Tag Archives: Maria Raducanu

Recomandări din offline #7

Junii, 22 Aprilie 2012 291a

Dacă tot n-am mai avut timp (deși lipsa de timp e întotdeauna o scuză) să scriu așa cum aș fi vrut pe acest blog, am totuși lucruri de împărtășit. Chiar dacă nu au toate link, pentru că nu toate lucrurile frumoase se întâmplă pe internet. Dimpotrivă.

1. Freedom Jazz Festival are loc în acest weekend la Șarpele Roz în București, iar line-up-ul este aproape perfect. Nu știu pe care dintre cele 3 zile aș alege-o: Marius Mihalache, Irina Sârbu, Nadia Trohin, Alex Man, Harry Tavitian sau Maria Răducanu (despre care vorbeam data trecută) au toți darul de a te scufunda în scaunul pe care șezi și de a te duce prin toate stările posibile.

Freedom Jazz Festival este un excelent preambul pentru Festivalul de Jazz de la Sibiu, care începe în această duminică și se termină duminica viitoare. Avem muzică de calitate, trebuie doar să nu te mulțumești cu ceea ce ți se oferă.

2. Pentru că ne apropiem de Duminica Tomii (prima duminică după Paște), cei din Brașov sunt familiarizați cu sărbătoarea Junilor, incadrată în ultimii ani de zilele Brașovului. Parada junilor este poate cel mai de anvergură eveniment care serbează tradiția în România. Dar pentru a-l înțelege în profunzime, trebuie să știi cine sunt Junii Brașovului și ce vor ei și trebuie să urmărești această sărbătoare de la început, direct la sursă: în Piața Unirii din cartierul Șchei (chiar dacă poate ți-e mai ușor pe Republicii). Dacă vrei să faci poze frumoase, am observat în anii trecuți că pe strada Hirscher e și lumină bună (semi-umbră), nu e nici înghesuială, iar caii și junii sunt  aproape.

3. Știm la ce se gândește toată lumea atunci când vizitează orașul Amsterdam. Eu unul mă gândesc la piața de flori din Amsterdam (Bloemenmarkt). Mi-e greu să v-o descriu fără clișee așa că mai bine vă îndemn să o vizitați.

 

 

Recomandări din offline #6

DSC_3815b

1. Vă recomand să vă găsiți timp în această vacanță sau în orice alt weekend pentru un “village break” la Viscri. Trecând peste toate clișeele legate de satul transilvan și cum este văzut el peste hotare, o să găsiți acolo un lucru greu de admirat numai de la TV sau din poze: culori multe, autentice și vesele și apă rece servită direct din uluci.

2. Scurtmetrajul “Cheful” este cel mai simpatic astfel de film pe care l-am văzut în ultimul an. S-a întâmplat la ShortsUp, iar de atunci nu am mai dat de el. Dacă îl vedeți pe vreun afiș sau în vreo librărie – vă promit că o să vă distrați copios. Recomand cu subtitrare (o să vedeți de ce), deși e românesc.

3. Oriunde vedeți că o să cânte Maria Răducanu veți ști că vă așteaptă o experiență din care cu greu că reveniți. Se naște un soi de mahmureală care ține vreo 2 ore după un astfel de live. Căutați Cristina – Maria Răducanu pe youtube dar nu ratați live.

4. Tot la capitolul muzică – de data aceasta greu dacă nu chiar imposibil de revăzut live – vă îndemn să cautați, să găsiți, să cumpărați și să ascultați dvd-ul Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei. Alexandru Andrieș, Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Nicu Alifantis cântă perfect prin 2004 (ca și azi) la circul Globus. Dar mai ales împreună. Pe dvd veți găsi și un bonus: in 2010, la lansare, rememorează ei momentele concertului. Simpatici.