Apus în Deltă. Mila 23

După multe vacanţe petrecute în România, printre care şi cea care tocmai s-a încheiat, mă pot declara cunoscător în ale turismului în zonele consacrate, rurale cum ne place să le alintăm. În fapt, putem considera tot turismul de la noi ca fiind agro-turism, n-am auzit pe nimeni să se ducă în Bucovina sau pe Valea Izei la hotel.

Excepţie face bineînţeles litoralul, acolo unde este un turism de circumstanţă: ne-am caza şi în canale dacă ar avea aer condiţionat şi plase de ţânţari.

Aşadar, după ultima escapadă prin ţară am putut să sintetizez mai bine cele 5 elemente pe care se bazează turismul nostru intern (agro):

1. Bucureştenii: Turiştii din Braşov-Bucureştenii=100 turişti/vară/Braşov. Huliţi în unele zone precum Braşov (în oraş), arătaţi cu degetul în trafic, obsedaţi de escapade din caniculă şi inventatorii turismului de weekend, bucureştenii sunt esenţa turismului intern.

Dacă ei n-ar exista, pensiunile s-ar reduce la sfert; Bran-Moieciu ar fi un fel de Băile Herculane. Ei fac banul să circule, au apetit către consum, făceau coadă la Fornetti, acum beau cafele scurte pe Republicii şi în Piaţa Mare. Vizitează chestii, fac plinuri la benzină, se înfruptă din mâncăruri tradiţionale.

În orice zonă din ţară vei găsi o maşină de Bucureşti parcată la pensiunea la care stai. Au un impact major asupra turismului.

2. Ospitalitatea. L’hospitalite Roumaine nu este un mit. Este mai grav: este rezultatul chefului şi al interesului gazdei. By default, proprietarii de pensiuni sunt/ar trebui să fie primitori. Scrie în fişa postului: obiectul activităţii lor este să primească bine turiştii. Pentru ca aceştia să se simtă bine, să consume şi să mai revină.

Aici am remarcat ceva în ultimii 5-6 ani: în zonele consacrate, cu cerere constantă (Bran-Moieciu, Mărginimea Sibiului, o parte din Deltă) gazdele primitoare s-au transformat în proprietari de pensiuni plictisiţi şi plini de pretenţii.

Prima lor grijă atunci când îi suni este să-ţi dea contul bancar pentru avans. La faţa locului vei descoperi reguli: fără gălăgie după o anumită oră, nu călcaţi iarba, nu faceţi grătar şi altele pe parcurs.

Ciudat este că de multe ori clientul nu are pretenţii sau percepe diferit: el a venit acolo să se simtă bine, nu contează că plăteşte în plus, nu-şi dă seama că nu are prosop în cameră, că mâncarea este una de cantină sau că apa caldă este limitată.

O să dau exemplul pensiunii la care am fost în Mărginime, care are reviewuri contradictorii pe internet: gazdele au fost şi primitoare şi dezamăgitoare în acelaşi timp. Dacă n-ar fi fost cadrul natural deosebit, în mod normal această pensiune ar trebui să dispară în câteva luni, prin felul în care gazdele înţeleg să facă afaceri. De ce?

S-au obişnuit să dea turiştii năvală. Numai în seara de sâmbătă în care am stat, au venit 20-30 de maşini căutând cazare. De aceea uită să fie atenţi la detalii. Te tratează de parcă ţi-ar face un favor. Îţi cer bani pentru biciclete sau pentru a folosi aragazul. Iar dacă nu iei masa la ei, atunci nici drum bun nu-ţi mai urează.

Exact opus a fost comportamentul superbei pensiuni din Gura Humorului (vezi foto), la care m-aş duce oricând sau a surprinzătoarelor gazde de la Baia de Fier (?!).

Pensiune Ecologică Gura Humorului

3. TuristInfo.ro. Acesta este instrumentul fără de care agro-turismul românesc s-ar duce de râpă. Este ca Adwords pentru multe afaceri pe care le cunosc. Este simplu, direct, informativ. Şi este sub aceeaşi formă de 5-6 ani. La un moment dat va trebui să ridice ştacheta. Sunt foarte curios să văd în ce fel.

4. Autenticitatea. Încă sunt mulţi proprietari de pensiuni care nu au înţeles de ce turiştii aleg să călătorească printr-o ţară cu drumuri infinite, proaste, cu căruţe la strânsul fânului, biciclişti beţi, câini şi trenuri nesemnalizaţi/te pentru a vizita biserici vechi, drumuri înălţate, cimitire umoristice sau muzee fără ghizi.

Pe lângă clişeele precum linişte, fuga de tumultul oraşului sau relaxare, agro-turiştii caută şi acel ceva adevărat. Care să nu fie fals. Autentic. Am mai spus-o, tranzistorul lu’ bunica de pe hol nu este autentic.

Am întâlnit la Horezu o familie de antreprenori-artişti care definesc cel mai bine autenticul. Familia Pietraru face olărit. Au un atelier care te îţi sare în ochi de prima dată (vezi foto), acolo au exponate proprii, de prin ţară şi tot acolo olăresc în faţa ta. Îţi arată cum se face ceramică autentică.

Atelier Ceramică Horezu Familia Pietraru

La 20 de metri de atelierul lor încep comercianţii. Am zis să-i vedem şi pe ei: poate sunt mai ieftnini, poate sunt şi ei olari. I-am vizitat şi ne-am întors la Pietraru.

“Ştiam că o să veniţi inapoi. Eu nu v-am spus nimic de prima oară, dar mulţi revin la noi”

90% din marfa de la comercianţi este made in China şi Bulgaria. La Pietraru se simte autenticul. Am cumpărat de la ei, ne-au făcut reducere, eu îi recomand. Astfel funcţionează o afacere sănătoasă.

5. Norocul! Numai că nici nu se gândeau cei de la Horezu ce pleaşcă le-a căzut în cap odată cu deschiderea drumului Transalpina (vezi foto). Chiar dl. Pietraru îmi spunea: “Turiştii în Horezu erau ca şi caprele negre.”

Fiecare loc frumos de cazare l-am descoperit din noroc. N-aveau loc la altele sau tocmai se eliberase ceva la ei. Am greşit drumul şi aşa am dat de ei. Nu mi-au fost recomandaţi, nu s-au distins cu nimic pe turistinfo. Puteam la fel să am ghinion. Am avut noroc că am găsit un locşor drăguţ la Vişeu, la Dubova (vezi foto), la Cheile Cibinului, lângă Zărneşti sau că am dormit în fân dar confortabil şi autentic la o pseudo-pensiune din Roşia Montana (vezi foto).

Atunci când afacerea ta se bazează pe noroc, să nu te plângi când te va lovi şi ghinionul.

Trasalpina la apus

Cazare în fân la Roşia Montana

Relaxare la Dubova, la Cazanele Dunării