18 minute cumulat m-am uitat la noul show al ProTv, Masterchef. Nu sunt un fan al emisiunilor de divertisment, deci am rezistat eroic. Dar m-a atras acum acest show pentru că, pe de o parte, sunt pasionat de gătit şi de filosofia bucătăriei trăite şi, pe de altă parte, eram curios să văd cum transpune ProTv-ul în România şi de această dată un concept pe care îl cunoşteam dar care este nou la noi.
Ca întotdeauna, ProTv a ştiut exact ce-are de făcut:
După cantităţile nemăsurate de teasing şi promovare pe toate căile posibile a unei emisiuni de mijlocul săptămânii, ProTv a dat drumul la o producţie impecabilă: lumini, decor, regie, muzică, poveste; totul este la locul său pe o astfel de scenă.
La asta contribuie desigur şi exploatarea emoţiile participanţilor, implicând astfel publicul în acelaşi angrenaj al reacţiilor incontrolabile. Un public pasiv nu o să-ţi fie niciodată loial.
Aţi observat probabil cum totul pare natural deşi e foarte multă regie în astfel de show-uri; nimic nu este lăsat la întâmplare, dar totuşi nimic nu pare fals. Sunt multe gesturi de amploare, exagerate: enervare punctuală, lacrimi spontane, bucurie dezlănţuită – toate astea fac ca publicul să îşi dea cu părerea; când personajele trăiesc, atunci trăieşte şi lumea de lângă ei.
Telespectatorii se scindează astfel: vedetele spectacolului niciodată nu sunt politicaly corect; ei judecă, îşi dau cu părerea, sunt subiectivi şi dau verdicte uneori jignitoare. Asta îi face pe oamenii din faţa televizoarelor să comenteze, să ia partea unor concurenţi, să acuze gazdele emisiunii. Asta agită spiritul competitiv şi îi face să revină din nou şi din nou în faţa televizoarelor.
La asta se mai adaugă şi impresia că oricine poate să ajungă acolo, să fie vedeta show-ului. Ingredientul care contribuie decisiv la hipnoza generată în rândul audienţei.
Nici nu trebuie să ştiu cifrele de rating. E clar ca cei din Pache Protopopescu au dat din nou lovitura cu aceeaşi reţetă reîncălzită de ei şi de alţii din afară, uşor de analizat dar greu de reprodus de alţii de la noi.