Tag Archives: analiza industriei Brasov

Schimbările politice te influenţează. Da, şi pe tine.

În afaceri dar şi în viaţa personală, confortul este…incomod. Duce la relaxare şi lipsă de competitivitate. În politică însă, mai ales în vremuri prezente, predictibilitatea este crucială. Să fii sigur, ca investitor, că nu se va schimba puterea în următorii 3 ani, iar taxele vor rămâne neatinse ca în momentul proiecţiilor financiare pe care le-ai făcut, asta ar fi o informaţie de aur.

Îmi aduc aminte când lucram aici, cum jubila colegul meu atunci când preşedintele Băsescu a fost suspendat. Nu putea să-l sufere.  Şi cum şeful nostru ‘a temperat’ situaţia: “Păi nu prea e bine. Nu se vede bine din străinătate”.

Întâmplător sau nu, după episodul cu suspendarea am pierdut câteva proiecte. Investitorii străini deveneau şi mai circumspecţi decât oricum erau.

Schimbările sunt bune în politică. Alternanţa este recomandată. Numai că trebuie să ştim când se petrec aceste schimbări. Pieţele percep suprizele ca pe nişte cutremure şi dau serioase bătăi de cap. Dacă schimbarea de guvern se făcea în toamnă, aşa cum era de aşteptat, cursul de schimb, de exemplu, nu ar fi înregistrat fluctuaţii.

Oare câte investiţii preconizate s-au amânat/anulat în aceste zile? Nici nu mai vorbesc de ratele populaţiei la credite, care se măresc peste noapte şi care afectează consumul. Iar consumul scăzut afectează locurile de muncă şi contribuţiile la buget. Cercul vicios.

Desigur exportatorii câştigă, beneficiind de un curs umflat. Dar ce afaceri sunt acelea care se bazează pe speculă?

Rezultatul este că mai pierdem un an. Un an în care investiţiile îndrăzneţe – adică cele care aduc cu adevărat valoare – vor lăsa locul pragmatismului. Şi atunci întreb:

Chiar crezi că politicul nu îţi influenţează viaţa?

 

Atenţie la patima indicatorilor!

Se întâmplă ca oamenii de business să aibă diferite vicii: unora le place să citească mult (dacă acesta poate fi numit viciu), altora le place să bea un wisky fin sau să tragă din trabucuri scumpe. Alţii, în schimb, şi nu puţini, dau în patima indicatorilor de business. 

Trebuie să recunosc că şi eu am avut o vreme  – şi încă mai am parţial această tendinţă – de a vedea cifre peste tot: măsor potenţiale;  mă plimb prin magazine încercând să estimez valoarea vadului comercial pentru o afacere sau corelând mărimea de la pantofi a clienţilor cu valoarea medie pe care o consumă pe bon.

N-ar fi ăsta un mare viciu, numai că patima analizării în exces atrofiază flerul în afaceri. Limitează instinctul de killer şi dorinţa de asumare a unui risc.

Totuşi, săptămâna trecută, ne-am hotărât (adică prietenul şi clientul meu, Alex Văcaru de la Regency împreună cu mine) să asamblăm  o statistică ceva mai curioasă:

cu cât se tranzacţionează de fapt imobilele din Braşov?

Adică nu cât se cere! Ci care este valoarea efectivă, post negociere, a tranzacţiilor. Activitatea asta necesită însă o documentare serioasă.  Scopul final: să estima tendinţa pieţei, cât mai aproape de realitate. Să vedem care este puterea de negociere a clienţilor pe timp de criză.

Aşadar în maxim două săptămâni o să citeşti aici şi aici informaţii interesante, o să vezi grafice drăguţe şi colorate şi, nu în ultimul rând, o să vezi care este cu adevărat valoarea pieţei imobiliare din Braşov.

Astăzi mi-am făcut program

“Politics arises between men…and so quite outside of man.” Hannah Arendt, The Promise of Politics. Centre Pompidou, Paris. (sursa)

Am fost rugat recent de o prietenă dragă sa o ajut la un mic studiu legat de primarii din Bucureşti şi implicarea lor în proiecte comunitare. Ma rog…studiu îmi place mie să-l alint, e vorba de fapt de un desk research care implică o activitate de săpat ceva mai intensă şi, venind din zona politicului, mai murdară. Mi-am spus că dacă-i ordin cu plăcere, că şi-aşa ce să fac altceva într-o zi de sâmbătă (?!) …

Dar sarcina asta mi-a adus aminte de un proiect, un amplu studiu de piaţă, la care am participat în calitate de analist, prin 2008, pe vremea când lucram la EP. A fost unul dintre cele mai complexe proiecte, care a rezultat într-un monstru de peste 150 de pagini (slideuri). O să vă explic puţin mai jos de ce a fost atât de complicat. Pe scurt, una dintre cele mai mari companii de salubrizare din Portugalia şi-a manifestat interesul de a investi pe piaţa din România şi, eventual, de a achiziţiona una dintre companiile locale de salubrizare. Iar rolul nostru era de a le furniza toate informaţiile posibile (analiza pieţei, estimarea potenţialului, analiza indicatorilor, a concurenţei, bursa zvonurilor, posibile probleme vs soluţii ş.a.).

Dar proiectul a fost mult mai complicat decât a părut la prima vedere: industria gunoaielor este puternic legată de zona politicului. Nu întâmplător. Informaţiile publice erau greu de obţinut, dedesubturile contractelor erau greu de înţeles şi, cel mai dificil, cum explicăm clientului mecanismele unei industrii care aduce mai curând cu Cosa Nostra decât cu Adam Smith. 

Mult am mai săpat la acel proiect. Cu greu şi prin efort susţinut de marketing a reuşit colegul meu şi manager de proiect să găsească contacte ale oamenilor de decizie din  marile companii româneşti.

Oricum, the job was done: portughezii au înţeles, şi-au văzut de treabă şi n-au investit. Le-a rămas site-ul în limba română şi, din câte ştiu, cam atât legat de România. Chiar dacă, consultanţa într-o eventuală achiziţie ne-ar fi adus nouă, ca şi companie, faimă şi bani, atunci am învăţat pentru prima dată: clientul trebuie să ştie tot adevărul, chiar dacă nu este în interesul tău, ca şi consultant. 

Şi inovatorii dau faliment!

Falimentul Kodak

În 2009 şi, pentru a doua oară în 2011, Polaroid dă falinent.

Zilele trecute e rândul Kodak să îşi închidă producţia de camere digitale.

Nici nu mai ştiaţi că există, nu? Poate unii nici nu ştiu cu ce se ocupă. Pe scurt, Kodak a luat naştere acum mai mult de 100 de ani (1880) şi şi-a pus amprenta masiv pe industria foto, şi pe cea cinematografică. În anii ’70, compania deţinea o cotă de piaţă de 90%  în SUA, pentru filmele foto, poziţia dominantă fiind pastrată până în anii ’90.

Polaroid echivalează cu inovaţia în fotografie, încă din 1948 (înfiinţată în 1937). Fotografie instantă, fotografie pentru toţi. User-friendly, relativ accesibilă la preţ.

Vi se pare cunoscut?

Apple se (şi ne) hrăneşte cu inovaţie. Face ca tehnologia sa fie accesibilă şi pe înţelesul tuturor.

Facebook poate nu emană atât de multă inovaţie, dar este cu siguranţă una dintre companiile de top, care ating masele, care crează triburi (Seth Godin).

Kodak avea la produsele sale (filmele clasice) marje de profit  mari. Aveau know-how, aveau brevete de invenţie,  monopolizau piaţa. “It’s a Kodak Moment” este şi acum unul dintre cele mai reuşite sloganuri.

Polaroid deţinea în 1991, o marjă de profit de peste 30%. În 1970 vindea în valoare de jumătate de miliard de dolari şi era unul dintre cele mai bine poziţionate branduri din lume.

Apple în prezent se laudă cu un profit uriaş pe 2011 (mulţi ar zice un maxim greu de re-atins): 6,6 miliarde $ profit net în trimestrul al 4-lea, echivalent ultimelor luni din 2011.

Facebook a generat vânzări de 4 miliarde de dolari în 2011 şi estimează pentru 2012 un total de 5,7 miliarde $. Deci o creştere serioasă.

Atât Facebook cât şi Apple par de neoprit acum. Doi giganţi, diferiţi în cifre brute, dar comparabili în inovaţie, reach şi marje. Exact aşa cum, Kodak şi Polaroid păreau că sunt invincibili pe piaţă dintotdeauna şi pentru totdeauna.

Ce vor face Facebook si Apple pentru a preveni falimentul?

Kodak si Polaroid nu au beneficiat de oameni care să prevadă impactul digital pe piaţă. Impact digital ce a propulsat Apple şi Facebook. Inovaţia nu a reuşit să salveze cele două foto-companii, deci nu va reuşi să le salveze nici pe acestea două din zilele noastre. Nu exclusiv. Adaptabilitatea la cerinţele pieţei, deciziile strategice curajoase şi inovaţia continuă pe mai multe planuri (productie, management, produs, pret, marketing, distribuţie) par elementele vitale de menţinere pe piaţă.

Uşor de zis.