Tag Archives: Social Media Brasov

Câteva (ne) definiții despre marketing

4.3

N-am pretenții de la bunica mea să știe ce-i ăla marketing; deși, dacă îi explic și-i fac o paralelă cu piața din cartier, e posibil să aibă habar. Nici măcar de la unii dintre foștii colegi de facultate nu am pretenții – îmi dau seama că au ieșit din facultate la fel cum au intrat: fără să-și dea seama.

Știm deja cum cultura  de business în România nu este foarte dezvoltată. Este și normal dacă e să analizăm evoluția mediului de business în ultimii 15 ani: suntem probabil la stadiul epocii de bronz. Banii se țin la ciorap, investițiile se fac doar dacă au miros de speculă sau “tunuri”, iar universițile de profil crează diplome, nu specialiști.

Dar mă intrigă (încă) diferitele reacții ale unor oameni (șefi/patroni/antreprenori) care mă contactează cu anumite așteptări, convinși că marketingul este exact ceea ce ei cred că este. Și este dreptul lor să creadă. Problema apare atunci când aceștia sunt convinși iremediabil, iar dezamăgirea lor când află că lucrurile nu stau chiar așa, este direct proporțională cu insuccesul propriei afaceri.

Iată câteva definiții negative sau clișee despre marketing culese și adaptate în ultimii ani:

1. Marketingul îți aduce clienți.

Putem spune și așa, dar este cel puțin incomplet. Vânzările îți aduc clienți. Marketingul îți aduce potențiali clienți. Sales Leads, după cum se numesc în alte limbi. Marketingul transmite mesajul, comunică, poate contribui la convingerea și fidelizarea clientului, dar nu îți aduce clienți.  

2. Marketingul îți salvează afacerea.

De obicei când îți dai seama că trebuie să faci marketing ca să-ți salvezi afacerea este deja prea târziu. Eventual managementul marketingului îți salvează afacerea. Adică optimizarea metodelor pe care deja le-ai folosit. Și o schimbare radicală de strategie.

3. Există specialiști în marketing.

Există specialiști în marketing la fel de muți cât există și in social media. La cât de mult se schimbă acest domeniu și la cât de departe suntem de a găsi soluții la criza consumului în UE sau în România, aș vrea să văd și eu acei specialiști. Putem spune că există specialiști în advertising, există creativi extraordinari, există autori de cărți care scriu despre marketing incredibil. Dar despre specialiști vorbim la inginerie.

4. Social media este marketing.

Social Media este doar o sub-componentă a marketingului, parte a strategiei on-line. Nu toți oamenii de marketing se pricep la social media (dimpotrivă). E ca și când ai avea pretenția de la un neurolog să te trateze de cancer (comparații pur întâmplătoare 🙂 ).

5. Publicitatea este marketing.

Cu gândul acesta se îndreaptă tinerii către facultatea de marketing. Visează să aibă idei de sloganuri, să facă clipuri publicitare, prezentări în power point pentru clienți dați pe spate. Parte a mixului de marketing, publicitatea este o parte importantă a succesului unei afaceri. Atât.

6. Planul de marketing este un moft sau o cerință inutilă a proiectelor de finanțare. 

Este un moft la fel cum și revizia unei mașini cu care pleci la un drum de 2500 de km este un moft.

7. Marketingul este acea acțiune prin care concepi, editezi, printezi și răspândești pliante, broșuri și alte hârtii.

Mă gândesc că nici n-are rost să comentez o astfel de afirmație. Mi-aduc aminte prin 2009 când afacerile mici începuseră să scadă drastic, iar parbrizele mașinilor și cutiile poștale erau pline de flayere. A durat vreo 2-3 luni nebunia asta până când au dat faliment. Citiseră ei pe internet să așa se face marketingul. Și și-au pus secretare la treabă.

Dealtfel, mulți oameni de marketing sunt angajați pentru a face treabă de secretariat. Tocmai de aceea, chiar dacă au potențial, și-l pierd pe drum. Și se blochează în limitele administrative specifice unei firme mici.

8. Vânzările și marketingul sunt două lucruri care n-au legătură.

Cunosc companii în care agenții de vânzări nici nu știu cine este angajat la marketing. Au impresia că băiatul ăla de la “tehnic”, care stă toată ziua la calculator se ocupă de asta. Vai de omul de vânzări care nu știe noțiuni elementare de marketing. Așa cum, vai de cel de la marketing care nu știe vânzări. Piața îi va exclude rapid. Pe merit.

9. Marketingul este acea activitate prin care se dau telefoane încercând să obții întâlniri sau vânzări.

Acestea sunt vânzări directe. Vânzări disperate directe. Orice om de marketing care încurajează această strategie nu își respectă meseria. Sau e leneș. Sau nu se pricepe.

10. Omul de marketing face site-uri. 

No comment.

Dar ce este marketingul până la urmă? Să nu vă așteptați să dau o definiție. Pentru asta există wikipedia. Tot ce pot spune este că marketingul cuprinde activități, tehnici și strategii de comunicare, advertising, PR, publicitate, on-line, management, HR, social media, vânzări, follow-up și fidelizare, branding, cercetare de piață, inovare a produsului, optimiare de costuri. Pentru că degeaba ai idei super creative de promovare dacă produsul e infect. Și degeaba ai un produs premium dacă oamenii de vânzări nu sunt recrutați cum trebuie.

 sursă foto

 

Social Media în B2B. 4 motive contra, 5 argumente pro.

Dacă acum câteva luni eram destul de convins că Social Media poate fi un moft ineficient (de parcă ar exista mofturi eficiente) pentru companiile care vând altor companii, de curând mi-am nuanțat opinia.

De fapt unghiul de vedere este altul: eficiența unei strategii de marketing nu se măsoară exclusiv în puterea acesteia (a strategiei) de a aduce clienți în mod direct. Cu alte cuvinte, NU, social media nu aduce clienți. Cel puțin nu acum, nu direct.

Îți spuneam mai demult că nu sunt specialist în social media. Cu toate acestea, dacă firma ta ar vinde business to business, ți-aș zice că absența din social media este un moft ineficient.

Da, este time-consuming. Da, este greu să măsori impactul. Nu, nu îți va aduce clienți azi sau mâine. Da, poate fi costisitor.

Dar am pentru tine alte 5 argumente pentru care ar trebui să folosești social media chiar dacă serviciul sau produsul tău se adresează altor afaceri:

1. Follow-up și fidelizare. Activitatea de follow-up este cel puțin la fel de importantă ca și contactul inițial cu un client. Social Media te ajută să menții un contact constant cu actualii clienți. Le poți semnala că ești activ, că te dezvolți că nu ai uitat de ei. Îi poți face să înțeleagă mai bine produsul sau serviciul tău. Ajută la crearea unei relații altfel decât struct profesionale. Îi poți convinge – dacă mai aveau dubii – că tu ești expert în ceea ce faci. Toate astea duc la fidelizare.

2. Comunicare internă. Sunt sigur că majoritatea angajaților tăi sunt prezenți pe Facebook sau LinkedIn. Unii dintre ei mai citesc și bloguri. Dau likeuri, își măresc numărul de contacte. Ce-ar fi dacă ar citi articolele blogului companiei la care lucrează, ar da likeuri la postările contului de companie sau și-ar mări rețeaua cu potențiali clienți? Însușirea valorilor companiei este vitală într-o organizație cu pretenții. Dar este un proces greoi și de multe ori fals. Social media poate ajuta noii angajați să știe mai bine unde lucrează, ce se vrea de la ei, cum să comunice.

3. Creșterea brandului. Poate nu consideri asta o prioritate, dar brandul este acel “ceva” care va determina clienții nehotărâți să aleagă compania ta. Iar creșterea notorietății unui brand în mod convențional este foarte costisitoare. Social media este o bună cale de a  atrage atenția asupra companiei tale și de a pune bazele comunicării de brand.

4. SEO. Google nu mai este de mult ce credeai că este. O pagină pe google+, un cont pe Youtube, o pagină pe Facebook, un cont de companie pe LinkedIn, poziționarea pe Google Maps…toate astea vor umple prima pagină de căutări pe google atunci când clienții vor căuta date despre tine. Așa că ai 2 opțiuni: să controlezi tu conținutul rezultatelor căutării sau să lași clientul să caute haotic.

5. Avantaj competitiv. Aproape jumătate dintre managerii de companii b2b nu iau niciodată în seamă social media atunci când iau decizii în propria companie. Iar asta este o statistică din occident. Nu-mi imaginez mai mult de 1 din 5 manageri români să considere social media o strategie care sa influențeze deciziile de comunicare ale companiei b2b. Știi ce înseamnă asta? Că ai la dispoziție un instrument de marketing puternic pe care competitorii tăi nu îl folosesc (nu știu să îl folosească).

Mai stai pe gânduri?

Social Media b2b