Sau de ce cred eu că ar trebui sa fie.
În idealismul meu din trecut, aveam convingerea că un guvern de tehnocrați ar fi salvat România. Specialiștii, profesioniștii, experții. meseriașii din țara asta și-ar fi dat mâna pentru a transforma societatea și economia.
În prezent îmi vine greu să văd un manager român, fie el și de multinațională, că poate influența un plen de pe podiumul parlamentului, pentru a-și trece legile, oricât de bune ar fi ele. Sau că are el răbdarea de a se lupta cu toate hățișurile birocratice. Sau că poate ține în frâu toate grupurile de interese, fără compromisuri majore. Sau că nu pică în capcanele celor care ar încerca să-l corupă.
Specialistul este obișnuit să acționeze și să ia decizii. Să se impună prin ierarhie sau competențe, mai puțin prin fler sau compromisuri.
Marii politicieni din Europa actuală și din istoria României nu au fost cei mai buni specialiști în ceea ce făceau. Poate tocmai de aceea au și fost “expulzați” în politică. Care expert s-ar mulțumi oare cu mediocritatea politică în pofida prestigiului profesional?
Dacă ar fi cazul să fii reprezentat într-o sală de judecată, ce ai alege între:
- un avocat descurcăreț, sigur pe el, bun negociator
și
- un “băiat cuminte”, bun profesionist dar incapabil de a-și impună ideile?
Eu l-aș alege pe primul. Așa cum aș alege să fiu reprezentat de un guvern de oameni abili, buni pe ceea ce fac, dar excepționali negociatori și diplomați. Chiar dacă asta presupune o doză de ipocrizie, compromis, rigiditate și “jmecherie pozitivă”. Pentru a-și impune ideile și a nu fi corupți, politicienii trebuie să fie și curve. De aceea “băieții buni” nu au reușit niciodată în politică. Ei dau echilibru mediului privat. Și acolo ar trebui să rămână.