Am mai spus aici că nu mă pricep la social media. Tot ceea ce fac eu și toate recomandările mele către alții sunt lucruri de bun simț. Poate tocmai de aceea observ anumite idei – unele promovate de marile corporații – care mi se par nepotrivite.
Și tot din această cauză pot vedea câteva strategii simple pe care mai nimeni nu le pune în practică. Sau cel puțin nu intenționat.
Ce fac majoritatea companiilor pe Facebook? Aleargă disperate după reach, prieteni, fani, like-uri și share-uri. Este un calcul pragmatic, care ar aduce notorietate fără margini. Și, aparent, fără noimă. E ca și când ai împărți flayere în tot orașul Brașov. Sau în București. Sau în toată România.
Ai 22 de milioane de flayere și te rogi să ajungă la cei care trebuie. Adică cei care vor fi clienții tăi sau care te vor recomanda. De cele mai multe ori aceștia nu reprezintă nici măcar 1% din toată populația. Și după ce flayerul va ajuge la ei, o să speri să le placă (like) și să se laude cu ele (share).
Dar ce-ar fi dacă ți-ai selecta “prietenii” și dacă ai împărți numai câteva zeci de mii de flayere, care să ajungă direct la cei care te interesează? În termeni de marketing asta se numește targetare.
În termeni de social media asta s-ar putea numi filtrarea prietenilor. În termeni de “viață de zi cu zi”, avem de-aface cu ceva de bun simț: înconjoară-te de oameni de calitate, de la care poți învăța ceva.
Oameni care se luptă pentru ceea ce gândesc, oameni care prețuiesc ideile bune și împărtășirea lor. Experți în ceea ce fac. Prieteni care știu să critice dar și să asculte, pentru care argumentul chiar înseamnă ceva.
Niciun specialist de social media nu mi-a spus asta: să am o listă de fani/prieteni de calitate. De la care să învăț zilnic ceva și cu care să merite să împărtășesc ceva. Probabil este un principiu atât de simplu, încât pentru unii vine instinctual.
Dar care ar trebui să fie, ca în viață, prezent în abc-ul social media. Dacă există așa ceva.
Acasă