Este un slogan peste care am dat de curând şi care mă duce cu gândul la modul în care mulţi manageri sau marketeri de la noi înţeleg să înţeleagă clientul.
O cercetare de piaţă bine făcută este întotdeauna relevantă dar asta nu înseamnă că rezultatele trebuie orbeşte puse în practică. Să luăm de exemplu pieţele alimentare: dacă clientul zice că vrea o tonă de zahăr – îi punem o tonă de zahăr în cerealele alea. Dacă clientul habar nu are ce-i aia o cafea bună – nici vorbă să îi explicăm printr-o campanie de comunicare – NU – îi dăm prafuri dubioase la plic, instante, cu o pseudo-frişcă praf şi mult zahăr (3 în 1!) ca să fie clientul amăgit că se simte şi el om mare şi bea o cafea cu colegii de dimineaţă.
Nu mai zic de bere, care a ajuns mai mult apă decât bere. Şi culmea, cei care ajung prin Belgia, Olanda sau alte tări cu o cultură a berii şi care sorb din aroma puternică a băuturii locale, capătă brusc complexul obscurantismului neamului din care se trag:
Uite frate ce bere au ăştia! Asta e bere adevărată. Nu ce bem noi în România!
Aceeaşi oameni pe care, întrebându-i ce le place la o bere, 7 din 10 or să răspundă: “Să nu fie amară!”.
Ceilalţi 3 din 10 sunt fanatici. Ciudaţi. De nişă. Pentru ei, se face o bere mai tare, scumpă, amară şi cu spumă. Adică exact produsul original.
Păi cum crezi că au apărut atâtea sortimente de bere cu lămâie?! Sau cafea care nu trebuie să fie neapărat neagră (!)?
Nici un producător, nici un marketer sau agenţie nu îşi asumă riscul de a îşi educa piaţa. De a le insufla o cultură a consumului. Devin sclavii mofturilor şi comodităţii clientului sub pretextul:
Asta cere piaţa!
Se aplică şi în presă, acolo unde televiziunile sunt ahtiate după audienţe, nebăgând în seamă că audienţele produse de programele lor puerile nu atrag decât consumatori irelevanţi. Care pun preţul înainte de toate, ingnorând total brandul. Astea sunt premisele unor pieţe subdezvoltate.
Ce-ar fi dacă un potenţial consumator de ceai ar descoperi brusc beneficiile unui ceai negru bine făcut şi prezentat? Sau un profesor universitar s-ar delecta surprins cu un spectacol de teatru la oră de maximă audienţă pe ProTv? 2,3,4-8 săptămâni la rând.
Aşa cum telespectatorii au fost retrogradaţi cu timpul de emisiunile penibile cerşetoare de audienţe, vor fi şi educaţi unii dintre ei.
Trebuie doar să iei în calcul nu (numai) ce spune acum consumatorul, ci mai ales ce gândeşte.
3 Comments
Cu siguranta avem costuri mari pentru a educa publicul. Constientizarea beneficiului care sa amortizeze costurile este un proces destul de abstract si cred ca tine de o maturitate sociala pe care sa fim seriosi, n-am avut cum sa o cultivam.
Ceausescu avea doar 4 clase si era doar un reparator de incaltaminte, pana la teorii politice si economice e drum aproape imposibil de parcurs.
Cel mai frumos paradox il gasesc in reclamele de la Cavadoro, Unirea. Replici din aceste reclame au intrat deja “in folclor”, adica fac parte din mentalul colectiv.
Nu e drept sa-i zici unui copil de 14 ani ca nu va ajunge pilot si nici inventatorul teleportarii. E mai frumos sa-l vezi crescand 😉 Nu?
Cu alte cuvinte, “N-ai cu cine, niste tarani!” 🙂
Pingback: DorinAlexandrescu.ro » Cum descoperi ce gândesc clienţii tăi