Tag Archives: Marketing Brasov

Marketingul produselor pentru animale

Unul dintre cele mai persuasive marketinguri din câte există este cel care promovează produsele pentru animale, în special pentru câini. Poate doar produsele pentru copii să mai trezească decizii de achiziţie ilogice, împinse de factorul emoţional atât de mult.

Şi aici nu mă refer la produsele de bază, cum ar fi mâncarea, accesoriile obligatorii gen lese, zgarde, cuşti, acvarii, botniţe; fascinaţia supremă o oferă jucăriile pentru animale. Lucruri despre care nu ştiai că există sau că pot fi inventate. Te uiţi la ele şi te întrebi:

Ok, asta cum funcţionează? Nu are manual de instrucţiuni? La ce ajută?  

Dar ştii unde e fascinaţia? Animalul va ştii întotdeauna cum să foloseasca obiectul. De parcă ar fi fost inventat de însăşi o companie a animalelor. 

Observi de ce sunt aceste produse geniale? Sunt făcute de oameni pentru animale, neînţelese de ceilalţi oameni dar percepute perfect de necuvântătoare.

Iar aici ajung la ce-am vrut să evidenţiez de la bun început: activitatea de cercetare a produselor pentru animale este una dintre cele mai dezvoltate din lume. Concurează cu cercetarea in domeniul armamentului, medicamentelor sau auto. Îţi dai seama ce înseamnă să faci un focus grup printre hamsteri? Sau o testare de produs către grupul ţintă de rottweileri?

Să încerci să deduci dacă forma aia e potrivită, dacă nu se va plictisi de jucărie peste o săptămână, dacă nu le va face rău celor din jur? Un animal, oricât de expresiv sau dresat ar fi, nu va completa un chestionar cu întrebări despre produsul pe care tocmai l-a folosit.

Şi să nu crezi că aceste produse sunt rodul întâmplării. Ele nu sunt puse pe rafturi pentru a le umple doar, iar apoi retrase dacă nu merg. Produsele pentru animale sunt rezultatul unor metode geniale de marketing de produs şi cercetare, care mă fac să mă gândesc că Seinfeld avea dreptate:

If aliens are watching this through telescopes, they’re gonna think the dogs are the leaders. If you see two life forms, one of them’s making a poop, the other one’s carrying it for him, who would you assume was in charge?   

Dar care sunt metodele de marketing folosite în prezent de Pet Shopurile de la noi? Nu prea vedem reclame în presă, nu se investeşte în brand, produsele sunt scumpe, totuşi cum fac să îşi vândă produsele?

Petshopurile din România, cel puţin, nu prea ştiu ce-i ăla marketing. Asta e o caracteristică a pieţelor aflate în dezvoltare, care beneficiază de cererea constantă a unor clienţi fanatici dar şi de o concurenţă slabă. Toată strategia magazinelor se bazează pe un vad comercial excelent, în marile aglomeraţii. Şi pe parteneriatele pe care le au cu cabinetele veterinare, farmaciile şi asociaţiile de profil.

La asta se mai adaugă şi caracterul de “exotic” pe care îl au pet store-urile: oricine îşi face drum să vadă animalele vii, peştii coloraţi, porcii de Guineea simpatici. Este un foarte mic Zoo, dar pe gratis şi la îndemână.

Va fi foarte interesant însă atunci când posesorii de animale vor fi şi mai mulţi, puterea de cumpărare a acestora va creşte, iar magazinele vor fi forţate să facă marketing, să implice clienţii, să comunice. Atunci vor fi nevoite să îşi ridice standardele la nivelul produselor pe care le vând.

Atunci când calitatea vânzătorului este sub cea a produsului pe care îl vinde, asta se cheamă că să află în bătaia vântului. Uite 5 metode de marketing neconvenţionale care se pot aplica pentru petshopuri:

1. Scrisori personalizate pentru toţi posesorii de animale. Dar de unde ştii unde stau aceştia? Dacă nu poţi face rost de o bază de date (destul de imposibil de fapt se pot obţine de la asociaţii – de profil sau de locatari, de la primărie, de la cabinetele veterinare) dar dacă chiar nu se poate, urmează calea logică: fac pariu că 90% dintre cei care locuiesc la casă au un animal de companie. 60-70% dintre cei care stau îm cartiere rezidenţiale deţin şi ei un papagal, o pisică, o igoană ceva… O scrisoare sinceră, elegantă şi directă în care să le descrii unde se află magazinul tău şi că va beneficia de o reducere la un produs, de un cupon de reducere la un serviciu (dresaj, cosmetică, consult) îl va atrage către magazin.

2. Abordarea directă: dacă totuşi vrei să iei contact direct cu posesorul de animale, parcurile îţi oferă o targhetare excelentă. Poţi sta de vorbă cu posesorii de animale, îi poţi invita la un eveniment (îţi explic îndată ce eveniment), le poţi cunoaşte nevoile, iar ei te vor descoperi pe tine.

3. Fă pe psihologul: în parc îi găseşti doar pe posesorii de câini. Dar ce-ar fi să încerci să intri în mintea celor care au pisică, papagali, hamsteri sau alte animale şi să încerci să-ţi dai seama unde îi poţi găsi pe aceştia. Îţi spun din experienţa mea în cercetarea comportamentului consumatorilor: oamenii care au o pasiune comună, în mod cert îşi petrec timpul în aceleaşi locuri.

Dacă faci un mic sondaj la magazin printre iubitorii de animale, poţi observa că cei care au pisici preferă teatrul şi joggingul sau cei cu animale exotice fac mai multe drumuri la Zoo, cei care au hamsteri sunt şi părinţi (grădiniţe, şcoli…). Dacă ştii unde sunt aceştia îi poţi aborda şi pe ei dar, şi mai important, poţi transforma şi alţi oameni în posesori de animale şi potenţiali clienţi.

Ca să nu mai amintesc de social media şi de câţi fani ar atrage o pagină de petshop plină cu animăluţe simpatice. Or să te găsească ei pe tine fără ca măcar să-i cauţi.

4. Evenimente la locul vânzării. Anca de la Ceai etc este un exemplu grăitor. Oamenii aştia n-au stare: proiecţii de scurt metraje, jocuri, întâlniri tematice, schimburi de cărţi, expoziţii tematice, dezbateri, cu alte cuvinte nu stau să îşi aştepte clienţii. Da, Ceai etc nu este un petshop, dar exemplul lor îl poate urma oricine. Un petshop poate organiza demonstraţii de dresaj, dezbateri în temă, expoziţii de animale sau accesorii, demonstraţii de cosmetică; sunt o sumedenie de exemple prin care clientul devine implicat.

5. Evenimente afară. Nu te limita la locul vânzării. Alege parcurile pentru întâlniri periodice cu iubitorii de animale şi natură. Implică comunitatea. Crează tu comunităţi. Păi nu spunea Godin că e vremea triburilor?

A tribe is any group of people, large or small, who are connected to one another, a leader, and an idea. For millions of years, humans have been seeking out tribes, be they religious, ethnic, economic, political, or even musical. It’s our nature. 

 

 

Încă o lecţie de marketing de la Forrest Gump

Am mai adus aminte aici de Forrest Gump şi cum i-a asigurat mama lui educaţia 🙂 dar adevărul este că acest splendid film reprezintă o lecţie de viaţa din multe puncte de vedere. Naivitatea lui şi capacitatea de a trata cu uşurinţa caracteristică unui copil, lucrurile frivole pe care noi le considerăm importante  te fac să te gândeşti dacă nu cumva luăm viaţa prea în serios.

Inclusiv în marketing am avut ce învăţa de la Forrest:

– cum să priveşti lucrurile fără idei preconcepute – marketing fără prejudecăţi

– cum să te concentrezi asupra persoanelor care contează cu adevărat – segmentare şi targhetare riguroasă a pieţei

– cum să te foloseşti de activităţile de care eşti cu adevărat pasionat – scoate în evidenţă lucrurile care trezesc pasiune, clienţii se câştigă prin emoţie, nu prin detalii tehnice

– cum să te detaşezi de o problemă la care aparent nu găseşti soluţie – atunci când eşti blocat într-o idee, ieşi din context (birou, anturaj, şedinţă, grup de influenţă); run forrest, run!

Toate acestea şi încă multe altele te pot ajuta să abordezi acest minunat domeniu – marketingul – fără ochelari de cal.

Între timp, am dat de o prezentare  foarte simpatică şi utilă care te va ajuta în public speaking şi în alte prezentări, toate ‘lecţiile’ direct de la Forrest Gump.

Churchill şi exigenţa excesivă

Există în viaţă sau în business exigenţă excesivă? Eu spun că în cel puţin câteva domenii care îmi vin acum în minte, exigenţa nu poate fi altcumva decât excesivă. Orientarea spre detaliu trebuie să fie obsesivă.

În inginerie, de exemplu, în construcţii, în medicină este obligatorie concentrarea maximă pe amănunte. Domenii în care nu te întrebi “dacă o fi bine sau o fi rău”. Ai o singură opţiune.

La început, ca  angajat,  recunosc că tentaţia de a face lucrurile numai “ca să fie” era prea mare. Cei pe care trebuia să îi coordonez, mă coordonau ei de fapt. Orice tentativă de a ridica standardul era tăiată abrupt  de cei responsabili. Eu însumi tăiam elanul altora.

Cu timpul însă am devenit un pisălog. Am dat spre refacere multe designuri, cărţi de vizită, texte, statistici incomplete, prezentări mediocre. Mi-am asumat bombăneli printre dinţi şi priviri muşcătoare. Când eşti pus să refaci ceva despre care tu credeai că e maximul a ceea ce poţi face, îţi trezeşte acel sentiment pe care, eu unul, îl aveam când îmi rupea mama foaia cu tema proaspăt făcută, dar mizerabil scrisă.

Nu înţelegeam de ce. Mă ofticam, mă descurajam, de ce să o fac din nou?!

Apoi mă loveam de multe ori, tot ca angajat, de implacabila formulă: “Mie îmi place aşa.” folosită ca argument suprem al răzvrătirii de cei puşi să repete lucrarea. Stai tu acum şi explică-i cu tact că ceea ce-i place lui sau ei este absolut mediocru sau că, cel puţin – argumentul implacabil în oglindă – “MIE NU-mi place. Deci repeat!”.

Winston Churchill avea un grup de oameni pricepuţi, cei mai pricepuţi, care îi făceau discursurile. Aceştia îi înmânau discursul spre aprobare, iar primul ministru, fără ca măcar să se uite la foaie, le spunea:

E bunicel, dar  refaceţi-l. 

Bineînţeles că oamenii erau deranjaţi, dar consilierii făceau ce li se cerea. Veneau cu un discurs, de multe ori refăcut de la zero. Apoi îl prezentau.

E bun, dar încă poate fi îmbunătăţit.

Povestea se repeta. Şi încă o dată. Până când Churchill simţea că e bine.

Lua discursul şi, fără napărat să-l citească, decreta:

Ăsta e cel mai bun!

Dar de unde ştiţi că e cel mai bun, nici măcar nu v-aţi uitat peste celelalte.

L-aţi îmbunătăţit de 4 ori. Precis este cel mai bun!

Poate exagera Churchill. Dar puţin probabil totuşi, dacă ne gândim că a avut cele mai bune speach-uri din istoria politicii moderne.  Asta era calea lui către perfecţiune. Şi celelalte discursuri respinse erau poate bune, dar nu erau perfecte.

Nu e îndeajuns să te mulţumeşti cu “bine”. “Bine” înseamnă mediocru, atunci când concurenţa e mare, piaţa e în scădere, consumatorul este riguros. “Bine” nu trezeşte emoţii, n-a creat niciodată adepţi. “Bine” este cuminte, conformist, profi, dar nu este sexy, wow, viu. 

http://youtu.be/qdOFNTYDEWA

Tu ai da şpagă la şcoli pentru copilul tău?

Nebunie mare în aceste săptămâni cu clasa pregătitoare zero. După modelul UE şi România adoptă stilul de învăţământ care trimite copiii în clasa I cu anumite cunoştinţe de bază. Nu analizez corectitudinea acestui sistem, probabil au ajuns la această formulă oameni cu ceva cunoştinţe în domeniu.

Numai că, la noi, foamea de reformă a populaţiei este direct proporţională cu dorinţa de reformare a societăţii pe care o are clasa politică. Adică infimă.

Adică să se reformeze. Dar nu azi, nu acum, poate mâine.

Adică să fie clasa 0. Dar nu anul ăsta. La generaţia următoare. Să nu ne să ne afecteze pe noi.

Aceeaşi discuţie a fost şi prin ’98, atunci când elevii clasei a 12-a au protestat vehement pentru introducerea “prea din scurt” a unor modificări în examenele de la Bac. Şi au avut câştig de cauză.

Sau protestul absolvenţilor clasei a 12-a atunci când au realizat că sunt păziţi straşnic la Bac în 2011. Protest pasiv, doar nu-ţi imaginezi că avem de-aface cu o generaţie care să ştie să-şi susţină coerent cauzele.

Nu mai aduc aminte de alte reforme, gen reforma mineritului (care, dealtfel a fost considerată o reformă model la nivel european) şi cum a fost ea primită de cei reformaţi, dar şi de o parte măricică a societăţii neafectate.

Şi o zic prin prisma elevului din prima generaţie care a dat capacitate, singura generaţie care a dat capacitate la istorie şi  geografie obligatoriu plus examen de admitere în liceu, prima şi singura care a dat Bacalaureatul numai cu teste grilă. Deci ştiu ce înseamnă reformă, ştiu cum e să fii subiect de experimente. Nu e plăcut, dar trebuie să fie cineva.

Dar ştii ce este cel mai scandalos în situaţia din prezent, cea cu clasa zero? Cu toate că sistemul în sine a fost creat pentru a elimina şpăgile, obligând părinţii să-şi înscrie copiii la unităţile de învăţământ de pe raza cartierului lor, bineînţeles că s-au găsit părinţi care să rezolve situaţia cu o şpagă. Şi profesori binevoitori care să îi ajute pe bieţii părinţi, victime ale sistemului.

Ai zice că s-au schimbat generaţiile, că vechile metehne s-au stins. Când colo, observi cum s-au perfecţionat, au prins culoare  şi s-au răspândit ca lepra într-o colonie de săraci.

Este un stereotip ştampila aceasta de societate coruptă cu care defilăm. Dar ne şi mândrim cu ea, acuzând în toate părţile că nimic nu se rezolvă fără o atenţie. Că sunt prea mulţi corupţi. Dar, dacă ne benoclăm atenţi, o să constatăm că sunt mai mulţi cei dispuşi să rezolve printr-o şpagă, decât cei care o pretind.

De câte ori ai auzit:

Am dat bani la doctor?

Păi de ce ai dat? Ţi-a cerut?

Ah nu, dar n-ai ce să faci. Aşa se dă. 

Sau studenţi care se dădeau de ceasul morţii să strângă bani de “protocol” cu toate ca nu le ceruse nimeni şi chiar dacă le ceruse, priveau tâmpi ca la nişte ciudaţi:

Păi aşa se procedează. Ce nu ştii?!

Apoi, aceeaşi oameni sunt întrebaţi în sondaje despre corupţie. O să sară la gâtul sistemului, urlând că fără şpagă nu poţi rezolva nimic.

Mă întreb oare, cum s-or simţi aceşti părinţi care pun o piatră de temelie găunoasă la educaţia copiilor lor? Ce-or gândi despre faptul că ai lor copii îşi încep educaţia cu o şpagă? Că startul lor în  lume şi în societate este un fals, rezolvat cumva în dedesubturile slinoase ale sistemului ?

Mi-aduce aminte de mama lui Forest Gump, care a rezolvat cu tact menţinerea odraslei într-o şcoală normală. A murit cu gândul că era o mamă bună, care s-a sacrificat pentru o cauză nobilă. De fapt era o curvă.

Ai scena mai jos. Calitate execrabilă, dar sunetul e bun. Înţelegi ideea. 

foto

5 motive pentru care trebuie să-ţi faci blog acum

Blog de companie

Nu mă gândeam că o să fie atât de greu sa îi conving pe unii dintre clienţii mei să îşi facă un blog. Recunosc că am tratat subiectul cu oarecare uşurinţă, crezând că motivele pentru care trebuie să ai un blog, ca manager de companie, profesionist sau freelancer, sunt evidente.

Am fost totuşi surprins să văd că nu toată lumea vede utilitatea unui blog. Iar motivul invocat cel mai des de aceştia este lipsa de timp. Totuşi, după câteva discuţii mai aprofundate, am aflat că lipsa de timp nu este decât o scuză. Managerii şi freelancerii cu care am stat de vorbă nu văd valoarea pe care o s-o aducă un blog afacerii lor sau lor, personal. Timpul ar fi unul pierdut şi nu unul investit.

Iată 5 motive pentru care tu, ca manager, freelancer sau profesionist care vrei să avansezi în carieră, indiferent din ce industrie faci parte, ar trebui să îţi faci un blog chiar acum:

1. Un blog îţi permite să comunici personal. Le dai ocazia oamenilor să te “audă”, să te înţeleagă, să fie de acrord sau în dezacord cu tine; cu alte cuvinte – să te cunoască personal. La ce ajută asta? Uite 2 argumente esenţiale în marketingul modern:

– relaţionarea cu oamenii

şi

– încrederea pe care le-o câştigi.

E uşor să stai pe un scaun ergonomic la un birou şi să spui că e criză, clienţii n-au bani, nu cumpără şi să-ţi rogi secretara să devină social media expert peste noapte. Dar pune-ţi întrebarea: “De când n-am mai stat eu de vorbă cu un potenţial client?”.

Politicienii câştigă cele mai mari procente atunci când coboară în mulţime. Niciun primar n-a câştigat vreun sufragiu din scaunul călduţ din sediul partidului. Ce te face să crezi că tu ai vreo şansă să-ţi faci firma cunoscută dacă nu comunici direct?

Coboară în mulţime, discută cu clienţii. Un blog îţi dă şansa asta.

2. Promovare. Directă sau indirectă. Aici lucrurile stau destul de clar: poţi alege să îţi promovezi produsele/serviciile pe blog, iar astfel să câştigi clienţi de unde te aşteptai mai puţin.

Dacă nu vrei să fii atât de evident în promovarea pe blog nu-i nicio problemă. Vizitatorii tot vor fi curioşi să afle cine eşti tu şi cu ce te ocupi. Dar asta numai dacă scrii interesant şi util. Lumea vrea să cunoască detalii despre oamenii interesanţi. 

3. Branding personal. Au mai spus-o şi alţii, am repetat-o şi eu:  Consumatorii sunt igoranţi. Ei nu mai cumpără de la branduri noi, cumpără de la oameni noi şi interesanţi. Gândeşte-te la Apple: ce succes ar fi avut iPhone-ul fără prezenţa carismatică a lui Steve Jobs?

Dacă vrei ca lumea să cumpere de la tine constant atunci trebuie ca lumea să te iubească mai întâi. Un blog îţi oferă ocazia de a te face cunoscut, de a fi special şi de a le da clienţilor motive să iubească ceea ce faci. Să devină avocaţii brandului tău, recomandându-te.

4. Prospeţime. Gândeşte-te că eşti într-un hypermarket la raionul de legume. Ai 3 opţiuni:

a. să cumperi din lăzi, vrac, produse importate

b. să cumperi legume preambalate

c. să te duci la piaţă şi să le iei fresh

A treia opţiune te încântă cel mai mult dar…

– pentru că eşti deja acolo la hypermarket (COMODITATEA),

– pentru că n-ai mai fost de mult la piaţă (INERŢIA)

şi

– pentru că la piaţă e mai scump/sunt produse stricate/te fură la cântar (PREJUDECATA)…

…vei alege compromisul în defavoarea a ceea ce vrei cu adevărat.

Acum gândeşte-te că ai ocazia să fii managerul hypermarketului şi să oferi permanent ceva proaspăt. Să nu îţi obligi clienţii să aleagă compromisul. Pentru a-ţi fideliza clienţii existenţi şi pentru a atrage clienţi de la concurenţă.

Conţinutul blogurilor este proaspăt. Este fresh. Nimic artificial, nimic importat; autentic, personal, negociabil. Vei avea succes pentru că transmiţi dinamism, conţinut fraged; creezi reflexul vizitatorilor tăi de a te citi zilnic şi de a-ţi simţi lipsa atunci când nu scrii.

5. Google iubeşte blogurile. Te va indexa instant. Poţi folosi cuvinte cheie inteligent şi, curând, blogul tău va fi mai accesat decât site-ul companiei tale în care ai investit bani, timp şi speranţe.

Blogurile nu mai sunt de mult ceva nou. Ele sunt consacrate, eficienţa lor în marketing este dovedită. Dacă tot crezi că nu ai timp să scrii pe un blog, atunci înseamnă că nu ai timp să te îngrijeşti de imaginea ta, ca manager, şi a companiei tale. Înseamnă că laşi lucrurile să decurgă de la sine. E ca şi când te-ai duce la birou neras, nepieptănat şi cu hainele şifonate.

Nicio problemă, dar atunci nici să nu te plângi când va veni din nou criza sau când când un concurent îţi va lua 3 sferturi din piaţă. Atunci îţi vei fi dorit să-ţi fi cunoscut clienţii mai bine şi să fi comunicat cu ei tête à tête.

foto 1

foto 2

Standardizarea creativităţii

Marketing creativ Ce paradox: o industrie care se vrea atât de creativă, precum cea a advertisingului outdoor, se supune unor standardizări uneori excesiv de rigide. E ca şi când cineva ţi-ar spune: fii creativ, dar stai în banca ta!

Ai observat probabil cum formatele de outdoor sunt standardizate: de la billboards şi rooftops până la steguleţele direcţionale. Desigur, sunt şi aşa-numitele proiecte speciale, gen hamburgerul de la Mac pus pe casă sau pachetul de la Kent în relief. Datorită costurilor şi a lipsei de imaginaţie sunt destul de rar folosite.

Sigur, toate au o logică: standardizarea e necesară pentru usurinţa înţelegerii serviciului în sine. Imaginează-ţi cum ar putea să explice un agent de vânzări potenţialului client că ar putea să facă orice, aproape oriunde în oraş, dar nu ştie nici cât ar putea să coste, nici ce impact ar avea şi nici dacă ar avea aprobarea urbanistică.

Apoi îmi pot închipui cum ar arăta oraşul lipsit de advertising standardizat. Oricum arată acum într-un anumit fel, dar imaginaţia firmelor ne-ar duce cu gândul la Alice în ţara minunilor. Mai ales la câţi “directori de creaţie” sunt prin companiile noastre.

Deci înţeleg care e rolul formatelor standard în outdoor. Dar tot consider că e un paradox să bagi cea mai creativă dintre industriile moderne în nişte standarde care te fac să-ţi storci şi ultima picătură de imaginaţie pentru a fi original.

Oi fi eu mai anarhic.

Dar se poate şi diferit: ieri mi-a ajuns o ştire  pe la urechi (nu am găsit sursa) cum că o agenţie americană de advertising se oferă să platească ratele ipotecare a 1000 de familii timp de un an, în schimbul transformării pereţilor exteriori ai caselor în spaţii de publicitate.

Nu ştiu dacă americanii chiar vorbesc serios sau doar vor să se dea mari. Şi nu bat niciun apropo, blocurile noastre şi-aşa arată de parcă şi-ar face practica pe ele la desen nişte copii de grădiniţă cu oareşce probleme. 

Spun doar că se poate ieşi din standarde, cu sau fără eleganţă. Ideea e să ne dorim să fimi creativi!

Advertising Creativ

 

Pinterest e pe val. Dar cum face bani?

Pinterest se bazează pe un principiu simplu, modern şi sănătos în marketing şi online: ce e mişto merită shareuit.

Se întâmplă asta de când lumea:  când vezi ceva interesant, când miroşi ceva deosebit, când eşti într-un loc unic – simţi nevoia să te lauzi cu asta; să laşi şi lumea să vadă. Şi, la rândul ei, şi lumea să arate mai departe.

Pinterest.com şi-a dublat traficul din Noiembrie până în Ianuarie, ajungând la 11 milioane de vizitatori unici pe lună, care petrec 100 de minute în medie pe site, conform Wall Street Journal. Sunt cifre care impresionează şi ridică valoarea estimată a companiei la circa 200 milioane dolari.

Este Pinterest.com în concurenţă cu Facebook? Nu prea. Pinterest se foloseşte chiar de Facebook, este parte din reţeaua lui Zuckerberg care, apropo, are şi el cont pe Pinterest.com.

Dar ce e deocamdată cel mai provocator pentru Pinterest este cum să facă bani? Site-ul nu scoate bani în momentul de faţă. N-o să vedeţi nici reclame, nici alte forme de monetizare pe site. Co-fondatorul proiectului, Ben Silbermann – fost angajat al Google – nu a pornit la drum cu un model de business.  Culmea este că traficul lor generează vânzări, dar nu pentru ei, ci pentru companiile ce au produse shareuite pe Pinterest.

Dar deocamdată nu este nicio tragedie. Puţine business-uri on-line de succes au avut toate calculele făcute de la început. Ideea este să adune trafic, iar abia apoi să vadă cum îl monetizează. Oricum, va fi foarte interesant.

Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă Pinterest şi cum îţi poate ajuta afacerea, ai mai jos o foarte interesantă prezentare, care conţine şi un video sugestiv. Câteva lucuri intersante din prezentare despre Pinterest:

– Pinterest.com are în total 10 milioane de utilizatori, din care 2 milioane activi zilnic

– 70% sunt femei

– Armata Statelor Unite foloseşte Pinterest.com pentru a recruta

Şi inovatorii dau faliment!

Falimentul Kodak

În 2009 şi, pentru a doua oară în 2011, Polaroid dă falinent.

Zilele trecute e rândul Kodak să îşi închidă producţia de camere digitale.

Nici nu mai ştiaţi că există, nu? Poate unii nici nu ştiu cu ce se ocupă. Pe scurt, Kodak a luat naştere acum mai mult de 100 de ani (1880) şi şi-a pus amprenta masiv pe industria foto, şi pe cea cinematografică. În anii ’70, compania deţinea o cotă de piaţă de 90%  în SUA, pentru filmele foto, poziţia dominantă fiind pastrată până în anii ’90.

Polaroid echivalează cu inovaţia în fotografie, încă din 1948 (înfiinţată în 1937). Fotografie instantă, fotografie pentru toţi. User-friendly, relativ accesibilă la preţ.

Vi se pare cunoscut?

Apple se (şi ne) hrăneşte cu inovaţie. Face ca tehnologia sa fie accesibilă şi pe înţelesul tuturor.

Facebook poate nu emană atât de multă inovaţie, dar este cu siguranţă una dintre companiile de top, care ating masele, care crează triburi (Seth Godin).

Kodak avea la produsele sale (filmele clasice) marje de profit  mari. Aveau know-how, aveau brevete de invenţie,  monopolizau piaţa. “It’s a Kodak Moment” este şi acum unul dintre cele mai reuşite sloganuri.

Polaroid deţinea în 1991, o marjă de profit de peste 30%. În 1970 vindea în valoare de jumătate de miliard de dolari şi era unul dintre cele mai bine poziţionate branduri din lume.

Apple în prezent se laudă cu un profit uriaş pe 2011 (mulţi ar zice un maxim greu de re-atins): 6,6 miliarde $ profit net în trimestrul al 4-lea, echivalent ultimelor luni din 2011.

Facebook a generat vânzări de 4 miliarde de dolari în 2011 şi estimează pentru 2012 un total de 5,7 miliarde $. Deci o creştere serioasă.

Atât Facebook cât şi Apple par de neoprit acum. Doi giganţi, diferiţi în cifre brute, dar comparabili în inovaţie, reach şi marje. Exact aşa cum, Kodak şi Polaroid păreau că sunt invincibili pe piaţă dintotdeauna şi pentru totdeauna.

Ce vor face Facebook si Apple pentru a preveni falimentul?

Kodak si Polaroid nu au beneficiat de oameni care să prevadă impactul digital pe piaţă. Impact digital ce a propulsat Apple şi Facebook. Inovaţia nu a reuşit să salveze cele două foto-companii, deci nu va reuşi să le salveze nici pe acestea două din zilele noastre. Nu exclusiv. Adaptabilitatea la cerinţele pieţei, deciziile strategice curajoase şi inovaţia continuă pe mai multe planuri (productie, management, produs, pret, marketing, distribuţie) par elementele vitale de menţinere pe piaţă.

Uşor de zis.

Maria’s life, parodia, actorii şi viralul

Dacă aş avea câte o zambilă (cam gay ştiu, dar lăsaţi-mă să termin) pentru pentru fiecare ocazie în care am fost întrebat  “Zi-mi şi mie cum să fac un viral?” aş fi scăpat  de 1-8  martie anul ăsta cu graţie. Ba aş fi făcut şi ceva profit.

Tare dezamăgiţi sunt cei cărora le zic din scurt că un viral, pe lângă acele 6 elemente ‘tehnice’ pe care ar trebui să le conţină (amuzant, ciudat, tabu, secret, scandalos, remarcabil) ar trebui să mai conţină ceva; exact acel ceva care te face să-l dai mai departe: naturaleţea şi imprevizibilitatea.

Cele mai de succes virale nici măcar nu şi-au propus asta. Cele mai reuşite sunt acelea făcute cu sufletul, fără a avea neapărat scopul de a le populariza.

Habar nu am ce-a fost în mintea Mariei Dinulescu (o actriţă pe care o consideram bună dealtfel) când a postat filmuleţul Maria’s life pe Vimeo (îl aveţi puţin mai jos). Este atât de stupid încât cu greu te poţi uita de la un capăt la altul.

Ca efect, câţiva băieţi actori de stand-up comedy şi-au propus să parodieze filmuleţul şi le-a ieşit excelent. Am râs până la lacrimi văzându-le, apoi descoperind că în fiecare zi apar alte şi alte filmuleţe cu ‘Maria’s laif’.

Credeţi că Maria şi-a propus să aibă un aşa succes? Credeţi că, dacă îşi propunea, mai putea să joace atât de natural şi să debiteze atât de mult umor involuntar?

Oricum, umorul băieţilor este debordant, simţul lor parodic, pus în practică de pe o zi pe alta, este deosebit, demn de un Oscar al viralelor. Aveţi mai jos originalul Mariei Dinulescu, apoi cele mai tari sequel-uri.

Maria’s life

http://vimeo.com/31715646

Cosmin Tudoran’s life

Bobo’s life

Rait’s life

Micutzu’s life

Dacă aveţi pauză mai lungă găsiţi mai multe laifuri pe blogul lui Bobo.

 

 

 

Muzica din reclama de la Cosmote: smiiiiile [VIDEO]

Orba Squara CosmotePentru că au încă o reclamă nouă şi optimisto-emoţional-lacrimogenă cu o melodie obsesivă, cei de la Cosmote au cumpărat mult spaţiu TV. Mi se păruse mie că seamănă vocea din cântec cu cea a lui Robert Plant, puţin mai beat şi mai psychedelic.

Nu chiar. E vorba de formaţia Orba Squara, care e mai mult un one man show (Mitch Davis). Şi formaţia asta are o grămadă de cântece comerciale de pe cele două albume ale sale, 9 din 10 cântece de pe primul album fiind folosite în filme sau reclame (printre care şi ‘Perfect Timing’ de la reclama iPhone).

Dealtfel Cosmote foloseşte melodia apărută iniţial într-o reclamă la dentişti…smiiiiile. Logic, nu?! Aveţi mai jos reclama.

Oricum ca să nu mai căutaţi în zadar şi să vă daţi seama că aţi intrat degeaba aici – această melodie nu există sub altă formă decât comercială, nefăcând parte din niciun album şi neavând nicio versiune extinsă lansată pe piaţă.

Oricum, omul nostru cântă foarte plăcut. Şi apropo, are un site genial; nu l-am străbătut pe tot dar Orba Squara dovedeşte cum te poţi promova ca artist elegant, simplu, colorat, inovativ. http://www.orbasquara.com/ scroll muuult la dreapta.

Orba Squara, melodia Smile din reclama de la Cosmote, apărută iniţial într-un alt ad:

http://youtu.be/4h2oxmMKlMU

Orba Squara, melodia din reclama de la iPhone, Perfect Timing (This Morning) parte din primul album Sunshyness: