Consumul, această prinţesă capricioasă a economiei, pare-se că şi-a lăsat piţiponcelile deoparte în vara ce s-a încheiat. S-au făcut mai multe plinuri, pentru mai multe drumuri înspre mall, hypermarketuri şi litoral, de unde s-au cumpărat mai multe mâncăruri, ţoale şi beri. În comparaţie cu aceleaşi luni din anii trecuţi.
Asta poate arăta 2 lucruri: consumatorul român ori a prins curaj, ori s-a obişnuit cu frica. Oricum ar fi, dă drumul la bani.
Dintre toate ameninţările tacite ce pot distruge o economie, frica este una dintre cele mai perverse. Frica de a consuma, cu gândul la ziua de mâine. Frica de a investi, cu gândul la taxele de mâine. Frica de a ieşi din casă, cu gândul că distracţie găseşti şi indoor. Pe gratis. Frica de a angaja, cu gândul că un om poate să muncească cât doi pe timp de criză.
Acesta este cercul vicios al fricii.
De aceea nu cred în barter. Lipsa circulaţiei banilor este semn de bolnăviciune economică. De aceea oraşele mici stau în loc, nu numai din cauza lipsei de bani; ci şi cauza lâncezelii cu care se dă drumul la bani.
De aceea strategiile de marketing care nu trezesc emoţie îşi duc afacerile la groapă: atunci când principalul argument de vânzare este logica (“cumpără de la mine pentru că ai nevoie”) trebuie să te aştepţi ca la un moment dat clienţii tăi să te taie de pe listă atunci când o duc mai greu.
Dar dacă mesajul tău de comunicare spune: “Ştiu că nu ai nevoie de produsul meu. Dar nu-i aşa că îl meriţi?”?
Emoţia deschide buzunarele în perioade de frică economică. Te face să te duci la mare deşi ştii că benzina e scumpă, iar drumul execrabil. Te face să stai la terasă şi să bei o cafea cu 200% adaos comercial.
Te face să spui “WOW!” nu “hmmm”.
Acasă