care merg 10 m în plus pentru a traversa pe o trecere de pietoni. Sunt cei care fac treaba bine până la capăt indiferent dacă mătură strada, fac o mâncare sau proiectează o construcţie.

2. Tabăra 2: cei care aşteaptă de la alţii. Îi recunoşti uşor: sunt cei care întârzie mereu şi dau vina pe trafic. Sunt cei care se bucură isteric la o cola câştigată la capac, un portofel găsit pe stradă sau un rest primit greşit la magazin, profitabil pentru ei. Sunt sportivii care aleargă o tură de teren mai puţin crezând că aşa păcălesc antrenorul. Sunt cei care merg fără bilet pe autobuz şi se plâng de condiţii. Sunt cei ieşiţi la pensie de la 45 de ani şi sunt nemulţumiţi de viaţă. Cei care şi-au luat carnetul de conducere cu şpagă. Cei care au “intervenit” pentru ca odrasla să le intre la o şcoală bună. Cei care judecă după haine sau freză. Cei care se aruncă în cap acolo unde scrie mare scăldatul interzis. Cei pentru care frustrarea lor este frustrarea întregii naţiuni şi responsabilitatea şefului de scară, de birou, de oraş, de judeţ, de ţară. Sunt cei care stau la coadă la loto.  Cei care nu vor spune niciodată “Este vina mea. Pot mai mult!”.  

Da, e adevărat: superficială împărţire. Dar câteodată este chiar atât de simplu. Alb şi negru. Fără gri. 

Băsescu are derapaje? Uitaţi-vă la Sarkozy!

Recent, preşedintele Franţei a aşezat iarăşi brutal un punct pe i în chestiunea sensibilă, dar atât de dragă în campanii electorale, a imigranţilor în Franţa.

Domnul Sarkozy are în intenţie reducerea imigranţilor la jumătate, de la 180.000 pe an la maxim 100.000. Şi reducerea drastică a drepturilor acestora. Adică acel gest normal pe care l-ar face orice om cu instinct de conservare a propriei specii. Pe o insulă pustie, cu resurse limitate, nu e nicio bucurie dacă vin peste tine alţi refugiaţi fomişti.

Iar când refugiaţii mai fac şi năzbâtii e şi mai enervant. Dealtfel preşedintele a avut o ieşire prea sinceră în cazul incidentelor din ghetourile Franţei, etichetând perturbatorii drept gunoaie.

Îl găsesc pe Sarkozy simpatic. El însuşi fiu de imigrant ungur, a adus administraţiei franceze un suflu cu atitudine. Ce este ciudat la preşedintele francez este tocmai această contradicţie între sarcina asumată a Franţei de jucător cheie în Europa şi impulsul nervos de a respinge din oficiu orice pericol, fără însă a da soluţii concrete.

E ca şi când îţi protejezi terenul agricol deversând deşeurile toxice puţin mai departe. Să polueze mai încolo, eu sunt ferit aici. Fals. Franţa s-a angajat să fie garant al ideilor europene împreună cu Germania, mai ales în condiţiile în care politica recentă a Marii Britanii este una exagerat de egocentrică. Cu toate acestea, domnul Sarkozy pretinde faima cuvenită eroului dar nu vrea să îşi asume responsabilitatea implicită.

Franţa îşi va reveni la un moment dat. Cu sau fără UE, Franţa va ieşi din acalmia economică şi va avea creşteri mari. Cine oare va avea atunci nevoie de forţă de muncă ieftină? Că doar nu vă închipuiţi că va ţine în spate francezul de rând întreaga industrie auto sau câmpurile infinite de cereale?

Nicidecum, francezul va bea vinul şi se va uita la Le Tour. Imigrantul va creşte PIB-ul.