Uitându-mă la jocul Barcelonei nu pot să nu mă gândesc că fac parte din generaţia privilegiată care poate urmări live una dintre cele mai bune echipe de fotbal din istorie. Sau, după jocul de-aseară, putea.

Aveam nevoie de o echipă spectacol. Au fost aproape 10 ani (~1998-2008) de fotbal anost, previzibil, în care pragmatismul câştiga şi banul dicta. Nu a fost vremea echipelor mici devenite mari, aşa cum mulţi s-au scuzat, ci vremea echipelor mari impotente. Saturate şi fără vlagă.

Aveam nevoie de Barcelona care să ne arate de ce ne-am mai pierde vremea cu un sport care ne oferea maxim 2 meciuri spectaculoase per competiţie.

Şi, dacă tot mă uit, încerc să învăţ. Pentru că, chiar dacă a pierdut sau, în special pentru că a pierdut, Barcelona oferă câteva lecţii de management şi de dezvoltare preţioase. Ce are atât de diferit această adunătură?

În primul rând, jucătorii Barçei dovedesc că imaginaţia debordantă este rezultatul exerciţiului, al repetitivităţii. Pare o contradicţie dar este exact ceea ce am auzit şi de la alţi creativi, în industria de adverstising: chiar dacă te naşti cu acest dar, creativitatea se desăvârşeşte prin exerciţiu. Schemele repetate la nesfârşit aduc spontanietate în joc, creează imprevizibilul.

Dar de ce nu reuşesc asta şi alte echipe? Jucători excelenţi, tehnici şi cu imaginaţie se găsesc şi la Real sau Manchester. Barcelona a găsit raportul perfect între echipă vs individualităţi. Un nucleu de 3-4 genii, dublaţi de un detaşament de oameni de echipă. În orice companie performantă vei găsi oameni cu viziune şi strategi calculaţi. Unii creaază, ceilalţi pun în context şi minimizează riscurile.

Dar şi stilul de joc ascunde câteva detalii care nu se văd la prima vedere: nu este numai tiki taka, este şi agresivitate, este şi explozie. Oamenii aştia nu joacă precum nişte domnişoare care cad la prima atingere; au un scop precis la fiecare fază şi îl urmăresc cu râvnă. Asta înseamnă să fii mai mult decât proactiv în îndeplinirea obiectivelor, să fii încăpăţânat, chiar agresiv.

La asta se mai adaugă şi pasiunea cu care se subînţelege că joacă aceşti jucători, dar poate lucrul vital care i-au deosebit decisiv de ceilalţi, este reprezentat chiar de ce s-a petrecut în meciurile cu Real şi Chelsea: au dovedit că pot să şi piardă.

Paradoxal, tocmai înfrângerea lor îi face să intre în legendă.  Pentru că dovedesc că sunt repetabili, că ceea ce au construit ei poate fi refăcut la un moment dat şi de alţii. Nu au avut nici o poţiune secretă, dacă aveau, n-ar fi pierdut niciodată.

În business trebuie să şi pierzi pentru a fi cel mai bun. Trebuie să ratezi contracte, să iei ţepe, să pierzi la negocieri, să pierzi cotă de piaţă în favoarea concurenţei. Asta te va face mai puternic. Un specialist este acea persoană care a făcut toate greşelile posibile într-un anumit domeniu.

De aceea această Barcelona este una dintre cele mai bune echipe din istorie: pentru că a lăsat ceva în urma ei. Ceva din care poţi învăţa. Şi aplica în viaţă, în compania ta sau în tot ceea ce faci zilnic cu pasiune.