Recomandări din offline #12

12 angry men

1. Hatfields & McCoys este o mini-serie TV la care recunosc că inițial m-am uitat curios fiind de peisajele din România. Deosebit filmat, 90% dintre scene sunt afară și se pot vedea peisaje de vară, toamnă, iarnă greu de creat în orice locație. Pe parcurs, filmul m-a prins chiar dacă mi s-a părut desigur exagerat.

Totuși, mare mi-a fost mirarea citind despre “the Hatfields-McCoys feud”, o poveste reală despre rivalitatea dintre două clanuri. Americanii folosesc expresia like Hatfields and McCoys atunci când vor să exprime dușmănia acerbă dintre două părți. De aceea, Hatfields & McCoys este genul de film în care nu trebuie să te atașezi prea mult de personaje pentru că urmează să dispară pe parcurs. Filmul merită văzut dacă dacă n-ai prea multe de făcut într-o zi ploioasă de toamnă.

2. În Piața Sfatului încă mai poți prinde Expoziția de Fotografii Orașul Memorabil. Ce poți învăța de acolo? Dacă stai să analizezi la detaliu, vei observa cât de mult s-au schimbat lucrurile în Brașov în ultimii 60-80 de ani, unele în bine altele în rău. Cu puțin fler, îți poți imagina cum o să arate peste 20 de ani.

Pe mine personal mă fascinează pozele anilor ’90. Nu te poți uita la ele, iar apoi să afirmi că lucrurile nu s-au schimbat aproape deloc.

3. 100 de Idei Geniale de Copywriting (Andy Maslen) este o carte pe care o deschid ori de câte ori intru într-o pană de inspirație. Dintre toate tehnicile de scriere am tras o concluzie principală: cu cât scrii mai simplu, mai concis și mai la obiect cu atât ai șanse mari sa te faci convins. De bun simț, dealtfel.

4. În weekend la Brașov e Târg de Toamnă. Să nu te aștepți la prețuri mici și la producători harnici, dar astfel de evenimente au farmecul lor. Mai ales că e și în Piața Sfatului. Și apoi poate poți pune în aplicare ce am scris aici.

5. 12 Angry Men (cel cu și de Henry Fonda, din 1957) este un film psihologic incredibil, despre conluzii pripite, forță de convingere, putere de argumentare, prejudecăți și alte asemenea lecții de viață. Nu este un film greu, nici măcar lung dar îți garantez că nu ți-l vei scoate din minte prea ușor.

Comentează

Your email address will not be published. Required fields are marked *