Sunt unii care se gândesc acum:
Ce comunităţi avem noi pe la alţii?
România a ţinut ieri în şah Serbia, cu privire la negocierile obţinerii statutului de candidat UE al ţării din balcanii de vest. S-a cerut de către partea română introducerea unei clauze prin care să se monitorizeze statutul minorităţii vlahe din Serbia.
Cine sunt vlahii?
Cel mai bine descrie termenul de valah Neagu Djuvara în cartea sa, “O scurtă istorie a Românilor povestită celor tineri”:
Valah nu e un termen peiorativ, cum ar vrea ungurii sau alţi străini, de pildă grecii, să-l considere. Valah e un nume foarte nobil, dat de germanici tuturor romanilor, pornind de la numele unui trib celt care se numea Volcae, aşezat pe unde sunt azi Elveţia şi Austria. Aceştia s-au romanizat, astfel încât germanii, vecinii lor, cu vremea au numit volcae pe toţi romanii, pe toţi cei ce vorbeau limba latină.
Tot de la Volcae vin şi numele de Wales (Ţara Galilor) sau Valonia. Valahii sunt deci descendenţi ai romanilor răspândiţi în toată Europa (inclusiv noi). Vlahii reprezintă vorbitorii de daco-română stabiliţi pe Valea Timocului şi a Moravei din Estul Bulgariei. Acolo se află între 300.000 şi 400.000 vorbitori de română.
Deci pentru ei a militat diplomaţia română ieri. Totuşi, ca să nu ne gândim că dintr-o dată am găsit motiv să ne pese de comunităţile de vlahi, trebuie spus că ar fi şi alte 2 motive (cel puţin) pentru care România a condiţionează statutul de candidat UE al Serbiei:
1. Schengen: în primul rând este şi ocazia noastră de a pune condiţii şi de a arăta că putem avea argumente de negociere şi de presiune politică în cazul acceptării noastre în mult-râvnitul spaţiu Schengen. Cu alte cuvinte nici voi n-aţi vrut, nici noi nu vrem.
2. Concurenţa: Serbia ar deveni oficial ţinta multor investitori străini, investitori ce până acum au dat năvală în România şi Bulgaria. Dacă în privinţa Bulgariei ne-am fi descurcat noi, Serbia mai prezintă şi avantajul unei pieţe nu foarte mari, dar flămânde. Ceva de genul României la nivelul anului 1998-2000: fără supermarketuri multe, fără creditare masivă, fără servicii multe, gata să ofere facilităţi fiscale şi forţă de muncă ieftină.
Iată cum concurenţa nu se manifestă numai la nivel de individ şi de firmă. Ci şi la nivel de economii naţionale. Teoretic, la nivel micro, concurenţa duce la accelerarea calităţii. Vezi unde bat? Întârziată sau nu de România, pre-aderarea Serbiei ar trebui să fie o veste bună pentru noi, care să ne împingă într-o competiţie a competitivităţii economice.
Acasă