Din titlu s-ar deduce că la pensiune nu te-ai fi gândit, dar e clar că în perioada asta numai la pensiunea aia de munte, cu râu care curge prin curte, foişor cu grătar şi hamac îţi e mintea.
Iar dacă acum 10-12 ani era greu să găseşti o locaţie curată, rurală, eco-turistică, în 2012 ai de unde alege. Proprietarii de pensiuni au înţeles în mare parte ce trebuie să facă şi cui să se adreseze: celor care vin de la oraş, stresaţi de zgomot şi poluare, în căutare de linişte, odihnă şi în amintirea bucatelor bunicii.
Numai că, tocmai datorită abundenţei de pesniuni, mai ales în zonele turistice cunoscute, este dificil să te distingi. Dacă te uiţi pe internet toate au sau oferă:
foişor cu grătar, leagăn, loc de joacă pentru copii, o grămadă de obiective turistice în imediata apropiere, parcare, terasă, mâncare eco cu specific local, posibilitate de foc de tabără, plimbări cu barca/sania/ATV, pescuit, aer curat, departe de stresul cotidian, gazde primitoare
Mai toate pensiunile le au şi le-au făcut pe toate. Dar tocmai asta e frumuseţea marketingului: concurenţa mare te împinge către idei inovative. Eu am 3 idei, unele le-am mai întâlnit, altele abia aştept să le pun în practică:
1. Creează povestea. Oferă-i o identitate proprie casei ăleia în care tu, ca proprietar, ţi-ai investit banii şi zilele, iar turistul îşi va petrece cele mai frumoase zile din an.
Mihai Găinuşă şi-a făcut la Cheia din fonduri europene o pensiune denumită Găinuşa de Munte. Deci nu e Vila Doina, nu e Vila Maria, Pensiunea Turist sau Casa de Vacanţă Elena. Mai mult, camerele poartă nume de diferite specii de găină. Deci nu te cazezi la camera 2 sau 3, ci la camera Găinuşa Pitică (e doar un exemplu, nu ştiu exact ce specii “expune”).
Da, îl ajută şi numele, şi notorietatea. Dar dacă nu ai un nume sau o poveste care se disting, trebuie să ai o pasiune, o obsesie. Poate îţi plac cărţile, vinul, jocurile de noroc sau avioanele. Nu te opri în a denumi camerele conform ideii tale; fă astfel încât toată locaţia să amintească de ideea ta: aşează cărţi în toată vila, pune tablouri cu autorii preferaţi şi poveştile lor, pune în camere elemente care să amintească de numele camerei. Camera Anna Karenina poate avea un portret al personajului pe perete, în timp ce camera Cei 3 Muşchetari poate avea 2 săbii pe pereţi.
Atenţie, pentru că toate au o limită. Nu e cazul să îţi transformi casa într-un brad de Craciun; păstrează simplitatea, eleganţa şi căldura camerelor.
Şi nu uita ce-i mai important în cazul poveştii tale: fă-o cunoscută! Vorbeşte cu oaspeţii tăi, cu riscul de a-i plictisi. Şi ei îi vor plictisi pe alţii mai departe. Expune povestea vilei tale undeva la vedere, cu poze, istorie, probleme, visuri. Arată că eşti un om care ai o pasiune şi care doreşti să întâmpini pasiunea oaspeţilor tăi.
2. Vrei agro-turism? Atunci oferă-l! Cu adevărat.
Turiştii sunt atraşi de agro-pensiuni şi datorită amintirii pe care o au legată de bunici şi verile petrecute la ţară. Vor să retrăiască acele momente în miniatură. Momentul culegerii unui fruct dintr-un copac, momentul muşcatului dintr-o roşie direct din grădină.
Plantează 3-4 pomi fructiferi care să ofere fructe pe rând, în tot sezonul cald: cireşii sunt printre primii, apoi caişi, poate un zarzăr, un dud, un măr, zmeură. (ceea ce permite şi clima). Dacă locul îţi permite şi ai oameni care să se ocupe, fă un solar sau amenajează o grădină simplă: cu 6-7 fire de roşii, câţiva ardei, salată verde, ceapă, usturoi. Da, este de muncă este o cheltuială în plus dar oferi oaspeţilor tăi mâncare eco din curte, nu de la Metro.
Dar poate nu-ţi place agricultura. Amenajează o şură cu fân în care să se relaxeze oamenii, să citească o carte, să ia o gustare ca la ţară.
Explică-le oamenilor că pentru ei sunt create aceste locuri. Încurajează-i să culeagă legume, să se odihnească în şură, să se urce în copaci. Dacă vor ieşi din cutiuţa lor, te vor ţine minte, vor reveni şi te vor recoamnda şi la alţii.
3. Poze, poze, poze! Nimic inovativ aici dar spune-mi tu care e diferenţa dintre poza asta şi asta? Poate pensiunile nu sunt foarte diferite, dar pozele de la prima dintre ele sunt spectaculoase, trezesc atenţia. În schimb, vă spun că cea de-a doua locaţie este absolut superbă (am fost acolo de mai multe ori), cu toate că pozele sunt mult sub ceea ce oferă cu adevărat.
Acum câţiva ani am făcut un mic studiu de piaţa pentru a vedea cum aleg clienţii în turism. Nu a fost o surpriză să descopăr că internetul este de bază, iar site-uri ca www.turistinfo.ro sunt ca o biblie. Pozele locaţiei au aproape aceeaşi importanţă ca preţul şi o mai mare importanţă decât facilităţile. Adică la 2 pensiuni cu preţuri şi facilităţi asemănătoare, vila cu cele mai frumoase poze este câştigătoare.
Aşa că investeşte banii într-un fotograf profesionist, care să vină să îţi facă poze în fiecare anotimp, mai ales toamna, când contrastele sunt puternice şi culorile calde. Dacă site-ul tău este banal, măcar pozele de pe turistinfo.ro să fie excepţionale.
Şi încă o idee ca bonus: Alungă clişeele! Dacă vrei să te distingi, vezi ce fac şi alţii şi nu repeta. Scoate căruţa aia dezafectată cu ghivece pe ea din grădină. E plictisitoare. Da, muşcatele şi panseluţele sunt frumoase şi rezistente dar mai sunt şi alte flori. Dacă ai coarne de cerb sau piei de animale prin casă şi nu eşti cabană de vânători, atunci nu au ce căuta acolo. La fel şi sifoanele vechi sau radioul bunicii, farfuriile pe pereţi sau mileuri ieftine.
Crează-ţi un stil, dacă vrei mileuri pe mobilă atunci cumpără mileuri fine, broderie, cu motive locale; fă şi o expoziţie cu vânzare. Fii autentic!
Braşov-Bucureşti-Craiova-Drobeta Turnu Severin-Orşova-Dubova-Băile Herculane-Gărâna-Reşiţa şi retur.
România este o altă ţară la fiecare 300 de km. Casele sunt altfel, culturile sunt altele, oamenii vorbesc diferit, drumurile sunt fel de fel. Faceţi trecerea din Bucovina în Maramureş şi limba română devine brusc ciudată. Treceţi în Oltenia şi temperatura creşte cu 5-6 grade. Mergeţi prin Ardeal unde şoferii rar depăşesc 90 la oră.
Despre Gărâna Jazz Festival am auzit multe. Rămânea deci să aud şi muzica. Jazzul este una dintre acele experienţe pe care Youtube nu le poate reda. Jazzul live este chiar mai mult: sensibilitate şi anvergură, dezinvolt şi natural.
Numai că drumul până la Gărâna, pentru oricine altcineva care nu se află în partea de Sud Vest a ţării este lung. Ca, dealtfel, drumul până la alte sărbători de la noi: Anonimul, FânFest, Padina Fest.
Aşa că lung ni l-am făcut şi noi: de-a lungul Dunării, cazanele (Dubova), abia apoi Gărâna, împrejurimi şi acasă.
Câteva gânduri:
1. Drumul de la Drobeta Turnu Severin la Orşova este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am parcurs prin România. M-oi fi plictisit eu de munte…
2. În zona Cazanelor Dunării se face turism. Şi e promiţător. Pensiuni multe, scumpe (mai ales cele de pe Dunăre), drumeţii, plimbări cu barca, suveniruri. Se pare că localnicii şi-au asumat asta şi par a trăi din turism. Spre deosebire de alte zone (vezi Roşia Montana) unde tursimul e privit ca un sport extrem chiar de către cei de-acolo.
3. Taverna Sârbului de la Drobeta Turnu Severin nu are nimic în comun cu Taverna de la Braşov sau Sinaia. E adevărat că şi peştele e greu de prins la munte. Restaurant pescăresc delicios, locaţie spectaculoasă, preţuri mari, servire slabă. De revăzut.
4. Muzica şi atmosfera de la Gărâna fac uitat tot drumul până acolo. Care apropo, în ultimii săi km, e greu.
5. Lângă Gărâna – un loc deosebit: lacul 3 Ape. Lac artificial de munte, între brazi, limpede, călduţ şi liniştit.
6. Zona în sine este frumoasă. Comparativ însă cu Bucovina, Maramureş, Rucăr-Bran mai puţin memorabilă.
7. Băile Herculane este exemplul cel mai bun al unei locaţii care trăieşte din amintiri. Or fi ele frumoase, dar acum este o ruină.
8. 40,5 grade lângă Craiova: o plăcere. În schimb, drumul este impecabil: centură, drum liber, fără restricţii inutile.
Drumul dintre Orşova şi Drobeta Turnu Severin
Cazanele Dunarii
Apus la Dubova Cazanele Dunarii
Atmosfera de la Gărâna Jazz Festival
Restaurant la Orsova, pe Dunare
Ca să nu mai rămâie repetenţi şi anul acesta, şi anul trecut, şi acum 5 ani, sistemul, reforma şi nenea inspectoratul au promis tinerilor viitori jmecheri că vor fi siguri baca-laureaţi, trecători dolce farniente prin facultate, masteranzi cum laude şi doctori fără drept de operaţie.
Mare le-a mai fost mirarea mai-marilor, văzând cum viitorii faianţari, dulgheri, culegători şi şoferi de tir s-au proptit deodată cu ochii înţepeniţi în camerele de supraveghere, deviaţi de la menirea lor de şomeri de lux.
Ce-i trebuie mecanicului bac? Este bacul obligatoriu? Geme piaţa muncii de specialişti dintre cei 84% care au luat bacul acum 5-6-8 ani?
Nicidecum! Atunci când ne izbim de cruditatea realităţii, dă strechea în noi şi ne agităm ca nişte furnici într-un muşuroi, înainte de ploaie. Părinţi care hulesc, profesori care se spală pe mâini, autorităţi care ridică din umeri: toţi uită că excesul de şcoală dăunează meseriei.
Ce s-ar face inginerul fără Dorel? Ce s-ar face ‘telectualul fără vânzătorul de la librărie? Ce s-ar face marketerul fără ambalator? Şi ce să ne facem noi toţi cu ‘jdemii de ingineri aeronautici, manageri cu doctorate dar fără o oră de muncă, hârtii de absolvenţi pe post de maculatură?
Neagu Djuvara a lucrat 20 de ani la teza sa de doctorat. Azi se downlodează în 3 minute. E bine că cel puţin jumătate dintre ei nu o să mai aibă ocazia asta.
Dacă îmi număr colegii din facultate care activează strict în specializarea pe care au absolvit-o (marketing), s-ar putea să-mi ajungă degetele de la ambele mâini. Sau nici măcar. Nu că ar fi obligatoriu să lucrezi pe ceea ce ai terminat; mai ales că marketingul îţi oferă o înşiruire impresionantă de posibile joburi: de la cercetare şi design, la vânzări, merchandising şi chiar resurse umane.
Dar omul de marketing autentic încă îşi defineşte fantomaticul profil. Sau mai bine spus, le este definit. Angajatorii habar n-au ce-i ăla marketing şi marea majoritate nici n-au chef să se intereseze să afle ce trebuie să ceară de la un om de marketing.
Tot e bine că se observa o tendinţă îmbucurătoare: aceeaşi angajatori şi-au dat seama că secretara nu e îndeajuns.
Iar aici nu vorbesc doar de firmele de apartament, de provincie. E vorba şi de IMM-uri din Bucureşti, e vorba şi de firme mari.
Este suficient să răscolim puţin prin anunţurile de angajare oameni de marketing. De fapt, spuneţi-le cum vreţi: asistent marketing, agent marketing (aştia de fapt o să facă vânzări), referent marketing, responsabil marketing, specialist marketing, coordonator marketing, marketing executive, agent publicitate.
Responsabilităţi:
Nu discut aici despre beneficii. Chiar dacă ar fi unele fenomenale, nu au cum să recompenseze real abilităţile super eroului nostru. Vrei să îl/o cunoşti pe cel/cea care s-a ocupat până acum de toate astea; să feliciţi viteazul. Descoperi însă cu stupoare că nu a existat postul ăsta. S-a inventat pentru tine. Secretara făcea câte puţin din toate, agentul de vânzări mai intra şi el pe site, managerul centra, dădea cu capul şi vrea acum un om care să le dea mingea printre picioare la toţi.
E ca şi când firma n-ar fi existat până acum. Site-ul stătea la cheremul unui programator certat cu deadlineurile, materialele promo le făcea câte un amic, baza de date era primenită de secretară, agentul de vânzări venea cu propuneri de promovare. Toţi aceştia îşi vor uni puterile şi vor crea un Captain Planet.
Ce-ar trebui să facă un om de marketing?
Să coordoneze, să cunoască în detaliu clienţii, produsul şi piaţa, să aibă abilitatea de a învăţa din toate astfel încât să ştie ce să ceară adevăraţilor specialişti în design şi on-line, să ştie să citească un contract şi să se “poarte” cu clienţii, să fie implicat în rezultatele concrete (vânzări) ale companiei, să estimeze rezultatele oricărei propuneri de marketing, să le măsoare şi să răspundă pentru ele.
Ce NU trebuie să facă un om de marketing?
Să nu stea la calculator mai mult de 4-5 ore pe zi, să nu facă design, vânzări zilnice, secretariat în mod obişnuit, să nu-şi piardă timpul cu şedinţe, altele decât cele legate de marketing şi vânzări, să nu-şi petreacă mai mult de 4 ore săptămânal cu capul în exceluri, cifre, statistici, analytics (omoară creativitatea), să nu repare calculatoare, să nu instaleze windows-uri, să nu întreţină reţele.
Visezi să lucrezi în marketing, să faci şi tu reclame cum ai văzut în firmele americane? Mai gândeşte-te o dată.
Consultanţa la noi sună deopotrivă vag şi misterios. Poate fi vorba de ceva profesionist şi scorţos dar şi dubios. Când spui consultanţă în management de fapt nu spui nimic. E ca şi când ai spune inginerie.
Când spui consultanţă în business deja devii interesant. Consultanţa financiară te cataloghează ca fiind un contabil alintat, iar cea juridică – un avocat.
Consultanţa în marketing nu există. De aceea când le spun oamenilor cu ce mă ocup, ridică sprâncenele, uneori admirativ, alteori încurcaţi. Şi mă întreabă:
ok, marketing. Dar ce faci tu de fapt?
www.da-marketing.ro are rolul de a arăta concret obiectul activităţii mele. Ca om de marketing am învăţat să gândesc strategic, să planific, să elaborez texte care să vândă, să conduc campanii adwords, să coordonez sau să fac eu, personal, proiecte de design si blogging, să efectuez cercetări de marketing, să analizez piaţa imobiliară, să ajut investitori străini (de fapt, cu asta am şi început). Toate, desigur, folosindu-mă şi de Power Point. Desigur că nu le fac eu pe toate. Dar le înţeleg şi ştiu ce să cer colaboratorilor mei.
DA.marketing. ro este într-o fază iniţială. Urmează a fi completat portofoliul de servicii şi, mai ales, cel cu studii de caz.
Este interesant modul în care s-a preschimbat industria muzicală mondială în ultimii 15-20 de ani. Mai exact modul în care se fac bani. Pentru că, o fi ea artă, dar muzicienii trăiesc din şi cu mulţi bani.
Dacă în ’90 Michael Jackson dădea drumul la cel mai extravagant şi costisitor turneu mondial de până atunci, menit să-i promoveze albumul Dangerous – deci să-i aducă vânzări la album, acum vedem cum Lady Gaga lansează un album numai ca pretext pentru un nou turneu mondial bănos – care să genereze bani din bilete. Şi nu numai ea.
Greu de scos profit exclusiv din vânzări de albume în era internetului. Artiştii preferă să lucreze la un show total pe care să-l promoveze world wide. Şi, dacă este cu adevărat deosebit, show-ul va atrage publicitate, bani de pe bilete, sponsori, fani noi pentru următoarele concerte şi albume.
Degeaba ai o idee dacă nu ai model de business solid. Modelul de business este motorul acesteia. Este tiparniţa de bani a afacerii.
În ultimii 2 ani am putut observa câteva astfel de afaceri care au revoluţionat felul tipic de a face bani. Printre ele site-urile de reduceri cu cupoane, reţelele sociale de nişă (patientslikeme.com), site-uri de streaming care trăiesc din advertising (spotify.com) şi altele. Se aşteaptă o revoluţie şi în presa scrisă, acolo unde cumpărătorii de conţinut sunt din ce în ce mai puţini.
Cu alte cuvinte se întâmplă ca afacerea să nu meargă dar să existe cerere. Ce înseamnă asta? Înseamnă că banii nu vin de unde trebuie. Sau pe ce canal trebuie. Regândeşte afacerea. Poate nu percepi bani pe produsul care aduce cea mai mare valoare. Sau poate produsul tău nu aduce valoarea necesară (value for money). Modelele de business inovative presupun interacţionarea cu clientul, atragerea de parteneri şi servicii auxiliare, implicarea comunităţilor. Foloseşte-le!
Adică înainte de calculator, internet, reţea, mobil, imprimantă, carduri, GPS, marketing 2.0 şi altele asemenea.
Intră în birou de dimineaţa, fă-ţi o cafea şi apucă-te de treabă. Apoi aruncă-ţi calculatorul, imprimanta, mobilul…şi o data cu acestea – excell-ul, ppt-ul, agenda din telefon cu numerele; adică tot ce este digital şi creat în ultimii 15-20 de ani. Îţi vine să pleci acasă, nu?
Dar afacerile nu s-au născut în anii 2000. Marketingul modern, de exemplu, îşi are rădăcinile în anii 60. Existau şi atunci brief-uri, deadline-uri, campanii, cercetări de piaţă, poate nu la noi, dar existau.
În România anilor ’90, încă nedigitalizată, firmele învăţau şi la noi să devină cu adevărat comerciale. Să compare oferte, să se promoveze, să targheteze clienţi. Dar ce instrumente foloseau? Cum făceau afaceri firmele anilor 90′?
1. În primul rând nu se numeau firme. Se numeau agenţi comerciali, societăţi comerciale, operatori comerciali. Foarte rar companii. Acestea erau conduse de directori, nu manageri. Aveau de cele mai multe ori o armată de contabili ca angajaţi, nu subcontractori. Iar aceştia generau tone de hârtie. Aveau secretară, nu office assistant; iar secretara lua toate deciziile. Prin ea treceau (nu te gândi la prostii) toţi clienţii, toate contractele, toţi angajaţii, toate departamentele, de multe ori – toţi banii. Multe dintre firme aveau în organigramă şi departament juridic propriu, chiar dacă firma nu era foarte mare.
Iar banii se primeau în plic! Avans şi lichidare. Se făcea coadă la bani, mai toată lumea ştia ce salariu ai. E adevărat, la ultimul meu loc de muncă tot plicul era baza 
.
2. FAXUL! Acesta era aparatul în jurul căruia se învârteau toate. Se primeau şi se trimiteau cereri de ofertă şi oferte de preţ. Se primeau şi trimiteau spamuri. Dădeai ton de fax şi primeai nuş’ ce ofertă de halate de lucru, cu toate că firma ta se ocupa de totul altceva. Spamul nu a apărut o dată cu emailul. Faxul era aparatul prin care te conectai indirect şi semi-oficial de ceilalţi. Le dădeai de ştire că exişti. Trimiteai scrisori de intenţie. Modele de contracte. Esenţial aparat!
3. Şi dacă tot am vorbit de spam, trebuie să amintesc şi de ANTET. Orice foaie oficială sau nu avea antet. Adică o rubrică alb-negru în primii 5 cm ai fiecărei foi din firmă. La câte documente se primeau prin fax şi nu numai, era bine ca acestea să fie semnate.
4. AGENDA. Şi nu vorbesc de agenda din telefon ci de cartea aceea cu coperţi cartonate. Care era un fel de google în felul ei: avea toate capitalele lumii, toate reşedinţele de judeţ şi distanţele între ele, toate telefoanele importante şi prefixele, unităţi de măsură, hărţi şi alte chestii utile.
Agenda o mai găsim şi azi, eu unul o consider esenţială în întâlniri şi şedinţe. În plus e un backup analog pentru toate contactele pe care le am. Mai greu e cu aştia sub 25 de ani care cred că le ţin ei minte pe toate, de lene să scrie şi să care chestia aia după ei.
5. CATALOAGELE de firme, transpuse on line în directoare de firme. Acestea n-au murit de tot. Reprezintă şi azi o modalitate bună de promovare în mediul b2b, acolo unde firmele nu sunt interesate să se promoveze agresiv. Mai ales revistele sau cataloagele asociaţiilor din industrii sunt încă folosite pe scară largă. Aici google încă are lacune.
În anii ’90 dacă nu erai înscris într-un astfel de catalog, nu existai. Mai ales dacă erai furnizor de servicii.
6. Pixuri, mape, plicuri. Toate personalizate. Şi acum avem partea asta, numai că multe dintre firmele vechi au rămas la acelaşi design. Nici un vizitator nu pleca din firmă fără un pix şi o mapă. Erau mândria oamenilor de vânzări, directorilor şi secretarelor, mai ales că pixurile chiar se foloseau atunci, nu aveau rol simbolic.
7. Târguri şi expoziţii. Da, şi astăzi avem multe. Numai că în anii ’90 erau probabil principala şansă de a atrage contracte. Iar aici mă refer mai ales la b2b. Aveai expunere, aveai contact direct cu clienţii, puteai schimba cărţi de vizită. Era şi un bun prilej de spionare: unde puteai vedea mai bine care sunt concurenţii tăi şi ce vând ei? Pe internet?
8. FIX-ul. De multe ori folosit în conversaţii personale, la firmele mari aveau centrală, interior (un fel de prefix) şi o doamnă telefonistă pe care ajungeai să o cunoşti destul bine, deşi nu o vedeai niciodată personal. Un post telefonic era ca şi CUI-ul unei firme: Obligatoriu. În prezent, multe dintre firme s-ar lipsi dacă nu ar veni cu conexiunea la internet.
Ştii de ce e bine să ne mai amintim cum era ‘pe vremuri’? Acum le avem pe toate: informaţie instant, cărţi cu studii de caz, comunicare directă, posibilităţi multiple de promovare; dar când intrăm în impas, atunci când nimic nu mai merge, când clienţii nu sună, când internetul cade, când excellul nu s-a salvat şi, mai ales, când Facebookul schimbă câte ceva – ne blocăm. Nu mai ştim ce să facem. Ne enervăm.
Mă întreb dacă un medic ştie să consulte fără tehnologia din prezent. Sau dacă un şofer de tir nimereşte drumul fără GPS. Eu zic că da. De ce nu s-ar descurca atunci şi un om de marketing sau unul de vânzări fără tehnologia excesivă? Din contră, cred ca ar face o treabă mai organică, clienţii s-ar lipi mai natural şi pe termen lung. Fă un exerciţiu de imaginaţie şi identifică 5 căi inovative de promovare simple şi directe.
E puţin curent în afara zonei de confort dar e răcoritor. Mai ales pe toropeala asta.
Am avut de căutat prin weekendul trecut nişte informaţii despre afacerile germane din România. Numai bine, pentru că AHK (Camera de Comerţ Româno-Germană) a făcut cunoscute datele studiului anual prin care sunt chestionate firme germane de pe teritoriul statelor din Europa Centrală şi de Est.
La o primă vedere nemţii sunt destul de mulţumiţi de businessurile lor din România. Ar mai investi aici chiar dacă haosul economic, corupţia sau licitaţiile publice îi nemulţumesc. Stăm totuşi mai bine la capitolul atractivitate decât Ungaria sau Bulgaria. Probabil ne salvează şi aici raportul bun al forţei de muncă pregătire/costuri.
Pentru o cât mai bună înţelegere a principalelor conluzii din studiu, dar şi pentru că îmi place 🙂 , am pus datele într-un Infografic.
Acasă