Ce paradox: o industrie care se vrea atât de creativă, precum cea a advertisingului outdoor, se supune unor standardizări uneori excesiv de rigide. E ca şi când cineva ţi-ar spune: fii creativ, dar stai în banca ta!
Ai observat probabil cum formatele de outdoor sunt standardizate: de la billboards şi rooftops până la steguleţele direcţionale. Desigur, sunt şi aşa-numitele proiecte speciale, gen hamburgerul de la Mac pus pe casă sau pachetul de la Kent în relief. Datorită costurilor şi a lipsei de imaginaţie sunt destul de rar folosite.
Sigur, toate au o logică: standardizarea e necesară pentru usurinţa înţelegerii serviciului în sine. Imaginează-ţi cum ar putea să explice un agent de vânzări potenţialului client că ar putea să facă orice, aproape oriunde în oraş, dar nu ştie nici cât ar putea să coste, nici ce impact ar avea şi nici dacă ar avea aprobarea urbanistică.
Apoi îmi pot închipui cum ar arăta oraşul lipsit de advertising standardizat. Oricum arată acum într-un anumit fel, dar imaginaţia firmelor ne-ar duce cu gândul la Alice în ţara minunilor. Mai ales la câţi “directori de creaţie” sunt prin companiile noastre.
Deci înţeleg care e rolul formatelor standard în outdoor. Dar tot consider că e un paradox să bagi cea mai creativă dintre industriile moderne în nişte standarde care te fac să-ţi storci şi ultima picătură de imaginaţie pentru a fi original.
Oi fi eu mai anarhic.
Dar se poate şi diferit: ieri mi-a ajuns o ştire pe la urechi (nu am găsit sursa) cum că o agenţie americană de advertising se oferă să platească ratele ipotecare a 1000 de familii timp de un an, în schimbul transformării pereţilor exteriori ai caselor în spaţii de publicitate.
Nu ştiu dacă americanii chiar vorbesc serios sau doar vor să se dea mari. Şi nu bat niciun apropo, blocurile noastre şi-aşa arată de parcă şi-ar face practica pe ele la desen nişte copii de grădiniţă cu oareşce probleme.
Spun doar că se poate ieşi din standarde, cu sau fără eleganţă. Ideea e să ne dorim să fimi creativi!
Acasă